Raul ANCHEL: MEDITAȚIE DESPRE TIMP (POEME)

RÂUL VIEȚII

 

Pe râul calm și lin

Trec printre dealuri,

Flori albe și crengi de măslin,

Rotindu-se in valuri.

 

Dar apa duce lin in jos

Fără măcar să-i pese

Și murdării cu greu miros…

Deh… viața nu-i pe alese!

 

Și ântr-un târziu, de neamânat

Se vor vărsa ân mare

Frumos, urât, murdar, curat…

Și totul va dispare!

 

 

SALVADOR DALI

 

Vizitând Figueres

Te simți parcă un invitat

Al maestrului

La o petrecere particulară.

 

Tot orășelul, strigă sărbătoare!

Din toate colțurile

Te urmăresc ochii lui uriași

(Adăpostind neprevăzutul

Viziunii tridimensionale),

 

Mustața-i neagră ce se termină

În doua cercuri mari,

(Lentile fenomenale

Pentru pauzele de masă)

Acoperind gura-i senzuală

Puțin zeflemitoare.

Canapele cu buze roșii cârnoase,

Îmbie atingerea

Și strigă suntem frumoase, da

Dar simple mobile!

 

Ceasuri îndoite

Într-un magazin pe rafturi prăfuite,

Scot parcă limba omenirii

Strigând bine ați venit

Dar grăbiți-va

E-un timp neprețuit

Viața fuge,

Fericirea-i de negăsit!!

 

Elefanți și cămile

Purtându-și trupurile uriașe

Prin nisipuri mișcătoare

Pe subțiri și nesigure picioare

Strigă, oricât de mare

Și celebru ești

Nu uita

Ca pe pământu-nbătrânit

Stai sprijinit

Doar în picoarele-ți fragile!!

 

Acei elefanți,

Păsările deșertului

În timp galopează

Ca niște vedenii

Veniți de niciunde

Grăbiți spre nicăieri!

 

Sunt tot ce deșertul visează

Sunt eternul

Văzut la Figueres

 

Oare astăzi când creația

Trâiește-n bizar

Și realitatea surprinde

Imaginația

Geniul ar m-ai fi voalat-o

Cu al sau ochelar?

Oare ochelarii DIN mustață,

Ce minune

Erau ca maestru ovaționat

Să-și bea vinul

Într-o singură și de neiertat

Dimensiune?

 

 

BIG DEAL

Mi-ai aruncat lasoul cuvintelor,
L-am urmărit cuprinzând un nor
Mic și alb ce mi-a căzut pe coapse!
M-ai strâns!
M-ai tras cu putere spre tine…

Călcat de cuvinte-n picioare
Cuvinte goale fraze cu NU
M-am speriat!
Dar deodata

O căldură senzuală m-a cuprins.
Căldura lasoului, a durerii
A viselor mele porno
Mă simt bine.

Dacă ne oprim aici
Eu rămân vesel
Cu o durere ascunsă în coapse
Și o plăcere nespusă ân corp…
Tu rămâi specialistă-n lasou
Cu coapsele neatinse
Fără durere fără plăcere
Fericită-n puritatea ta!

 

 

ACUM

Frigul intră imediat in oase și ține mult Acum.
Puține cuvinte răzvrătite au rămas să convingă sau să te convingă Acum.
Destul, nu mai caută fața nevăzută a lunii Acum.
Pentru tine ea nu v-a exista vreodată!
Doar povesti lumești ce vor să te depărteze de aici Acum!
Bucură-te de ce vezi, de ce ai Acum.
Spunele celor iubiți că-i iubești spunele mereu, fără rezerve Acum.
Nu economisi vorbe și fapte pentru cei iubiți Acum.
Acum ai timp!
Acum e timpul să spui cât iubești!
Acum e timpul să iubești cât spui!
Uită-te la fața lunii Acum.
Asta e tot ce vei vedea vreodată…
Nimic nu se mai schimbă de Acum!
Pe ceruri luna-i frumoasă!
Nu te lăsa amăgit de nevăzuta ei față!
Acum, da Acum nu mai are importanță!

