DE NU TE-AŞ FI PIERDUT…
Iubite pierdut, am visat că erai doar al meu
Și că în șoaptele-ți mă scăldai doar pe mine.
Ale tale săruturi îmi spuneau: „Sunt al tău!”
Era doar un vis, știam numai noi foarte bine.
Cu sete-mi jurai veșnicii de argint împreună,
Iar în carul cu stele-aurii, numai noi, tu și eu,
Din patima palmelor calde, sub clarul de lună
Îți curgeai fiori străvezii, către sufletul meu.
Mă scăldai în privirile-ți mult prea încinse
De pofte-ascunse adânc, printre tainele tale,
Mă torturai lăsându-mi dorințele-aprinse
Și plecai! Ce dor îmi lăsai iubite și ce jale!
Îngenunchiată în lacrimi te rugam să rămâi,
Dar îmi lăsai numai dorul de tine aprins,
Aș fi dat orice atunci, de-aş fi avut căpătâi
Trupu-ți în clocot zvâcnind, de mine cuprins.
Nemărginirea și infinitul doream să le-ating,
Să pot să le gust cu trupu-ți și cu buzele tale,
Să mă plimb prin iernile cerului, apoi să te ning
Cu plăceri albastre, iubite, și extazuri astrale.
Prin verdele crud, primăvara, visam să te-alint,
Să te iubesc, doream, în parfumuri vii și-n culori,
Să îți tremur ființa cu șoapta și-n vise de-argint
Să te leg înlăuntru-mi cu mii și mii de tainici fiori.
Sub raze aprinse de soare prin veri secetoase,
Ne-am fi topit curgând pe sub țărâna-nsetată,
Din noi născutu-s-ar flori și adieri de matase,
Iar din suflete, izvoare ce curmă doru’ și-mbată.
Prin toamne ruginii din demult și prin frunze,
Aș fi vrut să te port, iubite, să facem amor,
Sub trupurile goale-am fi lăsat pentru muze
Pictura iubirii eterne, peste toamna-n decor.
Ne-am fi întors peste pașii timpului dus
Să umplem clipe pierdute, să ne zidim în trecut,
Cărare din curcubeu peste timp infinit și apus
Ți-aș fi-nălțat! Azi, nu mai pot, că-mi ești pierdut!
DACĂ
Dacă m-ai iubit pe mine, niciodată n-o să știu,
Nici, prin nenăscute încă lumi, de oi fi ca să îți fiu.
Dacă tu, în astă viață, nu mi-ai dat de înțeles,
Tulburata-mi veșnicie, fără tine, m-a ales.
Dacă prin zădărnicie pribegia m-a purtat,
Călătoare peste vremuri… mie asta mi-a fost dat.
Dacă pe cărări și-n rosturi, pasul nu ți-am întâlnit,
Sorțile răzbunătoare, n-au dorit să-mi fii iubit.
Dacă lacul plin cu nuferi, printre unde te-au apus,
Hărăzit mi-a fost să-mi fie, de la tine gândul dus.
Dacă umbrele tăcerii n-au vrut taina să le știi,
Pașii tăi ascunși, spre mine, niciodată să nu-i vii.
Dacă-n bătucite zboruri mi-am țesut negrele zări,
Brațele, din sărutarea-ți, ne alunge-n depărtări.
Dacă toamna ți-o-ngropa, umbletul pierdut, sub frunze,
Și-a mea gură-ți va pieri zâmbetul lăsat pe buze.
Dorurile toate dacă m-or cuprinde-ntre dureri,
Nu ți-oi mai deschide-n veacuri ușa încuiată ieri.
Și cu lacrime amare ce-am vărsat în nopți târzii,
Sub coperți din scurse timpuri, te-oi păstra în poezii.
ORICÂND TE IUBESC
Hai, iubite, în lumea mea
Să te-nvăț cum se iubește,
Te-oi hrăni cu dorul meu
De vei fi a mea poveste.
