Clădește-mi un castel la marginea pădurii,
Să fie alb, de fildeș, pe-alocuri argintiu,
Să-i faci un fundament din vraja amintirii
Și-a visului pe care, doar eu, poate, îl știu.
Ferestre să îi pui, cu fața înspre Soare
Sau așezate-n umbră de codru fremătând,
Mereu, un tril suav, încet, să se strecoare
Și-o adiere lină s-alinte al meu gând!
Intrării să îi pui un prag de fericire,
Și trepte construite din lespezi străvezii
Iar un covor țesut din fire de iubire
Să îmi mângâie pașii, pierduți în poezii.
La porțile de vis așează-le arcadă
Din ramură gingașă suavă ca un zbor,
Și raze aurii, într-un mănunchi, să cadă,
Prin ușile deschise, lipsite de zăvor.
Să-i pui acoperiș din mângâieri de soare,
Cu turle îndrăznețe crescute înspre cer,
Iar farmecul de basm, asupra-i să coboare
Cu unduiri de vrajă, minune și mister.
Clădește-mi un castel, înconjurat de ape,
Cu zidul alb, de fildeș, pe-alocuri argintiu,
S-aducă amintiri, în el tot mai aproape,
Ca într-un vis, pe care, doar eu, poate îl știu.
—————————
Gabriela RAUCĂ
Mallorca,
23 octombrie 2019