Corneliu NEAGU: Umbrele serii

UMBRELE SERII

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în largi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniți ? – ce visuri vă cheamă
să-mi bateți cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc cu suspine întoarcerea voastră?

Aș vrea să vă chem pe toate în casă,
povești să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
pe mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem și focul în soba nebună
cu-amnare și iască din anii pierduți,
aduse-ntr-o seară de iarnă din lună
cu caii-n galop printre norii căzuți.

Să stăm împreună aproape de sobă
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
sosite pe gânduri în straie de probă
croite în grabă din false iubiri.
Când ceasul va bate la ora uitării
lăsați-mi doar dorul în urmă, sedus,
plecați mai departe cu umbrele serii,
plutind în derivă spre veacul apus.

———————————————–

Corneliu NEAGU

26 ianuarie, 2019

Anna-Nora ROTARU: Poesis

TRECUT-AU IERNI ȘI IERNI…

Iarnă, ninge, norii cern întruna și mărunt…
Sub talpă scârțâie omătul, la fiecare-mi pas…
Răzbat printre mormane, greu viscolul înfrunt,
Din păr îmi scutur fulgii, ce m-acoperă cărunt
Mâinile-mi ridic spre cer, cu rugăminte-n glas:
Cu tine du-mă, vânt-pegas !

Acolo, pe-o bancă, unde-ades ne-ntâlneam,
Cu zâmbete pe buze, muiate-n cuvințele …
Dorințele-mpletind, jurăminte ne spuneam,
Din cupa fericirii, mici înghițituri sorbeam,
Cu vise făcând turnuri, din nămeți castele,
S-ajungă sus, până la stele…

Dar, ani mi s-au scurs, în zăpezi ce s-au topit
Speranțe cristaline, bucăți, bucăți s-au frânt…
S-a scurs castelu-ncet, râu în humă contopit,
Cu ploi de lacrimi, cu care sufletu-am stropit,
Durerea golului, cu tăceri ca din mormânt
Și azi… străini, fără cuvânt…

Oricât timp să fi trecut… eu n-am uitat deloc…
Aud vântul cum ne-aduce șoaptele-n șuvoi…
Nu știu de-i-nchipuire sau poate-al sorții joc,
Cernit parcă te văd, m-aștepți pe-același loc,
Pe bancă tu mă chemi, să stăm iarăși amândoi,
Să-ntoarcem timpul înapoi…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Mariana POPAN: Din iluzionism se nasc fapte…

Din iluzionism se nasc fapte…

…Cândva, la un spectacol,
Pe ger cumplit de-afară,
O mamă-şi admira
Copilul la vioară:
Bagheta şi-o dregea,
Vioara-ascultătoare,
Frumos, duios cânta;
Dar singură, drăguţa,
Căci linu-i dirijor,
Zâmbindu-i cu bagheta
O susţinea în cor;

Dar timpul cum trecea,
Duiosul băieţel,
În timp concert făcea,
Cu instrumente…Fel de fel:
Bagheta cum dregea,
Duioase, cam, cam toate
Instrumentele cântau,
Superbe, venerate;

La fel, în colţu-i sfânt,
Măicuţa l-admira
Pe fiul ei.Şi-n gând
Cuiva îi mulţumea:
-Slăvit să fii tu, Doamne,
Căci iată, visul meu
E realitate-n faţă;
Maestru, fiul meu!

Încet, pe-o ulicioară,
Măicuţa, gârbovită,
Se afunda în taină,
Cu ale ei, … Uimită
De timpul ce trecea,
Încet, tot mai încet,
Zâmbind, însă trecea
Şi ea, în menuet.

Frumoasele-i cuvinte
Din viaţa fiului
Au fost şi rămân rugi
În abisul pustiului.
Cum noaptea-o afundă,
Iar ea, greoi păşea,
Prin faptele-i Maestrul
Puţin, uită de ea;…

Dar fără vină însă,
Spre maica-i alerga,
Să o întrebe dulce,
De ce voia pleca?
Ea, fără şovăială,
Duios răspuns îi da:
-Copile drag, nepoţii
Nevoie vor avea
Doar de părinţii lor
Şi ruga din credinţă!
Să-mi fii urmaş prin fapte!
Credinţa ţi-e putinţă!

Cum legile nescrise,
Eu, sfânt le-am respectat,
Învaţă-n viaţă astfel
Să fii, al meu băiat!
Urmaş pe calea-mi dreaptă;
Iar dacă-n urma ta,
Nu mă zăreşti, mă iartă!
Domnul mă va chema.

Eu mă voi pregăti
Pentru a sa chemare;
Când tu-ţi vei împlini
Misiunea ta, cea mare.
Să ştii că nu mă pierzi,
În urma ta voi fi.
Iar de te uiţi în suflet,
Mereu îţi voi zâmbi.

Astfel… La circ… Bărbatul,
Un talentat maestru
Îşi conducea fanfara,
Ca soarele din spectru:
Lumina-n lacrimi sfinte
Îl afundau profund,
Când instrumentele
Îl ascultau-n-afund.
…
Cu vocile de îngeri,
Cântau ca dirijorul;
Iar dirijorul nostru,
Plângea cântând.Tenorul
E un Maestru pentru
Publicul său de-aici.
Aşa cum maica lui
L-a îndrumat de pici.

