Elena TUDOSA: Privirea

Privirea

 

Îmi agăț privirea în cornul de lună,
Și te-aștept stea de-argint tăcută,
‘N noaptea asta albastră și mută,
Să mă pierd în cer cu tine de mână.

Legănata privirea te va urmări,
Și va sta ascunsă-n umbră de nori,
Îndrăgostită, dornică de a te iubi,
Voi sfârși în fine cu amarnicul dor.

Prin bezna feerica a nopții reci,
Pitita după vălul sidefat de stele,
Pe furiș te voi opri să nu treci,
Fără să guști sărutul buzelor mele.

Privirea te caută neobosita în absolut,
Răpusă de dor zace în lanțuri fericirea,
Arzând de dorința unui ultim sărut,
Te voi căuta în toată nemărginirea.

În delir vreau să renaștem iubirea,
În verdele smarald al ochilor tăi,
Vreau să-mi înec încă o dată privirea,
Și de drag să mă pierd cu totul în ei,

Astă noapte prea dulce mi-e amintirea!

——————————-

Elena TUDOSA

Lasă un răspuns