 

 

COPACUL

 

De ce oare copacul, totdeauna-i legat

De înălțimi, de culmi, de cățărat!

Cu vârful lui, mereu in nor

Confundat cu-n poet, visător

Mângâie soarele și mă umple de viață.

Mă uit la soare drept in ochi,

Aștept să strănut

Și simt ziua bună că se apropie.

Întins sub copac cu puțină înghețată

Ling paharul pe dinafară…

Mă uit in jur să văd că nu trebuie

să împart cu cineva,

Și mănânc puțin câte puțin,

ling degetele și mă bucur…

Vreau să țină mult!

Câteodată scot copacul din mine

Atunci simt crengile cum se destind în degetele mele,

Îmi simt frunzele care mă fac să opresc gravitatea

Și mă împing spre punctul de plutire

Îmi simt rădăcinile adânc băgate în pământ

Pământ din care am ieșit

Și care te-nvață că totu-i sfârșit!

Și că orice crez poate fi tare rostit.

Dar secretul, marele secret al copacului

E că nu cunoaște frica, singurătatea!

El crede în veșnic, în prieteni

El are pădurea.

 

 

DEMULT

 

Demult când simțul îmi era tare

Ca diamantul și cu el șlefuiam cuvintele

Care cuvinte se așterneau lin pe hârtie

Singure stăpânite doar de emoții.

Demult când surâdeam tipului din oglindă

Și nu-i făceam hello cu mâna crezând că-i tata

Demult când eram încântat de mirosul florilor

Îmbătat de minunea culorilor.

Demult eram probabil fericit.

 

Acum când floarea de hârtie nu mai are miros

Iar visele unui om sănătos

Sunt vai… alb-negru.

Acum când prieteni-și trăiesc cu grija existența virtuală,

Îmbătați de nesunetul din muzica atonală.

Eu singur sunt încă fermecat de femeia fatală

Și  lupt să-mi regăsesc doar partea imorala.

 

 

DRAGOSTE PERPETUĂ

 

Soarele și noaptea

Raze calde de soare

Se prind de gâtul nopții.

Noaptea, cu degete lungi

Își înfinge unghii ascuțite,

Pe nesimțite adânc în spatele,

În șoldurile lui.

El în dorința,  ei îi șoptește

Nu o sa te las sa pleci nicăieri!

Totu-i ca ieri…

Picături roșii apar pe fața lui.

Dar el e de neoprit!

Vântul intețit,

face îmbrățișarea lor

Mai puternică, mai convulsivă.

Lumina lui o orbește…

Ea de dânsul desprinsă.

Dispare-n mrejele lui, încă prinsă!!

Soarele își continuă drumul

Singur spre cerul lui.

 

 

NOAPTEA ȘI SOARELE

 

Noaptea-l îmbrățișează pe Soare

O îmbrățișare totală, copleșitoare.

Întâi îl strânge la pieptul ei

Iar apoi îl sărută.

El roșu de plăcere,

Coboară încet spre gâtul ei,

Continuând îmbrățișarea și sărutul.

Apoi spre sâni…

Sâni perfecți acoperiți de un voal negru

Subțire voluptos.

Ea îl impinge ușor în jos

Spre șoldurile, spre picioarele ei!

Acolo el se topește, dispare…

El, Soarele, dispare…

Urmărit în scurt timp de-un cortegiu astral

Și un vânt răcoros șuierând atonal…

Dispare grăbit īn al lui ireal.

Noaptea își continuă drumul ei

Spre cerul lui.

 

Dimineață de Dimineață!

Seară de Seară!!

Doamne câtă dragoste e-n ceruri!

 

 

CĂLĂREȚ FĂRĂ CAP

 

O cât aș vrea

Cu bagaju-mi de frisoane

Să mă plimb și eu pe strada ta.

Să-mi las gândurile deoparte

Și gâtuit de emoții să-ți cat

Urmele pașilor, pierdute-n nisip.

