Albă absență
Sticlind vis în polenul
zdrențuit pe-o margine de fluture,
semn al timpului ce arde-n jarul de nisip
tremuri ramură, umbră
răsucită-n zăvoare de vânt rătăcit,
deschisă-i floarea sfântă
din letania sufletului
și ceruri își desprind uitarea
din steaua unei tristeți.
Surghiuniți, se-nnoadă pașii
într-un covor al tăcerii
și poartă-n roua de ierburi destrămate
adâncimea acelei ore
în care te-am înșelat,
vers desprins din mirarea unui descânt
ai plecat lăsând în palma mea
doar luna-nghețată-n cerc de înger,
doar albul deșert al literelor spulberate
și plumbul din cuvinte târăște-n cădere
țărâna peste cerul nins de ape
în urma soarelui doar alba absență
pagini despovărate-n fulgi de cenușă
oare, ce mai scrie-n rotirea nopții
pe acest altar de stele mute,
numele pierduților zei
necuprinsa goană din pântec de piatră
ce-n mine fierbe nerostite idei
de dincolo de moarte.
—————————–
Alice PUIU
Mai 2019
Pictura Оксана Кравченко