Dorel SCHOR: Nu spuneți la nimeni

Vecinul meu, Menaşe, mi-a făcut o mărturisire personală:

   – Nu aş vrea să popularizez chestiunea, dar ţie pot să-ţi spun. Plecăm în Franţa, dar nu pe cheltuiala noastră. Sunt trimis în interes de serviciu de către întreprindere.

   Bineînţeles că i-am spus imediat noutatea soţiei.

   – De unde până unde? s-a mirat ea. Menaşe e un slujbaş oarecare, nu are nici măcar drept de semnătură, franţuzeşte nu ştie, iar nevastă-sa e coafeză. Aşa că…

   Aşa că nu l-am crezut, dar un ghimpe în inimă tot mi-a băgat.

   Cu câteva zile înainte de plecarea lui Alberto şi a jumătăţii sale în Africa de Sud, nu ştiu cum a venit vorba, dar mi-a şoptit confidenţial:

   – Dacă promiţi că rămâne între noi, îţi spun de ce zburăm tocmai acolo. Suntem invitaţi la o nuntă, nevastă-mea are un unchi foarte bogat care ne-a trimis bilete de avion, ne asigură casă, masă şi… Să nu spui la nimeni.

   Nevasta mea a fost de părere, ca şi mine, că-i un trombon de zile mari. Familia lui se află în Argentina, nu în Africa, şi despre unchiul soţiei se lăudau că dânşii îl ajută, nu invers, că-i criză mare acolo…Aşa că nu l-am crezut de loc, dar un gust amar în suflet tot ne-a lăsat.

   – Noi, mi-a relatat domnul Leopold, de ce crezi că plecăm în Rusia şi Polonia? Suntem invitaţi la un congres al poligloţilor pensionari. Totul organizat şi stipendiat de Unesco, din fondurile ONU pentru propăşirea trecutului. Chestia e deocamdată secretă, nu mai spune la nimeni.

   E clar, nu l-am crezut. O să mint totuşi dacă spun că nu l-am invidiat.

   – La urma urmei, s-a exprimat jumătatea mea, de ce numai noi plătim  în timp ce alţii găsesc tot felul de combinaţii? De ce?

   Chiar de ce? Dacă şi familia Brodiciche pleacă în Elveţia la un congres, înseamnă că noi suntem cei mai mari fraieri. Ori ne iau toţi de proşti, ori chiar suntem. Nimeni nu scoate un ban din buzunar pentru excursiile în străinătate, numai noi intrăm în datorii pe juma de an… Aşa că l-am luat pe vecinul Brodiciche la sigur:

   – Ia zi, la ce congres internaţional plecaţi voi? Ia să auzim!

   – La nici un congres, a râs el. De unde până unde congres? Noi avem o cunoştinţă, nişte persoane foarte cumsecade, care ne-au fost vecini la Odesa şi care ne-au scris: Veniţi neapărat, avem o vilă de vacanţă cu şase camere şi patru closete, nu-i păcat să stea goală? Vă invităm, nu putem uita ce vecini de treabă aţi fost… Dar să nu mai spui la nimeni, lumea e invidioasă, doar ştii…

   Auzi, dacă ştiu. Şi încă cum ştiu.

   Ieri, pentru că s-a întâmplat să-i văd pe amicii mei la cafenea, am ţinut să le fac o mărturisire confidenţială:

   – Noi plecăm în America Centrală şi Marea Caraibilor. Nu aş vrea să fac chestiunea publică, dar voi puteţi să ştiţi. Am câştigat premiul cel mare al producătorilor de banane, la supermarket. Două bilete de avion, două la o croazieră, totul inclus. Pe noi ne costă numai vaccinul şi crema antisolară. Vă rog numai să nu spuneţi la nimeni…

   Ştiu că nu m-au crezut nici cât negrul sub unghie, dar pot să jur că toţi mureau de invidie.