Să-mi las judecata deoparte

Până la judecata de apoi

Și să te caut joi

Când aluneci pe canapele reci

de ghiață unde ți-ai încrustat visele

Și eu, eu să gonesc soarele

Ce-și încălzește razele

Pe ghiața canapelei tale.

Să mă îndrept spre tine,

Ținându-mi capul agățat la curea

Să pot admira  tot…

Să mă înec în puterea strofelor

să fac clăbuci din cuvintele-ți magice,

să mi le frec pe corp

Și da, să nu-mi pese de loc

De capul care râde și se clatină

A neînțelegere, a dezaprobare!

Da e adevarat,

Oare e floarea roșie din păr?

Sau mâna care-ți apasă inima

Ce dădea să sară afară

În bătaia-i neînțeleasă?

 

Și cine ți-a spus:

„Azi nu te cerți cu nimeni!”

E clar, cu nimeni!?

Și vinul care nu-ți prea plăcea

cine te-a împins să-l bei?

Să petreci, să te distrezi…

Și zece ore mai târziu

Cine ți-a spus:

„Nu-i nimic, nu te chinui!”

Și te-a ajutat să adormi fericită…

 

 

ÎNTÂLNIREA

 

Eram pregătit și liniștit pentru întâlnirea asta.

Cum am ajuns mi-am pus egoul

pe masa înaltă din față.

Eram mulțumit de el, de egoul meu!

 

Știam că nu mă va împiedica să  depăn amintiri.

Mie îmi place mult să vorbesc,

Nu mai mult decât să ascult.

Cred că și ție la fel.

 

Tu iți beai cafeaua în liniște

Eu îmi lingeam fericit înghețata de vișine.

Asta în primele câteva minute

Până am ieșit din amintiri neclare!

Atunci…

Frazele ni  se întretăiau, imediat,de la inceput,

De nerăbdarea de a da glas unei alte amintiri.

 

Discuția de fapt era frânturi de fraze, de gânduri,

 

De emoții, de ale tale, de ale mele care se împleteau

Unele in altele fără nici o logică intr-o perfectă fuziune

Fără să ne dăm seama că mâinile puțin tremurând de emoție

Intenționat necontrolate…

Îți descheiau bluza, îmi descheiau cămașa.

Ochii se fixau lacomi pe florile de pe bluza ta alba,

Pe titlurile de pe cămașa mea (despre o plimbare in jurul lumii!)

 

Durerea cărnii la atingerea celuilalt,

Placerea nestăpănită emanată din ochi

Dar în special căldura, căldura pe care fiecare

O trasmitea celuilalt

Ne-a înlănțuit zvârcolirile

Ne-a dezlănțuit sunetele neclare

Scăpate parcă dintr-un instrument încă inexistent

Scăpate fără stăpânire

Într-o fermecată compozitie muzicală

În care tu

Erai vioara la care eu cântăm,

Și fiecare coarda te durea

Și  eu eram trombonul

Cu sunetul puternic voalat de excitare

Care-și pierdea stăpânirea de sine

Cu fiecare apăsare pe clapele-mi nerăbdătoare

 

Masa înaltă din fața noastră

Începea să arate ca paleta pictorului

Înfiorat de creație.

Culorile amestecându-se unele in altele

Fără direcție, fără sens…

Într-un curcubeu îmbătat de culoare!

 

Deodată cordonul electric al laptopului a ieșit din priză…

Am rămas fără baterie și fără current.

Și atunci mi-am dat seama

Câtă lume se uita odată cu noi la acest movie!

 

Rușinat am închis laptopul și așa stins…

 

Tu iți luai o gura de cafea și îmi povesteai…

Eu încă mă mai lingeam,

Pe buze de înghețata de vișine

Încercând să-mi adun gândurile…

 

 

MAI FRUMOS

 

Tu iei un cuvânt

Nu oricare

Împletești în juru-i frunze de căpșun

Cu migală și candoare!

Apoi îl legi cu grijă de un alt cuvânt

Învelit și el blând în verde și în

Raze de soare!

