AU FOST MARTIRI CU DOMNUL ÎN CELULĂ
… Când nu mai pot să văd și să aud
Ce se întâmplă-n lume,
Când sufletul mi-e plin de suferința lor,
M-așez în sfântă rugăciune
Și trag c-urechea la apusul,
Celor ce sunt astăzi, grâu și gălbenele
Sau susur lin în albia unui izvor.
Ei nu-și mai plâng durerea de-acol ‘de unde sunt,
Nici lacrimile nu le mai zăresc
Dar ma îndeamnă
să nu uit, nicicând să n-ostenesc
Și-n apa de izvor apusă să-i privesc…
Au fost martiri cu Domnul în celulă!
Au sângerat-n bătăi tot împreună,
Acoperit-au semeni cu lacrima când răii îi loveau,
Ologii de bătăi i-au dus în spate sau de mână.
I-au primenit în rugăciuni pe unii,
Ce-n ”jumuleli de vorbe” pe Dumnezeu-L huleau.
Le-au arătat și rănile și Calea Celui,
Ce-atâta Îl batjocoreau!
Au înălțat în temniți, Catedrale!
Cu lacrimile-au aprins lumini
Să vadă orbii dincolo de ziduri
Și la Lumină au strigat ‘AMIN! ‘
Mă-ntorc cu ochii-n lacrimi la oameni- catedrale,
La Dumnezeu lor atâta de iubit,
Din truda suferinței aș îmbrăca în alb de cale
Drumul Golgotei, celor ce-au suferit.
O VARA MEA CU OCHII VERZI…
Suspină pomii-n frunze aur. . .
Își iau a Dios de la crengi,
Cu umezi-ochi ceața privește
‘Ntr-un suspin de abur des
Cum draga vară iar se risipește
Și-un bun venit
Se vede-n pomii desfrunziți.
În foșnet se distinge jalea
De vara în frăţietate,
De fericite-mbrătișări
Pe ramurile-n verde,
Atâta de bogate !
Își cântă-sec trestiile melodia,
Un ritm uscat așa ca ele,
Zbor în zig-zag se vede clar pe cer
‘N plecări de păsări,rândunele
Aș vrea să fiu eu zborul lor
Dincol’ de nori și stele. . .
Suspin iar vara sub un ram
Și parcă nu mai simt atâta bucurie,
De unde-n vară ascultam
Iubita ciocârlie. . .
Mi-e cald sub pleoape, sau transpir ?
Cu gândul la soarele-n apus,
-O, vara mea cu ochii verzi,
Un’ să te caut, unde te-ai dus?
Prin frunze proaspăt îmbrăcate
‘N-arămi și aurul regal,
Mă-ndrept spre casă pe-nserate,
Cu gându’ la coloritul de pe deal.
AM VRUT
…Am vrut să rup din curcubeu, bucăți,
Din el să-mi fac maramă,
Din nori să-mi fac un pat de fulgi,
Pe el Iubirea să m-adoarmă.
Am vrut să plâng cu stropi de ploaie,
Peste sufletu-nsetat
de părtășii de curăție,
Să-l-ndrept spre Cel Înalt.
Am vrut să zbor ca porumbeii,
Să duc până la margini de pământ,
Solia vieții fără moarte,
Puterea sfântului Cuvânt.
Am vrut s-adun ca și albina,
Nectar din orice floare,
S-aduc la stupul veșniciei,
Prin ascultare,miere ce nu moare.
Am vrut să mă îmbrac în stele,
Să fiu cât mai aproape de Luceafăr,
Să lumineze peste mine,
‘N lumina-I să m-acopăr…
Am vrut să fiu un izvoraș,
Ce curge-n curăție,
Să Te slujesc, curgând sfios,
‘Mbracată-n in subțire.
O, DULCE MAMĂ, VINO!
Măceșe cu fețe de jar,
Pere, gutui în ferestre,
Aromă adusă de mama
În casă, pentru iarnă,
‘Mi colindă sufletul
În emoții celeste.
Brațul de lemn lângă focul aprins,
Blide cu aburi pe masă,
Ochii-ndreptați către cer
-Doamne, ține-mi copiii cuminți!
Mă-ntorc iar acasă.
Pâine prăjită pe plita încinsă,
Nuci sparte cu miez dulce,
Coșuri cu mere-n aromă-livezi,
Înapoi. . . la voi, cum m-aș mai duce!
Ghete de iarnă-mbrăcate în lână,
Mânuși calde și ceaiuri fierbinți,
-O, dulce mamă. . . vino!
Mă ia de mână, du-mă-n copilăria
Anilor cuminți.
Nasuri lipite de castele de gheață,
Așteptate cu nerăbdare în dimineață,
Cerul sclipind felinare stelare
Mă privesc,
Ștergându-mi lacrimi amare.
-O, dulce mamă, vino!
Mă ia de mână, du-mă-n copilăria
anilor cuminți!
