NINGE…
De-ar ninge odată
peste griul din gând,
peste viaţa-mi uitată,
un boţ de pământ
adăstat de-un mormânt.
De-ar ninge odată
peste biata-mi ogradă,
o punte de humă
peste care încă mai las
urme şi glas,
arsură de brumă.
De-ar ninge,-n sfârşit,
aş uita de pământ
frământat, tăvălit,
numai bun de zidit
într-un gol de mormânt.
***
Dar iată că ninge
şi-obida îmi stinge,
nici urmă de lut,
nici gând de durut…
Să ningă, să ningă,
obida să-ți stingă,
biet pumn de pământ,
vremelnic cuvânt,
vremelnic cuvânt…
———————————
Gheorghe PÂRLEA
5 februarie 2019