Aceasta e povestea
Pentru prea mulţi artişti:
Artişti cu arta-n suflet,
Pianişti, solişti,
Maeştri-n al lor număr,mai lung,
Mai scurt, ori mai integru,…
Căci oameni sunt…oameni ajung…
Cum vor:mai simplu sau celebru.

Voi scrie altădată
Mai multe despre oameni;
Despre mămici şi poate,
Despre tătici, … Cu toane…
C-acum, citind, aminte
Mi-aduc de acel circ
În care mama-şi vede
Maestru om, din copil mic…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

26 ianuarie 2019

Alina CRISTIAN: Sufletu-mi lumânare…

Sufletu-mi lumânare…

Câte lacrimi încă dor, pe-a ta pagină, poete,
Câte visuri încă zac, așteptând fară regrete…
Câte zâmbete ai prins, în vers alb, în prag de seară,
Câte chipuri te citesc, cu dor strâns în inimioară

Câte pagini cu speranţe, ai tot scris cu pana ta,
Câte gânduri vinovate, rătăcesc pe undeva…
Câte muze te tot cheamă, răstignite-n noapte,
Să le-mbrăţișezi în vers, cu sărutări și șoapte

Câte nopţi fără de somn, câtă nostalgie!
Câte lacrime de dor, mai plâng după tine…
Câte așteptări cuminţi, câtă resemnare,
Câte candele au ars, în sufletu-mi lumânare !

——————————–

Alina CRISTIAN

25 ianuarie 2019

Elena NEAGU: Pune-mi mâna caldă, peste ochi ce plâng

Pune-mi mâna caldă , peste ochi ce plâng

                                               „Sunt multe contradicții , multe :
                                                 Sunt uri adânci ce nasc iubiri ,
                                                 Sunt suferinți ce’ aduc lumină
                                                 Și fericiri…nefericiri !” (Carmen Șerb)

Cuiburi goale dorm sub nea în crâng ,
ierni dezlănțuite șuieră-n zăpezi,
pune-mi mâna caldă peste ochi ce plâng,
ninge-mă cu tine , dacă mă mai vezi .
Dorm în țurțuri ,ploile de ieri
și de-atâta vifor gara n-o mai văd,
macii mei visează arșița din veri ,
răstignit in muguri, țărmul mi-e prăpăd ,
pune-mi șoaptă caldă peste tâmpla ninsă,
să îndur năpasta, rece ca un sloi ,
candela din suflet,să ne-o lași aprinsă
și zidește-mi de-ai să poți, gară pentru doi…
Pune-mi mâna caldă, peste răni ce dor,
mângâie-mi tristețea, să nu uit să zbor…

————————-

Elena NEAGU

Florentina SAVU: Poeme

ORICUM…

„Oricum am să ajung la casa ta
Căci am plecat de-o viață către tine”
Chiar bolovani în drum dacă mi-or sta
Ori stânci și munți, am să le trec cu bine,

În cale, zmei, balauri, vrăjitoare,
Cu miile pot să apară fulgerând,
Voi trece cu-ndrăzneli de fiecare
Și te voi regăsi curând-curând!

Și de-oi îmbătrâni pe-al vieții drum,
La ușa ta-ntr-o zi, tot voi ajunge,
Măcar tot oful inimii să-mi spun
Și-atunci și rănile, cu toate, mi s-or stinge,

Un ceas de-ar fi să mai trăiesc,
Ți-aș spune-n acele minute
Că am trăit doar să mi te iubesc
Și vor pieri din piept durerile durute!

Pe brațul tău la fel de ofilit,
Mi-oi da obșteasca răsuflare,
Să știi măcar ce mult mi te-am iubit
Și ce-a-nsemnat o viață de răbdare!

PRIN ZIDURI

Prin ziduri de tăceri
Ai încercat să treci
Dar fără de puteri,
O viață îți petreci,

Pe ziduri mucegai
În verde a crescut
Și-un negru putregai,
Și-un spin ce te-a durut!

Pustiul urlă-n van
Și nisipuri înalță,
Ți-e viața un ecran
Ce-i aburit de ceață,

Ți-s drumuri interzise
Și căi îți sunt barate,
Îți stau genele plânse
Și vise-negurate,

Și vântul urlă-n noapte,
Și ielele rânjesc
Iar prin pereți trec șoapte
Și gânduri ce rănesc,

Și crengile se zbat
Sub gheața ce le frânge,
Pustiu e peste tot
Și inima îți plânge!

Un câine se aude
În noaptea rea cum latră
Ți-s orele zălude
Și focu-i stins în vatră,

Și frigul te pătrunde
Prin carne și prin oase
Și ale vieții unde
Îți par mai dureroase,

O buhă-n depărtare
Un țipăt greu sloboade,
Ți-e viața grea-n spinare
Și dorul mi te arde!

