De ce?
De ce-n piatra șlefuită de-ale apelor torente
Aud zbuciumul pădurii ce-i închis aici pe veci?
De ce-n picături de ploaie adunate în curente
Văd a lunii strălucire răspândită pe poteci?
De ce-n tremuratul frunzei ce așteaptă ca să cadă
Este pulsul unei inimi ce-a fost de curând rănită
Si-n ascunsa-i nepăsare speră cineva s-o vadă
S-o mângâie, s-o alinte, să-i redea viața tihnita?
De ce-n zborul rândunicii sigur, hotărât, rapid
E îndrăzneala tinereții care trece ca secunda?
De ce în vâltoarea vieții porțile și le deschid
Doar aceia care cred că-și pot înfrunta osânda?
De ce noi, care odata împărțeam aceeași pâine
Nu mai știm unul de altul, în străini ne-am transformat
Și într-o dulce contemplare așteptăm ziua de mâine…
Ea… cândva să ne aducă paradisul mult visat?
Știu că-n toate-i un răspuns
Dar… rămâne bine-ascuns…
————————-
Carmen STUS
31 iulie 2019