 

Și pui între ele o boabă sau două

De coacăze mici și roșii

Prinse într-o picătură de rouă

 

Și așa la un semn majestic de regină

Când șirul de mărgele e gata

Fiecare boabă începe

Să salte ușor în ritm

De melodie divină!

 

Șirurile de mărgele

Le legi cu fiori

Spațiile le umpli cu petale de flori

Și lași să-ți picure printre degete

Sunetele surde a mii de viori!

 

Când ai terminat

De fapt natural ai creat

Ochi limpezi ca apa de fântână

Ce lăcrimează cu mult înainte

De văd un copil, sau o bătrână!

Ori văd câmpul de florea soarelui

Cu durerea care ți-o dă

Urechea care-i lipsește maestrului!

 

Ori de vântul

Cum alene șuieră printre

Frunze și leagănă florile,

Ori de simfonia neterminată

Care, e râsul copilului

 

Care răspunde râsului tău

Agățat de maică-sa-n metrou

E acel zid de energie

Creat de privirea mamei ce prinde

Privirea copilului

Simt da,

Cum fără voia mea

Ceva mă ridică ân sus

Mă  face să fiu mai bun

Mai valoros

Mai tare

Mai frumos

 

 

NECUNOSCUTUL

 

Mă  sperie necunoscutul…

De după ușa pe care scrie doctor…

Dintr-o scrisoare de despărțire pe încă n-am primit-o.

Dar niciodată  nu m-a speriat întrebarea  a cărui răspuns nu-l știam…

Nu, nu mă  sperie niciodată  gustul mărului

Din care nu am luat încă  prima mușcătură…

Nici gustul primei sărutări  la apropierea buzelor roșii, acolade parfumate…

Sigur că nu m-a speriat niciodată să dau telefonul meu

Unui prieten pe care nu l-am văzut  de mult.

Nici glasul de la capătul  firului nu mă  poate speria!

Egoul îmi strigă:

„Am făcut toate cu cele doua mâini și  cele nouă degete!”.

Al zecelea îl  țin în  sus pentru cei ce încă nu sunt mulțumiți,

Sau se tem de mine, de necunoscut…

 

 

PĂSĂRILE

 

Stăteau zgribulite de frig
Cu penele umflate de vânt
Sub un nor cenușiu
Pițigăindu-se una la alta
Ca să se încurajeze!

Doar ele pot împărți
Nefericite
Linia de telefon.

Și totuși
Linia de telefon îl înveselește!
Sunt poate, cuvintele lui calde,
Și tăcerile ei
Greu încărcate de pasiune
Și liniștea, da liniștea că nu-i
O linie de înaltă tensiune!

 

 

CARUL MIC

 

Demult când tot universul

Eram noi, noi doi.

Demult pe cer

Era doar o stea.

Mare, luminoasă

Și a mea.

Continuu, magnetic

Privirea-mi pe ea se oprea.

Erai tu!

Iar eu

Spre tine

Mânam cu putere

Împins de plăcere

Carul mare.

 

Acum pe cer

Sunt o mulțime de stele.

Unele mai luminoase din ele

Dar nu-s ale mele.

Pe tine

Te găsesc mai greu

Probleme de vedere, nu tric

Când puțin obosit

Împins de plăcere

Mân spre tine

Carul mic!

 

 

POEZIA

E clipa în care un fulg
Urmărit de o rază de felinar
Se topește în mâna-ți întinsă…
Totul e-n zadar…

E ultima bataie din aripi
A fluturelui colorat frumos
Ce se pierde într-o floare.
Ospăț nesățios…

E clipa când soarele
În față-l privești
Și-ți scoate un stârnut zgmotos
E tot ce iubești…

E clipa când încă
Nu vrei să săruți, dar te lași
Îmbătat de apropiere de miros
Faci ultimii pași…

E clipa când animalul din mine
Întâlnește animalul din tine
Într-o unire singulară
Probleme feline…

E tot ce ține o clipă
Clipa eternului…

 

 

PUNCTUL ZERO

 

Demult privindu-l

Simțurile se căutau.

