Unde e țara mea?
M-am ridicat dintr-un pământ,
Cu sânge-amestecat și oase
Și-am învățat să știu că sunt
Un om ce nu-i de lemn Tănase.
Sunt fericit că m-am născut,
Din oameni mari, trimiși de Cerul,
Ce tot Pământul l-a făcut
Și eu sacrific giuvaerul.
O inimă prea iubitoare,
Vreau să-i jertfesc lui Dumnezeu,
Fiindcă mi-a dat o țară mare
Și să iubesc poporul meu.
Istoria învățată-n școală,
Literatura, limba mea,
Azi sunt făcute de ocară,
De patrioți de mucava.
Străbunii, jos de pe perete!
Și marii scriitori, la fel,
Țăranul ăla, Moromete,
Ce caută în carte el?
Azi este analfabetismul,
Conducător la noi, prin ban,
Nu mai cadrează eroismul,
Ei sunt puternici, sunt un clan.
Putere rea și îngâmfată,
Îți râzi în barbă, te destinzi,
Dar vei rămâne după poartă,
Căci și pe tine-o să te vinzi.
Eu îmi iubesc strămoși și țară
Și dascăli, doctori, cărturari,
Voi veți cădea cu gâtu-n gheară,
Analfabeți și hoți, smenari!
Politica de stat, prostia,
Rupe din țară, pom cu pom,
Trimite-afară România
Și uită ce-i acela om.
Doar Dumnezeu, când o să vină,
Răul din noi va dispărea,
Cu toții am ajuns de vină,
Nu mai există țara mea.
Bum!
Ceaunul clocotește-ncet,
Am pus și sare și făină,
Bunicul taie-ntr-un boschet,
Descoperind o rădăcină.
Vrea el să-și facă un topor,
Să știe că e coada tare,
Apoi să plece călător,
Departe-acolo-n urbea mare.
Acolo unde-i hoț pe hoț,
Unde politica e tunul,
Că vrea să meargă el la vot,
,,Că trebuie să tai pe unul!”
E comic mare-al meu bunic,
El a luptat în trei războaie
Și nu se teme de nimic,
O să vă lase fără oaie!!!
O să cam taie bunul meu,
Cu toporișca, de pe listă,
Pe cine n-are Dumnezeu,
O hoardă-ntreagă promarxistă.
Și mămăliga fierbe-ncet
Și alți bunici și-au luat topoare,
Căci le-ați pus țara amanet,
Voi, patri-hoți de drumul mare!
Și ,,Bum!” Ea, chiar a explodat,
E mămăligă milenară,
Hoții, nădragii și-au lăsat,
Cu fundul gol fugind afară.
Noi vrem o țară ca afară,
Români, căci încă suntem toți,
Azi v-am iertat ultima oară,
Dar nu ne mai trimiteți hoți!
Răbdare și răzbunare
Mai lasă-mă să zburd pe-afară,
Crezând că iar e minunat,
Când vine câte-o primăvară
Ce, din greșeală au lăsat.
Mai lasă-mă să cred în soare,
Că e atotcuceritor,
Că totul naște iar când moare,
Că toate-s iar la locul lor.
Să cred iubirea absolută,
Ce stă la ,,colț” de infinit
Și să îmi pară cunoscută,
Când spune ,,bine ai venit!”.
Și vezi? Această primăvară
Ce, iarăși au încarcerat,
A început, deja, să moară,
Căci nu e voie de jucat.
Sunt numai cifre și statistici,
Minciuni ce-s trase din condei,
Se tem că încă-i cred pe mistici
Și umblă iar la anii mei.
Vor să ne-nchidă iar în casă,
În sfânta noapte, cea de Paște,
Dar n-am pus cărțile pe masă
Și nu știu dânșii ce îi paște!