August
…încep să mi se arămeze ochii
de augustul abia venit,
am pus pe-obrajii întristați,
rugini de frunze, doar în verde peticiți,
niște lacrimi transformate în aur,
aramă roșie și verde cu față de nord,
ca obrajii unor copii rătăciți, de-al lor cort.
Se uită în lacrimi de aur razele jucăușe,
poartă -n lumini, mesajele
ce-n curând vor atârna pe garduri -n culori ,
pe-a mea ușă, iscălite de cerul creator,
Îmi ruginesc ochii -n apus,
e august afârșitul de vară?
vine-n podoabă de must
și -n roade îmbrăcat
să-l amintim până în primăvară?
Să fii poet…
să fii poet nu-i ”lucru de-apucat”
dacă-n cuvintele cerești
nu ești-de Dumnezeu-mbrăcat.
Să fii poet e fericire și plâns ce-ți arde sufletul
iar pentru unii cititori e nebunie .
Să fii poet e grindină și soare,
e nor și binecuvântare,
e locul unde unii dau cu piatra
dar care-i vindecat de Dumnezeu
care-ți va da răsplata.
Să fii poet e orice anotimp
trăit de sufletul flămând
să se hrănească-n poezie,
cu-acei ce înțelg ce e curata părtășie.
Să fii poet este și nor,furtună
și soare dacă-n scris ”e vreme bună”
e must dar și-amărăciune
și bucurie dar și ars tăciune,
să fii poet e o tristețe,uneori sau sărbătoare
neânțeles de toți cei ce trăiesc sub soare.
Noi?!
Vorbim adesea printre lacrimi,
Iar viața este un suspin,
Ne-mpotmolim în sentimente,
Uitând cuvântul: Scump. Sublim.
Ne poticnim greu la urcuș,
Dar buni suntem-n alunecare,
Ne-amestecăm cu cei din „lumi”
Și-așa ne pierdem din valoare.
Ne-amestecăm uitând de diferențe,
Lăsăm să pierdem răsăritul,
Și ne târâm l-amiaz’ cu sațul,
Uitând să ne gândim la Infinitul.
Și-așa ne stoarcem de iubiri
De prietenii și de Iubire
Și devenim: tomnatici, reci și goi,
‘Nnotând sub ”linia de plutire”.
Ne mai trezim câteodat’
Când porumbeii pana albă-și poartă,
Sau, când în beznă corbii croncănesc în gol,
Melancolia fața își arată.
Ne rezemăm de amintiri,
Atunci mai plângem cu trecutul,
Căci în prezent suntem străini,
De noi, de El, Acela care-a fost ,
Este și va fi pe veci ;
Începutul!
