La editura Legart din Timișoara, 2020, a apărut o interesantă carte intitulată“ Nașul lui Eminescu“ semnată de cunoscutul scriitor, promotor cultural și eminescolog Nicolae Danciu Petniceanu.
Volumul este structurat în 8 capitole, după cum urmează: Cap.1-Revista “Familia “, apariție inedită, Cap.2-Revista “Familia”-Iosif Vulcan, Cap.3-Revista „Familia” și Eminescu, Cap.4-Disputa seculară privind data nașterii și locul nașterii poetului național, Cap.5-Ramuri din arborele genealogic Grozescu, Cap.6- Mihai Eminescu și Societatea”Sorin Titel “, Cap.7- Simpozion Eminescu, festin literar și Cap.8-Iconografie, pune un mare accent pe un personaj mai puțin amintit în istoriile noastre literare. Este vorba de Iulian Grozescu din Comloșul-Mare, al popii Nica, absolvent de drept care înpreună cu Iosif Vulcan au pus bazele cunoscutei reviste “Familia”, În paginile căreia a debutat Mihai Eminescu ca poet pe 25 februarie 1866, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Era perioada când revista ajunsese în București prin domnișoara Constanța Duncă, Iași, Herculane, Craiova, Constanța, Galați, Sibiu, Cluj, Orșova, Lipova, Foeni, Mehadia, Iablanița etc.
Prin strădania lui Iosif Vulcan și Iulian Grozescu, redactor al revistei, “Familia” a fost trimisă și unor personalități, precum domnitorului Cuza, lui Costa-Foru, rectorul Universității din București, Aron Pumnul la Cernăuți, lui Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Timotei Cipariu, mitropolitul Andrei Șaguna și episcopului Ioan Popasu din Caransebeș.
“Revista “Familia” ajunsese încă de la cel dintâi număr în școala de la Cernăuți a domnului professor Arune Pumnul, care de îndată făcuse abonament.“( …)
Fișele biobibliografice din subcapitolul “Note“ ale personalităților care au contribuit din plin la editarea, răspândirea și publicarea de materiale în revista “Familia” ne face cunoscute date importante despre aceste adevărate suflete de români care au menținut flacăra aprinsă a culturii române în Ardeal.Printre acestea sunt: Iosif Vulcan născut în Holod la 19 martie 1841, Iulian Grozescu născut la 20 iunie 1839 în comuna bănățeană Comloșu Mare, George Ardeleanu născut la Timișoara în martie 1837, Nicolae Coșariu ziarist bănățean născut la 20 septembrie 1842 în Chizătău-Timiș- Pavel Rotariu, născut în Dragșina-Timiș- în 1840, și mulți alții.
În Capitolul 2 autorul Nicolae Danciu Petniceanu ne spune că redacția revistei “Familia” era în strada Leopold nr.18 din Pesta. În redacție lucrau doi gazetari:Iosif Vulcan și Iuliu Grozescu, iar pe manșeta revistei se menționa: Iosif Vulcan –“ Propretariu, redactoru respundiatoriu și editoriu.“Despre Iulian Grozescu nu se face nicio mențiune. În volumul “Prin Timișoara de altădată “de Aurel Cosma-junior, apărut la Editura Facla, Timișoara, 1977, sunt scrise multe date despre “Iulian Grozescu, precum calitatea sa de “prim redactor” , adică redactor șef, la “Familia” lui Iosif Vulcan”. Se spune în carte de avocatul ziarist Aurel Cosma-junior(1901-1983 ) că acesta a cunoscuto pe Emilia Lungu –Puhallo (1901-1983 ), nepoata lui Iulian Grozescu și că acesta îl cunoscuse pe Mihai Eminescu, în vara anului 1868.
În Capitolul 3 sunt publicate poeziile lui Mihai Eminescu care au văzut lumina tiparului în paginile revistei “Familia “, sunt 19 poezii.Prima poezie a fost publicată la 25 februarie, în anul II, nr.6, 1866 și se numește “De-aș avea… “, iar ultima poezie publicată este “Din noaptea… “ anul XIT, nr.7 din 12.02.1884.
Capitolul 5, prin cercetările cu acribie ale autorului acestei cărți deosebite, se publică arborele geneaologic al Iulian Grozescu care a trait între anii 1839 și 1872. Acesta a publicat proză și poezii în Familia, Umoristul, Albina, Anvonul etc.
Un interesant episod cu înființarea Societății “Sorin Titel “se află în capitolul 6. Sufletul acestei asociații culturale din Timișoara este chiar autorul cărții, Nicolae Danciu Petniceanu. Această societate a militat în toți anii în promovarea vieții și operei Poetului Național Mihai Eminescu. Editând cărți și revista EMINESCU.
Cartea se încheie cu un amplu evantai de fotografii după manuscrise, diplome, și imagini care imortalizează momente din activitățile cultural-literare organizate de Nicolae Danciu Petniceanu în care se promova opera eminesciană.
Citind această carte, pot exclama cu zicerea lui: Malcolm Bradbury “Cultura este o modalitate de a face faţă lumii prin definirea ei în detaliu”.
——————————–
Al. Florin ŢENE
Cluj-Napoca
13 martie 2020