Duminică neterminată
Roiesc în ceruri spintecate
de prea multul bufnițelor din fum,
fanfarele iadului comun
invăluind cu fermitate
atrocități neterminate în visuri matinale
ce stau cu somnu-n drum
de hibernare în costumul
cel mai nou,
in casă lângă fereastra tăiată oblic
moartea citește ziarul
la prima oră,
duminica si moartea odihnește coasa
in liniștea adulteră de zăpadă,
e odihna aceea anafilactică
inghițind fenoli de grotesc lângă
femeia gravidă vomitându-si
pruncul în carantina viespilor cu
botox în ace prin stupare,
afară înlăuntrul unui nimic
cu mâinile în buzunare claustrofobe,
vrăbii de lut cioplesc din trilul
sirenelor de alarmă contra căderilor
de îngeri,
duminica eu obișnuiesc să-mi beau
tristețea în pahar de carton,
e mai gustos așa decât s-o beau din
cana fără toartă,
la colțul din beciul mansardei de zi
câțiva păianjeni contratenori
imi cântă ceva din Verdi iar tu la baie
nu-ți mai termini dușul de vreo șapte
anotimpuri si fiecare duminică
rămâne mereu, fără un selfie cu tine
la ușă tocmai bate umbra unui cinefil
de filme de scurt metraj,
imi trag tavanul pe mine să-i deschid
așa gol de pereți cum sunt s-ar speria,
si-ar bea cafeaua cu altcineva
mai îmbrăcat în ziduri,
of, duminica asta nu se mai termină!
Kimono
Zori agățati de pleoape stelare
prășesc orizonturi
de îngeri pustii,
din nimburi florale o zână de ape
ridică prin rouă
cocarde de lut la sânul de nimfă
ce-adună din lapte născuți peste noapte
cu aripi pe umeri…făclii,
neurgisit stolnicul zilei ne cheamă
la viață,
vuiește de zbor tot cerul în patru
doar nordul teșit de poante astrale
invocă luminii un troc infinit,
stau în copaci ciorchine de foame
pe ramuri tânjește o sete de piatră culeasă
din stupi,
mâncău timpul duce poveri din ogoare
le face apoi în clipe de vânt,
se-mbracă pământul din noi sub tendoane
ce-apucă în tihnă tot osu-n răzoare,
kimono cu gust de-nceput .
————————–
Simon JACK
Israel
Iunie 2019