Dor de satul meu
Tăcute râuri curg spre mări albastre
Purtând pe unde doruri și-amintiri
Departe-i vremea tinereții noastre
Departe-i ziua când eram copii.
Mi-e dor ades de praful de pe uliți
Pe care îl călcam jucând șotron
De cântec pe-nserat sub bolta lunii
De dimineți cu soare în pridvor.
Aș vrea să mai urc dealul ca odată
Cu-ai mei vecini să mai culegem fragi
Depănușind porumbul iar la clacă
Să ne-amintim de oameni buni și dragi.
La sărbători purtând straie alese
Cu toții spre biserică mergeam
Cum înflorea tot câmpul pe bundițe,
Bunicii mei ce tineri mai erau!
Pe cumpăna fântânii plânge lemnul
Noi am plecat dar nicicând n-am uitat
Bătaia coasei, cum mugește cerbul
Și cum apune soarele pe sat.
Trecut-a timpu-așa cum este dat
Dar port în mine o comoară-aleasă
În inimă mândria că sunt dac,
Bundița mea și ia strămoșească.
––––––––––
Maria RUSCANU BĂLĂCIANU
7 martie 2019