Oglinda venețiană de cristal a bunicii
Mă strecor pe neobservate și fără nici un efort în culoarea ochilor tăi.
Îmbrac verdele cu fulgi maronii ce-ți strălucește în iris
și îmi ostoiesc setea cu lacrimile tale sărate de iubire.
Tu privești mirat oglinda venețiană de cristal, veche, a bunicii , nu înțelegi,
de cealaltă parte a oglinzii îți zâmbește ștrengar eul meu ascuns
sub pleoapele tale de Adonis adormit la malul infinitului.
Cum e posibil? Doar m-ai purtat cu gândul după un colț de cer
mă ții ascunsă de ochiul magic al lumii, să-ți răsar doar ție în priviri.
Înfășor zâmbetul în culoarea părului tău de abanos dansând pe fiecare fir de poveste
răsărită din neantul ființei pe creștetul tău semeț și încărcat de frumusețea existenței.
Mă opresc din dans doar să adulmec parfumul pielii tale cu care m-am contopit.
Gura mea e gura ta și săruturile noastre devin hrana universului pentru cei îndrăgostiți.
Oglinda venețiană de cristal a bunicii, prăfuită și uitată în înaltul dintre lumi,
speră încă să fie redescoperită de îngerii veșniciei și curățată de durerea omenirii,
pentru a arăta din nou în toată splendoarea, chipul meu oglindit în culoarea ochilor tăi.
–––––––––
Mărioara VIȘAN
3 aprilie 2019