EU ȘI UMBRA, PEREGRINI PE CALEA VREMII…
Peste ceața zilei-apuse, se stinge-amurgul mohorât,
Se scurge-ncet, șuvoaie, în huma umezită, pripășit…
C-alte și-alte-amurguri, în carcera timpului, posomorât,
Sub colbul vremilor trecute, în veșnica uitare zăvorât,
Într-un ieri și-alaltăieri… tot mai taciturn, mai ispășit,
Pe ceaslov scriind titlu-i de sfârșit…
Se las-agale întunericul, în odaia goală se strecoară,
Topindu-mi Umbra tristă, făcând-o mică și sfioasă…
Ascult la geamul meu, de departe scâncet de vioară,
Număr clipele, una câte una, cum din pendulă zboară,
Tăcerea aciuindu-se-n perdele, lângă mine cuvioasă,
Cu Liniștea adâncă și evlavioasă…
Mi-i soră Umbra, pas cu pas, peste tot mă urmărește,
Un invizibil fir ne-unește, mi-e strâns legată de picior…
Cu soare-n drum, după mine se târăște, se lungește
De m-opresc din mersu-mi și ea pe loc mi se oprește,
De-i întuneric beznă, intră-n mine, culcuș făcând ușor,
Depănându-mi visele dintr-un fuior…
În Singurătatea odăii, sub slabele pâlpâiri ale feștilei,
Și-n nopțile-adânci, pe stradă, sub gălbejite felinare,
Văd Umbra-mi cum se pitulează, cu șerpuirile reptilei,
Aceeași fantasmă cenușie, în noapte și-n lumina zilei,
Lângă mine dar și-n mine pătrunsă, mi-aduce alinare,
Cu mângâierea-i consolantă pe spinare…
De când venim pe lume, până ne-om stinge, așadar,
Însoțitoare-i Umbra, la bine și la rău ni-e credincioasă…
Cu ea urmăresc ceasul, cu ticăitul sacadat de secundar,
Cum fură clipele, tăind una câte una filele din calendar
La ultima filă, ne-om strânge-ntr-o-mbrătișare duioasă,
Adumbrită și eu, sub aripa-i umbroasă…
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
20 noiembrie, 2018