Mama
Când înserarea se arată pe aleile cu trandafiri
Și ziua închide poarta cu lacătele argintii,
Mama-și adună puișorii strângându-i cu adorare,
Mângâindu-i obrajii, cu suava îmbrățișare.
Deschide cartea cu povești iar glasul lin precum vioara,
Citește despre Feți-Frumoși și despre dulcea Cosânzeana,
Aducând în taină visul când îngerii se lasă încet,
Pe razele diamantine într-un frumos, sublim balet.
Grațios, brațul susține micuțul care-n vis zâmbește,
Legându-l cu iubire căci, din iubire dăruiește,
Sufletul frumos și bun chiar dacă uneori o doare,
Vorba spusă așa în vânt, ea din durere face floare.
Ce este Mama? E minunea acestei vieți de-a exista,
E universul ce surâde când se arată dragostea.
E răsăritul dimineții cu florile înmiresmate.
Este ființa cea mai bună purtând în suflet nestemate,
Cuvinte dulci care alină, orice gând nefericit,
Mama e clipa de lumină arzând intens la răsărit.
———————————-
Ioana CONDURARU
10 aprilie 2019