E cineva în stare?
Mi-e sufletul bolnav. Urâte bube
ca nişte mari ciorchini de el atârnă.
Sunt plin de catacombe şi de hrube
în care orice gând este o bârnă.
Şi urlu în zadar din suferinţă
cu inima de deznădejde plină,
fiindcă iubire nu e cu putinţă
de este noapte-adâncă în lumină.
Când îmi zăresc ursita spulberată,
nu mai suport să tot privesc destinul
cum în fiinţa mea nevinovată
îşi varsă, bucurându-se, veninul.
Dar pus la zid şi răstignit pe vatra
regretelor vă voi striga atunce:
E cineva în stare să ia piatra
şi-n poezia mea să o arunce ?!…
————————————–
Anatol COVALI
București
15 februarie 2019