Amurgul unui vis . . .
E greu să simţi cum sufl etul iţi plange
Pe eşafodul visului dintai
Să poţi să duci in lume doar o cruce
Ce iţi va sta candva la căpătai.
Chiar dacă timpul nu-mi mai e povaţă
Şi ochii goi adesea-mi obosesc
Tu să nu uiţi iubito niciodată
Cand plec, eu mor sau plang dar . . .Te iubesc!
Te voi iubi, in gand, ca zi cu soare
Ce mangaie in zori raza de stea
In veşnicia mea tulburătoare
Intotdeauna tu vei a mea.
Cu tine, ingerii i-am auzit cum cantă
Al serenadei dor neprihănit
Eu te vedeam o prea frumoasă mandră
In visul meu tăcut, neimplinit.
Simţeam in mine o valtoare vie
De magică trăire, de poem
Vedeam in tine numai armonie
Şi-n noapte mă trezeam ca să te chem.
Colindători veniţi prin praf de stele
Ii auzeam cum şoapta-mi ţi-o şoptesc
In măreţia clipei efemere
Eu te primeam ca dar dumnezeiesc.
Străfulgerări de lacrimi de iubire
Ochi-mi ’necau cu frumuseţea ta
Noi ne ceream un drept la nemurire
Ce calea-n faţa noastră şi-o pornea.
Ce am simţit atunci povaţă-mi este
Trecut, prezent şi poate viitor
Noi ne-am pierdut făr-a ne da de veste
Iubirea, e un lucru trecător?!
Incet, incet octava pe o strună
Solfegia un cant ce nu-l stiam
L-am inţeles candva, sub clar de lună!
Cand ochii tăi degeaba ii priveam.
Atunci ea a venit! . . .clipa uitării
Cu scarţait lungubru să te ia
Şi am văzut cum ingerii se-neacă
In lacrima ce udă faţa ta.
Te voi păstra in sufl et ca pe-o torţă
Ce ţine veşnic amintirea ta
In agonia mea de neputinţă
Tot voi găsi puterea de-a lupta.
Nu voi să spun nicicum vorbe urate
Acum, cand plec şi mor şi plang şi . . . Te iubesc
Dar, rogu-te iubito . . . ţine minte!
Candva mi-ai fost un dar dumnezeiesc.
Iar de va fi ca vitregia sorţii
In viaţă, să te frangă la pămant
Să-ţi aminteşti că şi in faţa morţii
Te port in vis, in inimă, in gand.
Acolo tu să fugi de nu ai unde
Cu glasul inimii incet te-oi alina
Şi n-o să ştie lumea niciodată
Că ai rămas pe veci . . .mireasa mea.
Cărăuşul de vise . . .
Mă strigă lumea: Cărăuş de vise!
Mereu se face că-s amărăciuni.
Printre iubiri furate! . . . Interzise!
Adesea am făcut eu stricăciuni
Sunt cărăuşul suferinţei ce mi-i dată
Durerea să o car cu frenezie.
In mine zace dragostea furată
Şi-acel izvor nestins de . . . poezie.
Cu viaţa ce-i vandută in talcioc
Pe bani puţini! . . . (de-a dreptul imposibili).
Suntem sătui de-atata nenoroc
Iar vieţii o să-i devenim lizibili.
Am tot cărat iubire in surdină
Şi dragoste pierdută pe pămant.
Trezind privire scoasă la lumină
Iar vorba impletită in cuvant.
Am pus peceţi pe visele uitate
Dar şi pe ganduri poate uneori.
Căci am cărat ideile lăsate
Chiar pan’ la stele sus, adeseori.
Din urme de cuvinte fac o casă
Să se ascundă oameni rătăciţi.
De lume, de copii şi de nevastă
Ştiind că poate vor fi fericiţi.
Mă tot intreb adesea, cateodată
Unde-a plecat povestea de iubire?
Şi dragostea dispare! . . . Bag de seamă!
Iar viaţa nu mai este . . . nemurire.
Am mai cărat şi dragoste pe bani
Vandută la talcioc! . . . Citită-n carte!
Simţind că pierd din viaţă nişte ani
Cu orice vis ce l-am tot dat deoparte.
Atuncea slăbiciunea mă cuprinde
Şi-n deznădejdea mea! . . . Ce pare-mi-se!
M-au pus să car din ce nu se mai vinde
Şi uite-aşa sunt . . . cărăuş de vise.
Galaxie pe-un vârf de ac…
Poartă Luna-n galaxie o cometă-n loc de păr,
Are grijă să despartă visele de adevăr!.
Ți-aș încarcera pe veci dragostea-ntr-un vârf de ac,
… și grăi … în graiu-ți mut, vorbe ce te satisfac.
Pe atunci eram un hoț, de inime, -ascunse-n astru,
Care foarte dezinvolt ți-a furat cerul albastru.
… și-a răpit frânturi de stele … ca să ți le pui deoparte,
Iar senin ți-a aranjat, parc-ar fi un semn de carte.
Ți-aș fura ceva din casă … steaua ta … ca o cometă,
… să vezi și tu cum ar fi viața pe-o altă planetă.
Știu că nu ți-e reticent, sufletul ce-ai pus la colț,
împușcat în partea stângă cu-al iubirii tale glonț.
Eu cred că ți-am rătăcit raza clar-a unei stele,
Dar și dragostea curată ce-a fost șansa vieții mele.
Venerez iubirea ta … ca pe sfânta liturghie,
… o stea, ce în viața mea … va-nsemna a ta solie.
Tu ești cerul meu senin … chiar când semnele furtunii,
… sunt rămase-n el demult ca o urm-a rugăciunii.
Pentru-a câta oară plânge sufletul … eternitatea?,
Dacă-n mozaic de stele freamătă mortalitatea.
Cred că peticul de cer este chiar din al tău suflet,
Galaxie-n vârf de ac care te-nsemnat ca tunet.
… și nu ți-a trădat secretul … dar condamă răzbunarea,
care-n stele, mi se pare, că își va afla iertarea.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
15 noiembrie 2019