CREDENȚIONALE
Se îndreptau românii toți spre Alba
Înflăcărați de-o nobilă simțire
Reprezentând poporul, munții, iarba
Și toți aveau mandat pentru unire.
Credenționale, fluturi luminoși
Revendicând istorică dreptate
Conțineau vrerea din strămoși,
Românii să trăiască-n unitate.
Și a fost anul nației române
Cănd patrioți adevărați
Nu au dat cinstea pe rușine
Și-au făurit unirea între frați.
Cu jertfe, eroism, înțelepciune
Au impus dreptul și tăria
Si-astfel a apărut în lume
O țară mândră, unitară, România.
Iar clopotele de la Alba
Au preluat măreața știre
Și în consens cu cele de la Putna
Au anunțat, pe veci, UNIRE.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
27 noiembrie, 2018