Privirele se întâlneau

Și-un foc ascuns

Le forjau

Pe veșnicie

În punctul zero!

 

În grădina magnetizată

Busola și-a învârtit acele-neștire.

Ceasul îndoit

A lui Dali fuge ca-n basme

Cuprins de spasme,

Spre punctul zero.

 

Acolo in punctul zero

Pe depărtate tărâmuri selene

Era, tot cei în el sfânt

Ofranda de pe tava cu petale

Căldura umiditatea buzelor tale!

Mirosul tău de crin și lene!

Amândoi erați

Un decupaj dintr-o pictură de Chagall

Plutind strânși pe cerul nopții

Spre punctul zero!

(Tablou matrimonial)

Acum el se caută

În ochii tăi

Acea parte din el ce nu-i de atins.

Ca lumânarea întorcându-se dornică,

Spre chibritul aprins.

Acum tu te cauți in ochii lui

Acea parte din tine

Ce el o dorea.

Dorințe feline.

O „Maja vestida” ce striga încântată…

Îmbrăcată?

Deocamdată!

O cât încerc să opresc

îndoitele ceasuri!

Pe „Maja” să n-o mai doresc

învingând gravitatea

și orice impasuri!

 

Sper că nu-i imoral

Același Chagall

Să ne poarte din nou

spre punctul fatal.

 

 

MEDITAȚIE DESPRE TIMP

 

Pe curbura sinuoasă a spațiului,

Printe văi și câmpii,

Peste soare si nor,

Puterea absolută a timpului

E magnetic prezentă

La fiecare pas.

Trăindu-ți scenariul vieții

După cum ți-a fost scris

(Un bun scriitor,

Un scenariu palpitant, unul mai prost

O viață de simplu muritor….)

Treci printre lucruri și ființe

Fără a te putea desfăta de surprizele

Oferite de timp.

 

Persoana din față,

Un prieten din copilărie?

Cum a rămas oare atât de tânăr?

Cum ești tu așa de bătrân?

Și dânsa, e înnebunitoare, același miros,

Aceiași pași, aceiași ochi!

Parcă n-ar fi trecut câteva luni.

Luni? Dar ea e mult, mult mai tânără!

Pe ecranul clipei frânturi de trecut

Se încolăcesc în alte frânturi din alt trecut,

Iar fotografia prezentului e mereu voalată,

De frânturi de culori, gesturi, imagini spulberate!

Oameni pe care i-ai  cunoscut atunci și-i vezi acum

Oameni pe care-i cunoști acum și îi cauți

În albumul tău de fotografii,

Încercând zadarnic să-i apropii

Sau să-i depărtezi în timp.

Cei foarte apropiați

Pe care-i simți mereu lângă tine,

Energia care te înconjoară veșnic

Sunt aureola ta.

Pentru ceilalți ai ramas

Doar ca un program de calculator.

(pentru care timpul e în nano)

Care preia imaginea persoanei,

Să  facă un calcul: câți ani au trecut

De la ultima intrevedere

Și apoi mișcă imaginea cu plăcere

In timp cu ajutorul mouse-lui.

Poate astfel ai reuși să iei o foto alb-negru

Și să-i dai viață.

 

Să-i poți spune persoanei iubite întrebări,

Despre atunci azi

Despre azi atunci.

Timpul este singura dimesiune

Pe care

Nici ochiul nici mintea nu o poate cuprinde

Nu o poate întelege

Nu o poate accepta

Nu o poate invinge.

E greu sa fii fericit un an!

Poate ține fericirea o ora?

E imposibil sa fii o secunda fericit?!

Atomul timpului e mai mic

Decât atomul  fericirii… percepute.

Nu ai puterea să compari fiecare clipă

Cu clipele trecute

Și să le aranjezi într-o ordine anume.

 

Ce înveți cu timpul

Se numește experiență!

Și dacă nu-i profesională

E sigur âmbătrânirea.

