Ala MUNTEAN: Tu…

TU…

Zâmbetul tău e-o rază de Lumină,
Scăldată într-o dragoste eternă,
O regăsire-ntr-o dorință fină
Prin sufletu-mi și slova cea maternă.

Ești răsărit într-un apus de soare,
Ești mângâiere pe o rană-adâncă,
Tandrețe ești a valului de mare,
Credința ta în bine-i ca o stâncă!

Ești un izvor de viață dătătoare,
Un dar divin al sufletului meu,
O lacrimă de dor din depărtare
Într-un amurg pictat de Dumnezeu.

Doar chipu-ți încrustat pe-a mea retină
Mi-alină gândurile-n miez de noapte.
E-atâta pace-n lacrima senină,
Stropi de iubire-n ale tale șoapte…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

2 septembrie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Și vine toamna

Și vine toamna

,,Fiecare frunză îmi soptește fericirea,…”Emily Bronte

Și trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mă simți?
las frunzele să-mi șteargă fața
și buzele zilei pustii…

Iar gândul să treacă cu zborul,
ca nopțile ce-au fost fierbinți,
în verile când mă scăldai cu dorul
și mă chemai să nu mă uiți…

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi și copți
se coc si merii lângă poarta
sărutului cu foi de soc..

Dacă pădurea este goală,
văd urma pașilor trecuți
când ne plimbam pierduți în vară
fără să știm că toamna dor…

Și trece vara, vine toamna
dar trec și anii printre noi,
rămân și singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

2 septembrie 2019

Gavril Iosif SINAI: cântec

o picătură pe ștergarul prins în perete
acoperitoare peste urmele care duc
în casa unde șezătoarea începea
când luna se despletea
în cântece
de pe dealuri și văi adunate
necosmetizate de timp

prinsoare pentru îndrăgostiții recenți
care au început muzica
în alai cu lăutari avangardiști
ascund boxe în cufărul cu lacăt
iscoditori în nevoi țopăite
într-un vârf și călcâi de opincă

sar din ogradă pisicile gardul
câinii latră la lună
după grădini
e o muzică peste satul de altădată
scârție din cimitir
crucile țin o tăcere
între fostul și actualul destin

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

2 septembrie 2019

Mariana POPAN: Bun venit, septembrie!

Printre valurile mării,
Printre sunetele mii
De-albatroși și pescăruși,
Îmbinate cu copii…

Fără ofilirea frunzei,
Cu a soarelui căldură,
Am vorbit și azi cu cerul,
Privind urma-n bătătură:

Cu o rază am prmit
Caldul său salut senin.
Cu-alta am vorbit de timpul
Toamnei, anotimp divin.

”Divin”? -Da, divin. De ce?
Pentru că e pur și este
Mai real ca vorba-n van,
Precum fapta din poveste!

Habar n-am, cum ce-a făcut,
De s-a complotat cu solul,
De-a știut să-mi povestească
Multe clipe-n SI-BE MOLUL.

Cu-ale curcubeului nuanțe
A-ndrăznit să se îmbrace.
Sî mă mir că e firesc
Cerul, lumea s-o împace?

Dumnezeu e-n ceruri multe.
Noi, un singur Dumnezeu.
Câte-ar vrea lumea s-asculte,
Cerul va spune mereu:

– Cât ai dat, primești atât;
Cum ai fost, vei fi și-acum;
Ce dorești să fii oricând,
Este drumul vieții-ți, bun.

Nu căta să fii oricând
Ceea ce nu ești nicăieri!
Tu rămâi doar OM și-atunci
Când treci clipe prin plăceri!!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

2 septembrie 2019

Monica Luminița CHIRIAC: Se trece vara…

Vara și-a primit ofranda,
Prin poieni a alergat,
Iarba sarutându-i pașii
Cu fluturi a cochetat.

A fost ca o zână bună,
Macii blând i-a legănat,
A mai presărat furtună,
Dar apoi s-a luminat.

A pictat prin curcubeie,
Cu norii s-a mai certat
Și parfum de floarea nopții
La apus a-mprăștiat.

S-a scăldat în vii izvoare,
Păcate și-a curățat,
Dăruind raze de soare,
Pe nisipuri ne-a chemat.

Pierdută în grâne coapte,
Cu luna s-a sărutat,
M-a lăsat oftând în noapte,
Când prin stele a zburat.

Chicotind de după brazi,
Radioasă mi-a părut,
Am zărit-o puțin azi
Și apoi a dispărut.

