Ultimul poem
(In memoriam Adrian Păunescu)
Vinovat de povara iubirii, trist ca un zeu,
A plecat la o întâlnire cu Dumnezeu.
Să-i spună poeme despre o ţară tristă,
Despre Dacia din vise şi starea egocentristă.
Din ceruri vocea poetului ca un tunet răzbate,
Dumnezeul nostru dă-ne putere şi dreptate.
Noi suntem frumoşi ca brazii cu-o istorie în piatră,
Dor mi-e de România, mai dă-mi viaţă încă odată.
Ridicaţi-vă fraţilor, vulturele din stemă e un semn,
Aici din ceruri declar Reunirea ca ultimul poem.
Chemaţi acasă Basarabia, refaceţi Dacia Mare,
Să fim o ţară intreagă, fără frontiere şi vame.
Şi, totuşi, există iubire şi o ţară milenară,
Iubiţi-vă fraţilor, de la aceeaşi sfântă mamă.
Mi-e dor de voi, de munţii cu zăpada în coarne.
Dă-mi încă o viaţă să-mi văd ţara unită, Doamne.
———————————-
Tamara Tomiris GORINCIOI
Chișinău, Republica Moldova
20 iulie 2019