Harry ROSS: Fragmente dintr-o viață netrăită (jurnal)

5 Mai 1944…

Goarna a răsunat în întreg Ardealul de Nord, pentru grănicerii unguri, ca să-i adune pe toți evreii în gettouri… Ordinul, a fost executat cu precizie… Eu cu mama, ne aflam în gettoul din Regin, unde erau niște condiții mizerabile de viață. Speriați și dezorientați ne supuneam poruncilor grănicerilor, acceptînd în mod laș dormitul pe jos și mîncarea fără vlagă. După o lună am fost încărcați în vagoane pentru vite și duși la Auschwitz.

6 iunie 1944…

O garnitură lungă de vagoane pentru animale pătrunde în gara Auschwitz-Birkenau. La semnalul unor soldați nemți, coboară din tren sute și sute de familii evreiești. E ultimul lor drum de viață… Bărbații sînt despărțiți de femei… și eu de mamă… Apoi bărbații sunt încolonați în două rînduri, în funcție de distinația, care îi aștepta. Eu sunt în rândul întâi și împreună cu alți 800 de copii suntem cazați în baraca numărul 18. Aici vom trăi cîteva luni, dormind pe jos și mâncând mai nimic.

Noiembrie 1944…

Împreună cu unchiul meu și un detașament întreg de deținuți, suntem trimiși la muncă forțată, într-un lagăr menit să construiască un aeroport subteran. Suntem în Germania Federală, pe o iarnă foarte geroasă, îmbrăcați în pijamale vărgate, lucrăm în două schimburi zi și noapte, descărcăm ciment în saci de 50 kg. Munca ne epuizează și foamea ne ucide. Mulți mor chiar de la început… Nemții sunt netulburați de suferințele noastre. Cei care nu lucrează sunt biciuiți sau înpușcați. Condițiile de viață sunt dure, inacceptabile, dar nu avem nici o șansă de scăpare! Într-o dimineață sa făcut apelul (adunare generală). A apărut șeful lagărului, alături de un kapo-evreu. Omul e pus să se îndoaie și șeful lagărului îi aplică 25 de curele pe spate… Apoi zice… că asta este pentru că într-o baracă s-a mîncat carne din cadavre. O boală galbenă trece peste fețele noastre… Suntem cutremurați de monstruazitatea acestui fapt. Foamea a ajuns la limita de sus. Din când în când suntem lăsați să ne spălăm și să ne scuturăm de miile de păduchi, care ne invadaseră. Descoperim uluiți pe săpunuri trei litere RIF, care înseamnă în germană Rain Jüdisches Fett (Grăsime curată evreiască). Cu alte cuvinte, ne spălam cu grăsimea părinților și fraților noștri topiți în crematorii…

Vorbeam mai sus de miile de păduchi care ne invadau. Nu e nici o exagerare. Din cauza mizeriei generale, aceste insecte purtătoare de microbi, ucideau fără milă o bună parte din colegii noștri. Era la ordinea zilei tifosul exantematic, purtător de microbi ale bolilor contagioase, de care sufeream și eu… Timp de multe săptămâni am zăcut de tifos, fără a primi nici un tratament medical. Ca mine erau foarte mulți, poate jumătate din numărul deținuților, care au murit de această boală crudă. Precum se vede, ținta soluției finale era pusă în aplicare în felurite moduri, cu scopul, ca evreul, care n-a fost gazat la Auschwitz, să moară aici de foame sau de boli.

Totuși luptam cu moartea… De fapt singura posibilitate de a scăpa cu viață, era sustragerea de la muncă și găsirea alternativă, pentru puțină mîncare, pe care o primeam. Unii precum ați văzut, au mîncat din cadavre, alții din rădăcini, dar moarte era nemiloasă și căsăpea viețile cu sutele. În fiecare dimineață un comando special căra cadavrele din barăci, care cu o seară înainte încă trăiau…

Voi povesti un ultim capitol din această viață netrăită… În penultima zi, înainte de eliberare, am decis ca cei care mai erau în putere să atace magazia de pâine. Nemții au dat foc la magazie și au fugit de teama americanilor eliberatori. Magazia ardea în flăcări. Scene halucinante se derulau în fața celor prezenți. Pâinea, atât de dorită și salvatoare de viață, ardea și nu putea fi recuperată. Ultima speranță de a mai trăi, ne-a fost furată în chip barbar de torționarii care ne-au chinuit pînă atunci.

Despre toate aceste crime, puteți citi în următoarele cărți publicate de subsemnatul:  „Cîntece de pus pe rană”, „Noi ultimii mohicani”, Auschwitz țara morții”, „Noi nu putem uita și nu putem ierta”… Cărțile pot fi împrumutate de la biblioteca Universității Ebraice din Ierusalim.

***
Holocaustul încă arde în noi… (Poem)

De zeci de ani tăvălugul hitlerist

Ne-a făcut pe viață triști.

Rănile provocate de ucidere a părinților și fraților,

Încă nu s-au vindecat.

Nazismul, ia trimis la cuptoare

Și a turnat moarte peste capetele lor,

Gândul, n-are liniște…

Inima tresare din clipă-n clipă.

Pedeapsa asta monstruoasă,

Ne-a încărcat pe cei rămași,

Cu ură și durere de neiertat.

De ce? De ce?

De ce trebuiau să cadă victimă evreii?

Evreii cei cuminți și creatori în știință și tehnică,

Care nici măcar n-au protestat contra

Măsurilor severe luate împotriva lor.

Noaptea de cristal!

Încă sună vitrinele zdrobite,

Ale magazinelor evreiești.

Ne-au fost furați părinții, frații, nepoții,

Ne-au fost luate toate drepturile cetățenești.

Am rămas singuri într-o lume,

Care nu ne dorește și nu ne iubește.

Pe toate căile nemții ne-au adus la zero…

Ca totul să se-ncheie cu soluția finală,

Evreii la moarte,

Evreii să ardă,

Evreii la muncă forțată!

Un adevărat război,

Împotriva unui popor nevinovat și imaculat.

Am fost acolo,

Cu ochii mei văzînd

Mii de victime în cuptoare arzând,

Miros de carne arsă…

Se răspîndea peste tot

Momente de neuitat

Și de neiertat!

Crimele lui hitler și ale acoliților săi.

Astăzi, de ziua Mondială a Holocaustului,

Fac apel, către toți oamenii de bună credință,

Să condamne cu asprime,

Ceia, ce s-a întîmplat, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă…

Negaționiștii, se pot rușina, de atitudinea lor,

Care văd și astăzi în antisemitism,

Un mijloc de ură contra evreilor.

Să-i învie pe cei morți

Atunci, Da!,

Îi vom ierta.

Șase milioane de victime,

Plus altele, care au supravețuit

Strigă „Jos antisemitismul!”.

Ajunge.
Mii de ani, evreul a fost urgisit

Și cu toate astea,

El s-a ridicat,

A învățat,

A muncit,

Și-a creat o țară,

Din nisip și piatră,

A mers cu capul sus, pentru că

Deși era nevinovat

A plătit cu propriul sânge Holocaustul,

Cea mai oribilă crimă din istorie,

Împotriva unui popor nevinovat…

Holocaustul,

Rămîne o pată neagră,

Pe fața istoriei umane.

–––––

Harry ROSS 

Naharya, Israel

27 Ianuarie 2020

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului