Încă
Mai departe, mereu mai departe,
când mai am prea puţin de parcurs,
iar a vieţii clepsidră, în moarte,
tot nisipul aproape şi-a scurs.
Mai aproape de ultima clipă,
când voi spune senin bun rămas,
nepăsându-mi de multa risipă
ce în dar tuturor am s-o las.
Mai curând, mai târziu, n-am de unde
să aştept chiar şi-n şoaptă-un răspuns…
Ca oricând vremea-n ea mă ascunde
cum în mine şi eu m-am ascuns.
Mai puţin sau mai mult, nu-mi mai pasă
dacă pot câte-un nod să descurc,
să surâd când destinul mă lasă
pe o altă colină să urc.
————————————–
Anatol COVALI
București
31 octombrie, 2018