Ține-mă strâns în brațe,
C-afară și-n ‘năuntrul ei,
Sunt lupii cu ochii pe țară,
Ce-aduc în iarna ei suferință
Şi lacrima-amară!
DĂ -MI DRAGOSTEA
Doamne, dă-mi genunchii ce i-am uitat în vale
Când pe coasta veche mă urcam,
Când mi-am pierdut năframa, învelitoarea
Și-ndrăgostită după Tine alergam. . .
Dă-mi lacrimile zorilor din zi
Când Te-așteptam să vii ‘naint-de soare
Și bucuria-alinului iubit
Ce-n rugi, mă trimetea în dulce, la culcare. . .
Dă-mi dorul după dulce-n gând
Să nu Te las să pleci de lângă mine nicio clipă,
Când Te-adunam în porii vieții, inimii în gând,
Ca nu cumva, să fac de Tin’ risipă. . .
Doamne, dă-mi lacrima din razachiii-apusului,
Când soarele se uită înapoi cu adânc-tristețe
Și pacea-n rugi din nopțile târzii,
Când Te țineam captiv
Iar inima-mi șoptea
-Nu Îl lăsa să plece…
Dă-mi dragostea iubirii peste zi,
Când soarele-și arată-n raze-a sa putere,
Primește-mă, că mi-este dor de dor,
De Tine, de iertări și mângâiere…
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!
‘Mi-apare-nainte copila zâmbind,
Cu fața ”mânjită de soare”
Cu părul bălai și surâs îngeresc,
C-ale frescelor cu nume mare.
Mă privește insistent cu ochii-nverziți
De bogăția darului-cer,
Cu-obrajii-nroșiți de atâta dulceață
Dintr-ale bătăturii cu miros de fâneață.
Face un pas. . . apoi se oprește,
Parc-ar vrea să mă-ntrebe ceva. . .
La părinți nu se gândeșt,că e stăpână
Pe tot ce-i oferă vișinii, nucii și via.
O văd cercetând cerul când uită să plouă,
Mânuțe-și-mpreună, roșite de nuci,
Murmură vorbe doar de Domnul știute
Și pleacă în rugă dincol’ de uluci.
Îi zăresc parcă răspunsu-n privire,
Așteaptă îndată să plouă,
Să vadă apa sărind în buluci,
Fericită în haina cea nouă.
Mijește în lacrimi bunicul pe scară,
Cu viața schimbată și-n astă vară,
C-au venit fetele de la oraș,
Bătătura-i plină din zori până-n seară.
Fetița dispare pe deal,se-atârnă de pruni,
Mănâncă cu poftă chiuind după ulii,
Și-ncepe să cânte despre străbuni. . . Caliacra, Turtucaia,
Așezămintele vechilor români,
Învățate-n pătul la curat de porumb, de la Tataia.
Se-aud glasuri pe vale, vite mugesc,
Copiii zbiară la oare,
O bunică. . . ar fi vrut să aibe-n tristeți,
Și fața-n lacrimi se-nmoaie.
-Sandă! Lucie! Tania! Mariană! . . Haideți!
E gata mâncarea, veniți frate!
Le-adună bătrânul mijlocind rugi la ospăț.
Grăbite, se-ntrec, se ridică mulțumind, îndestulate.
E seară, a noapte, cucuvelele-și strigă,
Prezența-n negura groasă.
Copilițe cu-obraji luminați de lampa cu sticla slab ștearsă,
Ascultă povești și cântări, la curat de porumb,
Colindând Caliacra, Turtucaia, sub luna ce răsare,
Adorm pe sacii de glozii curați că doar sunt ACASĂ!
La bunica dorită atât de mult la: ROMÂNIA MARE!
PLÂNSUL BĂTRÂNEI MAME
Cu poalele cernite-n bătrâneţe
Şi mâini osoase aşezate pe genunchi,
Cu ochii-n ceaţă, dar privind spre ceruri,
Scrutează cu privirea… dorind s-audă vechiul cânt.
Cu barba tremurândă, în rugi ce nu mai contenesc,
Pe care-alunecă în mângâiere
lacrimi ce nu o mai rănesc,
Bătrâna mamă-ţară-şi înghite şi-azi suspinul,
Căci fiii cei născuţi îs… duşi…
şi-n locul lor, domneşte crud… străinul.
I-a înjugat!
Copiii cei rămaşi, în datorie,
Îi biciuie vechilii cei străini,
Pe toţi cei ce trudesc pe glie-n sărăcie,
Scuipaţi în ţara lor de ”domni”, trufaşii cei străini.
Copiii-n suferinţă, ea nu-i mai recunoaşte!
Au devenit duşmani, se poartă ca străini.
Se vaită biata mamă, privind ”în ceţi” spre soare,
La sânul pentru fii, ea îi adapă pe păgâni.
Dar, de… s-ar mai schimba ceva?
Gândeşte buna mamă,
Căci glia-i în suspin şi puterea-i, doar tăciuni !
