Crasna lui Ilie Motrescu
Falnici brazi la Crasna-n sus,
Care faimă le-a adus,
La Crasna sub munți anume,
S-a născut pe acestă lume,
Un poet de omenie
Cum a fost Motrescu Ilie.
Un poet dintre mulți frați,
De sub poale de Carpați.
Un român adevărat,
Care nu va fi uitat.
Pentru toți va rămânea
Tânăr cum a fost cândva.
Că și urma lui rămâne
De-acum pentru toți românii.
Mulți români, uniți ca frații
Și dincolo de Carpați.
Peste Nistru, peste prut,
Toți românii l-au știut.
Orice pagină scria,
El cu Crasna se mândrea.
Crasna, satul lui iubit
Unde a copilărit.
Tot în Crasna a ajuns,
Tânăr în mormânt l-au pus.
Dar el nu va fi uitat,
Nici de oamenii din sat.
Este-n cartea «Hora vieții»
Scrisă-n anii tinereții.
În amintirea lui Ilie Motrescu
Ilie când ai murit,
Chiar și Prutul te-a jelit.
Apa murmura a jale
Despre a ta înmormântare.
Frații te-așteptau să vi
Te căutau printre cei vii,
Tu în mâlul Prutului
Nu puteai nimic să spui,
Ca să vie frații toți
Să te caute printre cei morți.
Să ridice bolovanii
Unde te-au îngropat dușmanii,
Fără cruce și sicriu,
Toți să creadă că ești viu.
Frații tăi ca să te cate,
Prin oraș și mai departe.
Te zbăteai pentru dreptate,
Dar aveai dușmani din spate.
Viața ta ei ți-au răpus,
Ca un brad căzut de sus.
Ai lăsat soră și frați,
Satul tău de sub Carpați.
Ai lăsat fata iubită,
Cartea ta netipărită.
Când puteai mai multe scrie
Tu te-ai dus în veșnicie.
Dar așa ca toți poeții
Tu rămâi în «Hora vieții».
În cartea la care-ai râvnit,
Visul tău s-a împlinit.
Dar în viață nu mai ești,
N-ai ajuns ca s-o citești.
Dară pentru toți Ilie
Ai rămas pe veșnicie,
Tânăr cum ai fost cândva
Și nimeni nu te-a uita.
Că ai fost un suflet blând,
Dar te-ai dus de pe pământ.
Ai lăsat atâta jale,
După-a ta înmormântare.
În lacrimi soră și frați,
Crasna ta de sub Carpați.
Iară eu în versul meu
Te voi pomeni mereu.
Lui Ilie Motrescu
Pe sub poale de munte
S-a născut acest român.
N-avea timp să spuie multe
Dară urmele-i rămân
Care nu se vor mai șterge.
Au rămas pe veșnicie
Și cu toți v-or înțelege
Cine a fost Motrescu Ilie.
El cu inima lui plină
De nădejde și alean
Pentru limba cea română
Ce se piede an de an.
Numele-n veci nu-i va fi uitat
Al acestui brav bărbat.
––––––––––
Elena FEDOREAC