Te-oi purta pe lacu-ncins
Să-ți arăt cum arde-n noapte,
Cu săruturi să te-aprind
Și să te topesc cu șoapte.
Haide, vino-n codrul meu
Să asculți cum geme dorul,
Să te-adii pe frunze verzi,
Să te las să-mi furi amorul.
Să vii la izvorul dulce
Ce jeleşte-amar în noapte,
Vreau, iubite, să cunoști
Patima ce-mi zace-n șoapte.
Vreau în iarna mea să vii
Să te-nchid în flori de gheață,
Printre doruri să te ning,
Să rămâi al meu pe viață.
Primăvară vreau să îți fiu,
Să dezgheț furtuni în tine,
Din iubire și din doruri
Râuri să revărs în mine.
Vara-n verde-am să te duc
Să te-ngrop în fericire,
Vreau în tine să ajung
Să-ți schimb visul în simțire.
Vreau cu lacrimile toamnei
Să îmi plâng iubirea-n tine
Şi cu galbenele-i frunze
Să-ți aștern cărare-n mine.
Vom rămâne-n veci pe lacul
Care-a curs în noi, iubire,
Nuferi plânşi se vor așterne
Peste-a noastră amintire.
UN AZI, FĂRĂ MÂINE
O noapte am să-ți fur, numai una,
Tu, umple-mi-o numai cu tine,
Aprinde infinitul și luna
Și o stea albastră în mine.
Alege tu un vis dintre toate,
Să-i dai foc în palma-ți arzândă,
Jaru-i să ne renască, pe șoapte,
Nuferi plânși pe-a lacului undă.
Alege un cuvânt ce din tine
Mă va strecura printre lacrimi,
Apoi ți-oi rămâne, știi bine,
Doar prin amintirile-n patimi.
Alege doar o vorbă fierbinte
Sădită de mine-n privirea-ți,
S-o păstrezi în aduceri aminte
Și în rătăciri din menirea-ți.
Alege dintre ceasuri doar clipa
În care mi-ai rănit ‘naltul zbor,
Să poți să îmi dezlănțui aripa
Și umbletu-ncuiat la picior.
Fă-ți țăndări mii oglinda tăcerii
Cu vorbele tale dosite,
Să-mi scurgi negrul-amar al durerii
Din miezul minciuni-ți dospite.
Și vom pleca spre lumi despărțite
De calea care duce spre-abis,
Lăsându-ți aripile-mi rănite
Și-albastrul gust al iubirii din vis.
ȘI-AM SĂ TE UIT
Și-am să te uit, iubitul meu,
Aşa cum m-ai rugat,
Chiar dacă sufletu-mi prea greu
Va geme ne-ncetat.
Pe lângă tine de-am să trec
În surda mea tăcere,
E semn că dorul meu cel sec
Mai cat-o mângâiere.
Privirea de-am să-ți întâlnesc,
Am să ți-o sorb pe toată,
În nopți prin ea să mă topesc,
Aşa ca altă dată.
Și pașii m-or purta ades
Spre banca de sub tei,
Unde nicicând n-ai înțeles
De ce plâng ochii mei.
Te voi uita, iubitul meu,
Așa cum ți-ai dorit,
Rămâne-vei în visul meu,
Pierdutul meu iubit.
Și dacă-n noapte dorul meu
În el te va cuprinde,
Atunci să știi că-mi e prea greu
Să mi te scot din minte.
Și vei rămâne taina mea
Și-a gândurilor mele,
Să pot să te colind prin ea,
Cu dorurile-mi grele.
Rămâne-va în ochii mei
Privirea-ți și-al tău zâmbet,
Și-a noastra umbră de sub tei,
Îngenuncheată-n umblet.
Rămâi plecat pe calea ta,
Rămâne-ți-oi uitată,
Și-n rătăcirea-ți vei uita
Că m-ai iubit odată.
––––––––––-
Angela MIHAI
9 mai 2019