 

Despre mine…

Trăiesc într-o țară…

Poate singura țară din lume – nu știu

Care încearcă câteodată să înțeleagă timpul!

 

De câteva ori pe an timpul e oprit in loc.

Sunt momentele când ești chemat

Să-ți unești spiritul cu al altora.

Ca respect pentru alții

Care au trecut în afara timpului.

Știu, sunt numai câteva minute.

Dar sunt prețioase

Pentru că te poartă undeva

În afara timpului,

În afara corpului,

Înconjurându-te într-un sentiment atimpal

Care te ridică peste străzi,

Peste case, peste nori…

Și te lasă adâncit în ceva nedeslușit în neființă.

 

Trăim ca popor

Cu o mulțime de adjective adăugate de timp

Vechi, bătrân, supraviețuitor

Bolnav, rău, nemuritor.

Apropos timpul…

Un om obișnuit

Trăiește,

Dacă trăiește!?

44 milioane de minute.

Vreo zece au trecut cu citirea acestor rânduri

Nu le mai citi âncă o data

Începe să trăiești

 

 

TRĂDĂTORULUI

 

O fată

care o copiat acte secrete

și le-a vândut presei!

 

Zi albă

De vară!

Oamenii-s de căldură învinși!

Nori mici,

Ațipiți pe cerul albastru

În abur cuprinși.

Singuratic, leneșul val,

Cu greu se târăie spre mal.

Nisipuri fine

Îmbrățișează trupuri feline

Dezvelite in soare.

Un fluture,

Cu bătăi repezi de aripi,

Sfidând spectrul culorii,

Se rupe,

Din strângerea drăgostoasă a florii,

După ce cu nesaț

S-a delectat de sărutu-i aprins.

 

Dezolată floarea și-a strâns

Puțin petalele-i subțiri.

Nu-i nimic în zadar

Floare iubită

Fluturele unei alte iubiri

Te va face iar

Pe scurt timp

Fericită.

 

Radioul gălăgios

Anunță nearmonios:

„O fata de 23 de ani

Fură planuri militare.

Pentru glorie sau bani…

Ori

În scopuri umanitare?”

Raze de soare fierbinți

Moleșesc simțurile

Te scot din minți.

Rareori,

Privești ân  ochi soarele

În eclipsă totală

Printr-o sticla afumată

Murdară, specială.

 

Dar la 23 de ani

Într-o cameră de bloc,

Trâindu-ți existența banală,

Veșnic în a Soarelui

Eclipsă totală!

Tu judeci oamenii de afară

Printr-o fereastra

Permanent murdară.

 

La 23 de ani

Când poți cuprinde

Lumea cu o respirație

Când privirea-ți

Încă soarele o cată

Și zâmbetu-ți

Poate face inimi să bată,

Tu te pregătești de viață

Fără curajul,

De a o privi cinstit ân față!

Căci tu te-ai născut

Prezumție fatală

În a Soarelui, vai da…

Eclipsă totală!

 

 

VORBE DE DUH

 

Le-am dat râsul,și au râs

Se nășteau și râdeau

Creșteau râzând, râdeau…

Peste tot flori si culori,

strigau și râdeau

Creșteau râzând, râdeau…

 

Oh, m-am săturat de râsul lor!

Le-am dat atunci plânsul.

 

Se nășteau și plângeau

Creșteau plângând,

Plângeau crescând…

Peste tot nenorocire, grozăvii

strigau și plângeau

Creșteau plângând,

Plângeau crescând…

Oh, cât m-am săturat de plânsul lor!

 

Mai bine îi las

Cum i-am găsit…

În plata domnului.

–––––-

Raul ANCHEL

Tel Aviv, Israel

decembrie 2019

 

2 thoughts on “Raul ANCHEL: MEDITAȚIE DESPRE TIMP (POEME)

    1. Presupun că bine…Voi vedea mâine. Sunt cam peste o mie de citiri zilnic. În doi ani de zile am depășit cu mult 500 000…Nu doresc să laud Logosul, dar se pare că este destul de citită. Mulțumesc pentru interes.

Lasă un răspuns