Florin-Cezar CĂLIN: Poeme

Amurgul unui vis . . .

 

E greu să simţi cum sufl etul iţi plange

Pe eşafodul visului dintai

Să poţi să duci in lume doar o cruce

Ce iţi va sta candva la căpătai.

Chiar dacă timpul nu-mi mai e povaţă

Şi ochii goi adesea-mi obosesc

Tu să nu uiţi iubito niciodată

Cand plec, eu mor sau plang dar . . .Te iubesc!

Te voi iubi, in gand, ca zi cu soare

Ce mangaie in zori raza de stea

In veşnicia mea tulburătoare

Intotdeauna tu vei a mea.

 

Cu tine, ingerii i-am auzit cum cantă

Al serenadei dor neprihănit

Eu te vedeam o prea frumoasă mandră

In visul meu tăcut, neimplinit.

Simţeam in mine o valtoare vie

De magică trăire, de poem

Vedeam in tine numai armonie

Şi-n noapte mă trezeam ca să te chem.

Colindători veniţi prin praf de stele

Ii auzeam cum şoapta-mi ţi-o şoptesc

In măreţia clipei efemere

Eu te primeam ca dar dumnezeiesc.

Străfulgerări de lacrimi de iubire

Ochi-mi ’necau cu frumuseţea ta

Noi ne ceream un drept la nemurire

Ce calea-n faţa noastră şi-o pornea.

Ce am simţit atunci povaţă-mi este

Trecut, prezent şi poate viitor

Noi ne-am pierdut făr-a ne da de veste

Iubirea, e un lucru trecător?!

 

Incet, incet octava pe o strună

Solfegia un cant ce nu-l stiam

L-am inţeles candva, sub clar de lună!

Cand ochii tăi degeaba ii priveam.

Atunci ea a venit! . . .clipa uitării

Cu scarţait lungubru să te ia

Şi am văzut cum ingerii se-neacă

In lacrima ce udă faţa ta.

Te voi păstra in sufl et ca pe-o torţă

Ce ţine veşnic amintirea ta

In agonia mea de neputinţă

Tot voi găsi puterea de-a lupta.

 

Nu voi să spun nicicum vorbe urate

Acum, cand plec şi mor şi plang şi . . . Te iubesc

Dar, rogu-te iubito . . . ţine minte!

Candva mi-ai fost un dar dumnezeiesc.

Iar de va fi ca vitregia sorţii

In viaţă, să te frangă la pămant

Să-ţi aminteşti că şi in faţa morţii

Te port in vis, in inimă, in gand.

Acolo tu să fugi de nu ai unde

Cu glasul inimii incet te-oi alina

Şi n-o să ştie lumea niciodată

Că ai rămas pe veci . . .mireasa mea.

 

 

Cărăuşul de vise . . .

 

Mă strigă lumea: Cărăuş de vise!

Mereu se face că-s amărăciuni.

Printre iubiri furate! . . . Interzise!

Adesea am făcut eu stricăciuni

 

Sunt cărăuşul suferinţei ce mi-i dată

Durerea să o car cu frenezie.

In mine zace dragostea furată

Şi-acel izvor nestins de . . . poezie.

 

Cu viaţa ce-i vandută in talcioc

Pe bani puţini! . . . (de-a dreptul imposibili).

Suntem sătui de-atata nenoroc

Iar vieţii o să-i devenim lizibili.

 

Am tot cărat iubire in surdină

Şi dragoste pierdută pe pămant.

Trezind privire scoasă la lumină

Iar vorba impletită in cuvant.

 

Am pus peceţi pe visele uitate

Dar şi pe ganduri poate uneori.

Căci am cărat ideile lăsate

Chiar pan’ la stele sus, adeseori.

 

Din urme de cuvinte fac o casă

Să se ascundă oameni rătăciţi.

De lume, de copii şi de nevastă

Ştiind că poate vor fi fericiţi.

 

Mă tot intreb adesea, cateodată

Unde-a plecat povestea de iubire?

Şi dragostea dispare! . . . Bag de seamă!

Iar viaţa nu mai este . . . nemurire.

 

Am mai cărat şi dragoste pe bani

Vandută la talcioc! . . . Citită-n carte!

Simţind că pierd din viaţă nişte ani

Cu orice vis ce l-am tot dat deoparte.

 

Atuncea slăbiciunea mă cuprinde

Şi-n deznădejdea mea! . . . Ce pare-mi-se!

M-au pus să car din ce nu se mai vinde

Şi uite-aşa sunt . . . cărăuş de vise.

 

 

Galaxie pe-un vârf de ac…

 

Poartă Luna-n galaxie o cometă-n loc de păr,

Are grijă să despartă visele de adevăr!.

Ți-aș încarcera pe veci dragostea-ntr-un vârf de ac,

… și grăi … în graiu-ți mut, vorbe ce te satisfac.

 

Pe atunci eram un hoț, de inime, -ascunse-n astru,

Care foarte dezinvolt ți-a furat cerul albastru.

… și-a răpit frânturi de stele … ca să ți le pui deoparte,

Iar senin ți-a aranjat, parc-ar fi un semn de carte.

 

Ți-aș fura ceva din casă … steaua ta … ca o cometă,

… să vezi și tu cum ar fi viața pe-o altă planetă.

Știu că nu ți-e reticent, sufletul ce-ai pus la colț,

împușcat în partea stângă cu-al iubirii tale glonț.

 

Eu cred că ți-am rătăcit raza clar-a unei stele,

Dar și dragostea curată ce-a fost șansa vieții mele.

Venerez iubirea ta … ca pe sfânta liturghie,

… o stea, ce în viața mea … va-nsemna a ta solie.

 

Tu ești cerul meu senin … chiar când semnele furtunii,

… sunt rămase-n el demult ca o urm-a rugăciunii.

Pentru-a câta oară plânge sufletul … eternitatea?,

Dacă-n mozaic de stele freamătă mortalitatea.

 

Cred că peticul de cer este chiar din al tău suflet,

Galaxie-n vârf de ac care te-nsemnat ca tunet.

… și nu ți-a trădat secretul … dar condamă răzbunarea,

care-n stele, mi se pare, că își va afla iertarea.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

15 noiembrie 2019

Lasă un răspuns