Primită cu bucurie,
Zi de zi ne-a încântat
Și plecând fără să spuie,
Cu dorurile…, ne-a lăsat.

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

29 august 2019

Imagine: sursă internet

Maria CĂLINESCU: De-ar fi

De-ar fi

De-ar fi să mi te-oprești în cale,
în toamna care va să vie,
Fă pasu-ncet, cu mers agale,
ascult-a vieții simfonie.

De-ar fi, cumva, să crezi că-i joc
cu umbre care te-amăgesc,
Alege, doar, drum de mijloc
drumul drept, dar creștinesc.

De-ar fi, cumva, noapte în ziuă,
și ziua s-ar preface-n noapte,
Și nori s-or năpusti, și plouă,
mă-nvăluie-n parfum de șoapte.

De-ar fi, cumva, să cazi pe gânduri,
sorbind o lacrimă de toamnă,
Citește-n stele, printre rânduri,
de-ți sunt sau nu, a vieții, doamnă.

De-ar fi, să fii cuprins de doruri,
privește cer cu stele coapte,
Ascult-ale inimii doruri,
e-nțelepciune-ascunsă-n toate:

…În toamna care va să vie,
…În umbre ce nu te-amăgesc,
…În zi, în noapte-n simfonie,
…În drumul drept, cel creștinesc.

———————————

Maria CĂLINESCU

1 septembrie 2019

Imagine: sursă internet

Flori GOMBOȘ: E toamnă?

E TOAMNĂ?

La poale de
vânt,
primul strop de
ploaie
se sfarmă pe
umeri.
O, tu lacrimă
din cer,
te-aşezi şi-n părul
unde se-mpletesc
toamne
şi-alunecă anii
peste primăvara din
suflet .
Culoarea dimineţii
e mai ruginie
şi drumul mai
alunecos..
Privesc nesfârşitul
prin albul
petalelor de cais,
ninse peste
trupul meu.
E toamnă?
E iarnă timpurie?

––––––––––

Flori GOMBOȘ

1 septembrie 2019

Mihaela BANU: Vine toamna!

Vine toamna!

Vine toamna! Vântu-n pale,

Poartă frunzele-n spirale.

Vara mi-au închis-o-n cufăr.

Lacul n-are flori de nufăr.

Păsările cântă-a jale.

Vine toamna! În gradină,

Pomii-s goi, ori cu rugină.

Eu stau singură și tristă

Și trec vara în revistă,

În acord de cavatină.

Vine toamna! Numai umbre,

Pe-arborii cu chipuri sumbre.

În răstimp, de peste vară,

Fac sufletul să-mi tresară,

Amintirile-n penumbre.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

1 septembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Cântec

Cântec

drumuri vechi sub lună nouă,
pașii tăi dezleagă rouă
pe sub cearcăne de lună
zbor pe gânduri ca să-mi pună.
pleoapa nopții mă mai doare
cu un fel de disperare
când agonizând de dor
îmi cad stele în pridvor
și mă leagă-ntr-un blestem
să mă chemi și să te chem
aburind de nerăbdare
fără dreptul la uitare,
încolțind pe sub pământ,
gângurind un necuvânt
ce s-o coace-n rugăciune
stând pe-o margine de lume.
Doamne, pe sub luna nouă,
pașii lui dezleagă rouă
prin sămânța ne-ncolțită
de iubire neiubită!
dă tu ceasul înapoi
întorcându-te-nspre noi
și condamnă-ne de drag
la iubire înc-un veac!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

31 august 2019

Nicoleta GORDON: Fluturi orbi

FLUTURI ORBI

Acolo unde fluturi ning zăpezi
și albul e mai alb decât omeții,
Miroase-a rod necopt de prin livezi
și-a necuvinte care-și plâng poeții.

Acolo unde marea-și toarnă sarea
pe brațe de sirene adormite,
Vreo două stele luminează zarea
prin ochi de lampadare învechite.

Acolo unde pașii scâncesc umbre
din dansul mirilor făr’ de mirese
Nuntașii vând conduri pe gânduri sumbre

încoronând pe-altar cenușărese.

Acolo unde cerul sângerează,
cu glezna fracturată de iluzii,
Destine de carton se redactează,
pe-artere strâmbe, pline de contuzii…

Acolo unde orbii poartă vina
de-a fi poveri pe umeri de paiață
De unde să-și mai ia cu ei lumina?
Se tem de întuneric și de viață…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

1 septembrie 2019