Lia RUSE: Dragule…

DRAGULE

 

În faţa casei e un zid de ger!

Drumurile au plecat, cu-atâtea sănii,

În iarna grea!.. S-a  agăţat de cer

O nebuloasă … norii fac mătănii…

Un timp a şters, cu alb, stradă cu stradă

Şi-ntreg oraşul,!.. Clipele vestesc

Că totul amorţeşte sub zăpadă.

Dorm casele, în curţi, sub turn mânăstiresc.

Doar ochii mei pe dorul din fereastră

Şi tu prin ei, iar ceaiul dulce-străveziu,

Îl savurăm închişi în casa noastră

Cotrobăind prin amintiri până târziu…

————————–

Lia RUSE

Canada

19 decembrie 2017

Lasă un răspuns