* Pădure fără uscături nu există, dar uscături fără pădure… destule.
* Cine se lasă muls ca o vacă este un bou.
* Caracterizare: „ilegal de tembel”.
* Face pe deşteptul ca să nu fie luat de prost…
* Cine nu întreabă nu are probleme (Andrei Bacalu).
* Cu cât e mai mare grădina cunoaşterii, cu atât mai mulţi îi sar gardul. În ambele sensuri.
* Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii… Mai ales văduvele.
* Oamenii nu se împiedică de munţi, ci de pietre (proverb).
* Unii au mintea ca un brici. Cu care nu ezită să se bărbierească
* Trebuie să avem grijă de vedere ca de ochii din cap…(Liviu Antonesei).
* Naivitatea e veşnică.
* Poţi să fii analfabet, dar ai acces la internet.
* Mă întreb de ce unele brunete se fac blonde… Pentru I.Q.?
* Unora Dumnezeu le-a luat minţile, dar altora nici nu le-a dat.
* Îmi plac telenuvelele pentru că eu n-am fost părăsită la naştere şi nici nu
m-am măritat cu un miliardar (Beatrice Vaisman).
* Electorală: Întodeauna proştii sunt mai mulţi.
* Nu credeţi în coincidenţe, nici în cele de acum şi nici în cele ale istoriei.
* „Mă adresez fiecărui militar, indiferent e grad, fie celsius, fie farenheit”.
* Într-o lume din ce în ce mai cenuşie, există locuri unde culoarea nu dispare niciodată: în muzeele lumii (Liviu Lăzărescu).
* Nu e bine să ai încredere în toţi contabilii. Nici ei nu au.
——————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
11 mai 2019