Anatol COVALI: Ca ereţii

Ca ereţii

 

Daţi foc la cuvinte,
să ardă intense
pădurile dense
din propria minte,

căci numai fierbinte
un gând plin de sens e,
învinge ofense,
atinge-orice ţinte.

Cât timp doar adie
prin frunze frământul
ideii, cuvântul
nu are tărie

şi-acea bărbăţie
ce mistuie-avântul
din care ţeşi vântul
ce-l vrei vijelie.

Tuşiţi de vă vine
când fumul vă-neacă.
Curând o să treacă
şi jar veţi obţine.

Din el orişicine
e liber, în joacă,
luceferi să facă
sau stele meschine.

Topiţi toţi nămeţii
din orice dorinţe,
visaţi biruinţe,
sens nou dându-i vieţii,

sfărmaţi toţi pereţii
zidiţi pe voinţe
şi din suferinţe
zburaţi ca ereţii.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 martie 2019

Lasă un răspuns