Prin zidiri de tăceri
Plânsul curge șiroaie,
Te-ncearcă-n piept dureri
Și inima-i văpaie,

Deasupra-ți este cerul
Tot mai înnegurat ,
Ascunde-n el misterul
Care te-a fulgerat!

Să sari singură zid
Nu vei putea vreodată,
Și ochii ți se-nchid,
Și somn te fură-ndată!

Prin ziduri de tăceri
Ai vrea să sfredelești
Dar te-au lăsat puteri,
Deja îmbătrănești!

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →

Dan MORARU: Versuri

O frunză-n al tău ram…

Nu știu de ce mă mai iubești,
Sunt doar o frunză-n al tău ram,
Uitată-n cartea cu povești,
Pierdută-n fiecare an…

Din când în când îți aduc vești
Din parcul florilor, la geam…
Dar nu pot sta, chiar de-ți dorești,
Plecând… mă pot întoarce iar

În vara dragostei promise,
Privind prin frunzele căzute
Copacii desfrunziți de vise
În iarna dorurilor mute.

Și plec în fiecare toamnă
În dor să-mi regăsesc iubirea,
Să pot visa la tine, Doamnă,
Să-mi fie dragă amintirea…

Și-aștept din nou să pot citi
Pe tâmpla ta iar primăvara,
Să pot simți din nou fiori
În vise, când se lasă seara.

Să înverzească-n al tău ram
Iubirea frunzelor pierdute,
Si-ndrăgostit din nou să am
Din ochii tăi…roua pe frunte…

Dor de-acasă…

Aș vrea să știi că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine…

De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost și n-o să fie…

De ochi-nlăcrimați ce-așteptă
Și de cireșul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De țurca ce-o jucam pe drum…

De florile de pe terasă
De glia noastră strămoșească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubești
Și seara să mă învelești…

Mi-e dor de plapuma de lână
Mi-e dor să mă mai ții de mână,
Mi-e dor un pic să mă mai cerți,
Să mă săruți și să mă ierți…

Și-aș vrea să știi că ești frumoasă
Cu parul alb ca de matasă,
Când mă aștepți în prag cu dor
Și simt al inimii fior…

Mi-e dor de voi, mamă și tată,
Mi-e dor de casa părintească,
Mi-e dor să fim din nou copii
Și să ne mângâi… să ne-alini…

—————————

Dan MORARU

25 ianuarie 2019

Continue reading „Dan MORARU: Versuri” →

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Femeie cred că ai ochii de nori

Femeie cred că ai ochii de nori

Femeia este unde trebuie să fie,
inima ei este fructul toamnei copt,
are obrazul rumen de piersică a soarelui.

Sprâncenele-i arcuiesc tainele nopții
peste unghiuri de lumină din ochi lăptoși,
irișii lor trec prin oglinzi de apă și întuneric
umbrele fug în speranțe de teamă.

Dacă clipele se grăbesc limba lor se înroșește
formele capătă smalț s-alunece-n culoare, seva
risipind dincolo de ziduri mirarea.

Nu te îndoiești, nu-ți faci nicio iluzie,
ai încrederea că totul curge la fel,
orizonturile se deschid la fel ca porțile,
ce se întâmplă nu-i de prevăzut, uneori nefast,
nu poți să știi ce nu se evită
dar trebuie să fii pregătit.

În interiorul tău se dă lupta pentru izbândă,
totul intră într-un alt ciclu.
Femeie cred că ai ochii de nori, dimineața,
în palme grindina se topește
dar nu te mai pot atinge
fără să te ridici pe vârfuri.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

25 ianuarie 2019

Maria LEU: De-a v-ați ascunselea

De-a v-ați ascunselea

Mi-ascund sentimente și gânduri și ploi,
Ce zac în căderea din ochii mei goi,
Mi-ascund și cuvinte șoptite profund
Să nu m-auzi tu prin ploaie plângând.

Eu vreau să mă știi surâzând într-o zi,
De-o fi n-o mai fi vreodat-acea zi,
M-ascund într-un con de-ntuneric și vid
Să nu mă vezi tu că-s desculț și-nsipid.

Să-mi fii doar văpaie în sufletul meu,
Și eu disperarea din zâmbetul tău.
Să-ți fiu sentimente și gânduri și ploi
Și tu o cădere din ochii mei goi.

————————————–

Maria LEU

Anatol COVALI: Sunt

Sunt

Sunt ce-a dorit destinu-mi trist:
puţin extaz, multã durere,
zbor mândru şi îngenunchere,
fire de-aed şi de artist.

Prea rar trãiesc, mai mult exist,
în loc de vânt sunt adiere,
vâslesc cântând, trag la galere
şi-n loc sã mã implic, asist.

Sunt visãtor, dar realist
fac şi ce vreau şi ce se cere,
risc, dar o fac cu prevedere
şi când dau de eşec rezist.

Renunţ, însã când vreau insist,
în plin vacarm devin tãcere,
am miere-n suflet, dar şi fiere
şi sper când nu sunt pesimist.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 ianuarie 2019