Când a eclozat Lumina prima oară din tăcere, viața se vedea-n albușul unor psalmi demult clonați… Oare i-a fost mamă vina ce-și avea în ger culcușul, de-astăzi parcă fii ei sunt cu-o lacrimă drogați? Zorii-au fost cândva străbunii care-au împărțit misterul existenței în speranțe, însă pănă să se facă cerul, Dumnezeu avea în minte niște schițe de-aroganțe… Și-astfel a dat frâu ideii că din patima scânteii să creeze niște corpuri ce-n perpetuumul de veacuri ce-or să fie, să le dea să poarte-n praf, tot ce fi-va dragostea ce-o să moară, și-o să-nvie după ce va fi creată… Dar, să fie echilibru, trebuia și un calibru pentru scopuri și-a creat și întuneric și l-a spus ca doar o dată, într-un ceas de El știut, va urma după ce zorii vor fi-o sabie și-un scut. Și făcând acele corpuri le-a pus numele de stele și-au fost la-nceputul fricii, doar amante unor Zei, care așteptau o plată, să le lase-n centru clicii de fecioare și de „zmei .” Cerul-casa lor era numai birtul unde dracii se-nchinau… așezând pe buze spirtul sorții și-așteptând niște solii… se-mbătau. Apoi beți făceau rocade între cele mai curate concurente de atunci la experimentul Sfânt( de-a crea și un pământ) unde viața să rodească și urmași să i se nască având denumiri de prunci… Dar balanța minții Sfinte nu a fost echilibrată până nu s-a vrut păcatul s-otrăvească o bucată blestemată dintr-un măr și de-atunci și până astăzi, Moartea-i primul adevăr.
Vin fecioare-n mâini cu pietre și răvașe cu tristeți, bat cu spaimă în ferestre și cu dragoste de vieți în placenta zorilor. Zorii-și murmură-n celule divergențele cu timpul și-n declin de libelule fură demnității nimbul și îngenunchează „sfinte”… ploi cu ținte și cuțite cad pe inimi amorțite de contrastul veșniciei ce le minte, că pe pajiștea Luminii, înfloresc alte destine… fără cruci. Tu, deschide pleoapa-ți arsă de amurgul unei clipe și începe să-ți descoși de pe trup acele-„aripe” ce nasc profeții de cuci. Când în tine bezna-și varsă amăreala din lăcașul sfânt al vinii până-n „stup” , „lasă-ți” viața să-eclozeze din placenta unei zi și-apoi tot ce-ți mai lipsește… e să fii.
——————————
Ella IAKAB
20 martie 2019