Aurel CONȚU: Nirvana

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități în stare vegetativă poți trezi

lupii hămesiți ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

——————————–

Aurel CONȚU

19 iunie 2019

Lasă un răspuns