Şi din regretul caier
Mirãri târzii. Iluzia cã poate,
dar niciodatã da, când îngeri gri
mã leagănă de clopotul ce bate
chemãri întortocheate şi pustii.
Nu a rãmas nimic din tot ce fuse
atât tumult. Tãcerea a învins
fiindcã şi cel din urmã ţel se duse
cutremurat de-atâta necuprins.
O noapte grea din mine lunã-şi ţese
chiar dacă-a ta splendoare-o mai visez
şi-n timp ce toate-mi par neînţelese
în negura uitãrii-ncet sculptez,
chipul tãu drag ce nu îţi e asemeni,
cãci nu mai ştiu nici cum a fost mãcar,
când inima veneai ca sã mi-o semeni
cu flori înmiresmate de nectar.
Şi din regretul caier torc alene
fire de crez târziu şi fãrã rost,
visând cã-ntr-un cândva tristele-ţi gene
vor tremura la gândul cã am fost.
————————————–
Anatol COVALI
București
12 martie 2019