Oftează-n greu Bătrâna,cu trista ei privire înspre zare,..
Au mai trecut şi alte timpuri necurate,
Popoare lacome cu feţe desfrânate,
Lăsat-au răni dar au ştiut s-o aline,
Voinicii, fiii ei?
erau viteji, ce parcă ”rodeau pâine! ”
Dar, parcă cum e-acum
N-a fost, chiar niciodată!
Când nu mai ai pe cin’ striga:
„Fecior! Băiete! Dragă fată!”
Nefericită e,de parcă n-ar trăi-n ţarina sa.
Jeleşte biata mamă cu mâinile în poală,
De sub pământ voinicii îi aud jelirea,
Bătrâna se-nfioară,
Se-aude-un freamăt sub picioare,
Parcă… se trezesc, se scoală!
-Se-ntoarce brav-poporul de-altă dată,
Ce îşi dădea viaţa pentru ţara-mamă, binecuvântată?!
‘N suspin, a aţipit plângând,cu gândul la eroi,
La mine,sau la tine? !
Dar… CINE SUNTEM NOI?
N-ATINGE-NTUNERICUL, SUFLETU-N ZBOR
Nici porumbeii când corbii se-nalță;
Nu piere grâul sub ger,
Nici adevărul,
Când minciuna limba-și răsfață!
Nu plânge lumina
Când negura geme,
Nici dulcele-n rod
Când amarul în om fierbe.
Nu-și uită lin- zborul,
Cârduri cocoare,
Când turme de oi plâng în vale,
Cu ochii spre cer… soare…
N-atinge-ntunericul sufletu-n zbor,
Când un nenorocit strigă
‘N plâns spre Creator;
Nu-i fură din har și onoare,
Când în urma-i,umbre
Trimit rușini să îi zboare.
Nu moare soarele când bate furtuna,
Nici porumbeii când corbii se-nalță,
Nu piere grâul sub ger,
Nici adevărul,
Când minciuna limba-și răsfață!
ALB DE CER, ALB DE PĂMÂNT
Cănd ceru’-nfloreşte
Şi-şi scutură ramul,
Mă-mbracă în alb,
Şi-mi trimite balsamul.
Când mirese-petale,
În alb râd în vale,
De dragu’-nfloririi,
Cerului Alb,
Iar teiul răspunde,
În miresme regale,
Parfumuri trimise Cerului Alb,
Cireşul e nins de albul cel alb.
Se scutură albu-n salcâmi
Iar dorul din mine se duce
Spre albul,albul tărâm.
Când norii cei albi
În iubire se-adună,
Să cânte în alb,pe alb drum,
Curcubeie răsar,cântând împreună.
Când lebede albe,
Îşi plimbă pe ape,
Penele lor albe,curate,
De alb – plutitor,
Când,
Se văd fumuri albe
Din case văruite,
Iar albul zilei,
E pe-asfinţite
În alba credinţă şi rugă Divină,
O albă cântare,
Spre cer, spre Lumină,
O cântă un suflet,
Albit în Iubire,
Iar Duhul Cel Sfânt,
O duce…
Albului, Sfânt, Mire.
RĂDĂCINI DUMNEZEIEȘTI
Când m-ai creat,mi-ai pus la rădacină,
Iertări,iubiri din jertfa Ta,
Din constelați,clipocit de stele
Și luna-n nopți să-mi mângâie,odihna.
Un coș de pulbere de stele,
Ai răsturnat în al meu zâmbet,
Fulgi-albi cari’ să-mi acopere cărarea,
Când rătăcesc de albii-nuferi,curat -umblet.
Iar roua, bobițele de ape,
Un râușor de lacrimi,
Să-mi spele întristarea,
Când nu Te simt aproape.
Foșnit de crengi când mă ascund de soare,
Și o potecă în urcus, ai scris-n genunchii mei,
Să mă opresc din alergări,
Să mă-ntâlnesc cu Tine în iertare.
O harpă-n legănare de ungere-divină,
Și-un bob de grâu pentru sărac,
O mângâiere pentru mama plânsă,
Și un flanel,copiii să-i îmbrac.
Un zâmbet… cât un curcubeu!
Să-i pot iubi pe toți din jur,
Să le zâmbesc cu drag,căci nu-i al meu,
…Este surâsul Tău…
În păr mi-ai pus argint-înțelepciune,
Unde traiește curăția-n gânduri, fapte-bune.
În inimă,un picur de cristal,
Din Unicul Pahar.
Pe buze miere-aur, sfânt mi-ai dăruit,
Dulceața Ta din stâncă,
Un vers,o melodie care cântă,
Despre iubirea Ta- onoare și jertfa Sfântă.
Când în genunchi mă-nfățișez,
Aceste rădăcini le-nmănunchez,
Le-aduc-naintea-Ți,Doamne Sfinte,
Să mi le curățesti în sângele Tău sfânt,
Să Te trăiesc cuminte.
–––––––––––
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
Februarie 2020