Libertate
Lumina inteligentă se plimbă goală
la nudiști pe plaja fără mare,
pescăruși legați la cioc
zbiară-n scoici în renovare,
umbre se întorc înot printre blocuri
paralele,
cerul se înfundă-n zori de mașini
încolonate, sus răsare-un soare dom
ce trimite raze de beton
macaralelor însingurate,
bate vânt de libertate dinspre cimitire
arondate la spitale ce nu dorm,
prin chilii de pace surdă
umblă Iuda spânzurat, bate clopotul
în toate și fantomele se-ntorc,
neputința din pancarde strigă matinal
din noapte,
ne adunăm în intersecții tot cu
buzunarul gol,
nu ne auzim poeții si ne vindem
la străini, bărăganul dintre visuri
ne oferă mărăcini, bate-o grindină
cât vina celor ce ne vând discret,
primăveri vor fi colante peste ziduri
sabotate de uitare si năduf,
vom mânca cireșe coapte de la
Schengen-ul pierdut,
o cireașă-ntreagă costă cât chenzina
unui paznic la tractoare
fără plug,
se mai văd în libertate găuri incitante-n
steaguri ce se flutură plângând,
cei ce au murit nu știu
c-au rămas fără pământ,
totuși este libertate e un fapt decis
curând, de strigoi umblând în haine
de la firme ce se-ntind între luxuri
orbitoare si un vot închis în mapa
unui jude prea flămând,
libertate-n anarhie, nepotisme,
non valoare, preacurvie si mizerii
intre lumi alambicate cu războaie
așteptând pe la colțuri fără nume
cu pistoale tremurând peste foamea
de mărire unei libertăți bolnave,
unde ne vom crește pruncii intre
clipe de fantasme si mesaje
ro.alert !…
Cu vârful în jos
mai singur ca cel singur
e însinguratul,
îndoitura peste planul liniștii
un gen de echimoză
albă, în movul de-a dreptul unui drum
ce stă neavenit cu piatra
dezbrăcată pe o daltă,
mai tăcut ca o tăcere e un rug
care arde în noi cu fumul
în jos,
fumul acela are un vârf
de unde poți privi meschin
cum îți ard picioarele în jarul unui
pământ cu brazda neîntoarsă.
Ce n-ai înțeles încă tu…
Ce n-ai înțeles încă tu
e că îți număr de la marginea nopții până
la nordul rostirii din zi
pasul și nu e puțin lucru căci
gleznele noastre împreunate în aceeași
umbră fac anotimpurile
și anotimpurile, ceasul!
Ce n-ai înțeles încă tu
e că sărutul luminii pe fruntea ta
la culcare,
a fost doar cu o clipă înainte tâmpla mea
vociferând în așternutul visului tău
ce va să vină la întâlnirea cu ochiul
neînchis din veghea unui christ
pe sânul ce suspină,
și n-ar fi nimic dar tot aștept
de veacuri parcă să te pronunț în mine
deșteptare și să te țin de mâna care doare
în aripă de soare,
în moftul unui înger beduin, în florile raiului
de seară, in nemurire chiar
Semiramidă plutitoare peste efemerul
citadin,
Ce n-ai înțeles încă tu
e că te iubesc nemaiubind nimic din timpul
ce rămâne să-mi fiu eu, născare, agapă
pentru aștrii ce mă știu în foamea
de-nrudire-n Carul Mare, postelnic de iubire
în necuvinte simple, orfeu în deja vu-uri
de pustiu,
ce nu știi tu, e că din toate astea câte-un pic
la ore nechemate,
îți stau pe umeri și în…viu
ne-nduplecata resemnare, pe aripi ce-ți
vor crește ca să știu,
că te-am iubit murind și altădată! …
Femeia si elefantul
invocarea primește răspunsul
sălii de nașteri:
,,ai șapte cuvinte de noapte
si șapte ecouri furate”,
o branulă fugită c-o mână tăiată
leșină pe drumul prin holul
de la morgă și-un oaspete
fantomă recită-n closetul planton
versete din somn,
pe umbra ucisă în perete!
la menajeria circului armaghedon
animalelor le fac siesta,
e si Noe pe acolo
tot plouă de trei zile și-un piton
mănâncă gâturi ștrangulate
din reviste,
leii lui Daniel au uitat groapa
si mișună prin biciuri
de dresori alcoolici,
un iepure cretin ascultă Chopin
lupul fără-un ochi
bea sânge din canistre,
departe,
printre corturi de sonor otrăvitor
o femeie spală de indii ecvestre
pielea cu formol
a unui elefant rătăcit dintr-o
poveste de frații Grimm,
amândoi sunt goi si flămânzi
umili si răpuși,
de epiloguri supraviețuite
albe,
din invocări pierdute selenare
în buzunarul fără fund
al unei veste…
UN FEL DE ÎNCERCARE
Căldura aceea aștepta cuminte la marginea scărilor sub formă de greață ombilicară,
să se ridice către mine ca să facem schimbul din termometrul de termoviziune.
Așteptam cu mâinile sub fălci pe terasa alungită ca un ou de nimic, vântul nepriceput îmi răscolea plăcut tâmplele cu un fel de schismă de om nebun dar nu l-am băgat în seamă căci îmi era bine.
Am luat paharul cu picior ortopedic si l-am băgat în ghipsul buzelor însetate, tare îmi era sete, am băut dintr-o înghițitură toată apa aceea cu damf de tămâie si rouă, m-am șters la gură cu colțul ierbii unui ghiveci cu mușcată roșie si m-am așezat din nou pe scaunul acela trist ca un spătar de umbră.
Pe strada mare trecu un tramvai tras de cai neînsuflețiti, roțile de oțel scrâșneau ca dintele meu lipsă la ora trei după amiază, se făcu deodată un măcel de trotuare neasfaltate si călătorii dinăuntru începură să blesteme în limbi de toate betoanele blocurilor care adăpostesc alte trotuare cu femei ușuratice pregătite pentru analiza de coprocultură…
Se făcuse prea cald la un moment dat, ca acum când scriu, o lehamite amară îmi încerca papilele gustative într-un sevraj bipolar,
căldura aceea încă mai aștepta tot cuminte
la marginea scărilor sub forma unei drone din aer de closet public, nu mai aveam nevoie de ea, bag seamă că cea de afară acum era mai proaspătă si din ea puteam să-mi fac lesne recensământul unei întâmplări de vară în care imaginația va molipsi șapte miliarde de oameni în încercarea mea de-a scrie prostii pe un petic de hârtie igienică reciclabilă în timp ce numărători inverse se aud citeț prin canalizarea orașului așteptând să se ridice căldura din hoituri obștești, îmbietoare! …
————————–
Simon JACK
Israel
Mai 2019