Nu-ngenunchez
fiindcã în miez
ard şi vibrez
când stele cern
şi le machez
cu-aur etern.
Încã visez,
încã discern,
încã cutez
ca-n ce-i modern,
când nou creez,
clasic s-aştern.
Din spaţii vin
cu un destin
de aştri plin,
spre-a-i da în dar
arzând deplin,
incendiar.
Mai e puţin
şi-o sã dispar,
de-aceea ţin
sã sap, sã ar
ca sã obţin
ce-i scump şi rar.
Mã uit în jur
şi caut pur
spre-a face-azur
şi-l întocmesc
din orice dur,
fiindcã-i firesc
sã dau contur
dumnezeiesc
chiar de-i obscur
ce întâlnesc,
chiar dacã-ndur
şi obosesc.
Sunt om şi-atât,
dar în urât
sunt hotãrât
sã nu mai stau.
Am coborât
destul. Azi vreau
sã urc încât
de cer sã dau.
Las viforât
vechiul meu şleau.
Am izvorât.
Fluviu mã vreau.
————————————–
Anatol COVALI
București
16 martie 2019