Anca-Maria DAVID: Strigăt

Strigăt

 

Gândurile se plimbă pe lac,
Lacrimile curg în cerdac,
Florile mă îmbie să tac,
Iarba mă ţine-n prag,
Frunzele se leagănă-n copac,
Aşteptând să bată un vânt,
Să bată în noi un cuvânt,
Trezind vârtejuri de gând.
Privesc poporul târât spre mormânt,
Luat de ape şi vânt,
Pătruns de boală adânc,
Cuprins de ură şi nimic sfânt.

—————————

Anca-Maria DAVID

22 iulie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Dor…(versuri)

Ciutura sufletului tău…

 

Adast uneori
pe ciutura sufletului tău
oglindindu-mi chipul
în unda privirilor …
Îți voi înnoi cumpăna, iubito,
apoi,
legănându-te în căușul palmelorl
îți voi semăna pleoapele cu săruturi
și le voi înverzi
cu lăstari de mângâieri…

 

Tu vei clipoci răcoros
dăruindu-mi-te…
Eu, pasăre rănită,
voi adăsta pe ciutura
sufletului tău
sorbindu-te.

 

Dor dumnezeiesc

 

Dumnezeiesc îmi este dor de tine,
Demonic, depărtarea ne desparte,
Îmi pare orice kilometru moarte
Iar pieptu-mi e cavernă cu suspine.

 

Îmi pare orice oră o cătușă
Și fiecare zi un lanț îmi pare…
Îmi este mintea de visări vâltoare
Iar amintirea ta îmi este ușă.

 

Ridic iubirea ca pe-o halebardă
Și țăndări fac îngustele cutume,
De dor de ochii tăi aprind o lume
Și rup bucăți a depărtării zgardă…

 

Îmi joacă stropi de rouă în retine,
Precum un glas de tun îmi bate cordul,
Busola nu îmi mai arată nordul,
Să mor, spre-a fi jelit de tine-mi vine…

 

Și totuși îți trimit prin îngeri șoapte
Și te invit pe-a cerului ruine…
Dumnezeiesc fiindu-mi dor de tine
Vom degusta licori de stele coapte.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Dor…(versuri)”

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Vâslesc pe luciul vieții

 

Vâslesc pe luciul apei al Dunării albastre
Pe unde lemnul lotcii mele vrea s-apuce ,
Doar eu cu Cerul, deasupra, prins de astre
Și cursul apei lunecând, cu ea mă duce.

 

Pe fruntea mea se trec izvoare-negurate,
Prin părul meu inele, tăciune și rebel .
Vâslesc, vâslesc, prin ape adesea ordonate
Și-mi iau însemn la lotcă doar Cerul port drapel.

 

Un ochi de apă-albastră, e pus pe răsărit
Așa cum azimutul era şi altădată,
Și cum fiorul apei, e greu de stăvilit
Și cum trăirea apei nu poate fi frustrată.

 

Mă plimb cu lotca vieții, din zare până-n zare
Pe cerul existenței au fost și nori și ploi,
Dar în aceste clipe, cu lotca mea prin Soare
Alunec înspre mare, pe apele şuvoi.

 

Mă trec de întuneric și roua dimineții
Și-mi zbor toți albatroşii din umbrele privirii.
Privesc Dunăre-n urmă cum şterge firul vieții
Și cum mă duce cursul, prin gările opririi.

 

Cu lotca mea pe ape nici timpul nu mai este
Și nici împielițata, nu-şi mai arată fii.
Nici ochii ei năstruşnici cum plâng pe la ferestre
Nici bancuri de nisipuri balsam ascuns inimii.

 

Și zac în lotca vieții, prin rugii dimineții
Văd albatroşi pe valuri, în zbor și pe poteci,
De nici nu pot să-i număr, c-aşa e datul sorții
Și mă scufund cu lotca, în apele ei… seci.

 

Ce dacă

 

Ce dacă-n mine gânduri oarbe
Prind buze din nisip şi crapă?
Că dacă sufletu-ți mă soarbe
Sădesc izvor pe cursa-mi apă.

 

Ce dacă doru-n vârf de creste
Se-aşază cât să se adape?
Că dacă vulturi zboară peste
Se sinucide-n loc să scape.

 

Ce dacă-n soarele amiezii
Lumina pleacă, să se culce?
Că dacă-n Întorsura Stezii
Rămâi, în Păltiniș te urce.

 

Ce dacă noaptea-n valuri vine
Și-n tine își îngroapă dinții ?
Că dacă-o clipă te reține
Poate a mulțumi toți sfinții.

 

Ce dacă-n picurii clepsidrei
Trec zilele, din clipe sparte ?
Că dacă toată lupta hidrei
Aievea-i, nu ne mai împarte.

 

Ce dacă-n suflet ne cresc crini
Iar pe petale roua curge?
Că o tulpină-n mărăcini
Vopsesc petale albe-n sânge.

 

Și dacă-n tot, se duc și vin,
Din fericire, strângi venin .

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme”

Camelia CRISTEA: Rugă

Rugă

Într-un car de foc trece Sfânt’ Ilie,
Bicele trosnesc norii priponiți,
Seceta flămândă a mușcat din vie
Lacătele strânse, par că ar fi plâns.

Mâinile unite iar în rugăciune
Cer cu umilință, lacrimă de ploaie,
Vara aburindă a topit asfaltul,
Frunza nădușită chinul și-l îndoaie!

Colbul răscolit tace și îndură
Roțile de foc lasă-n urmă zgură,
Tânguirea lumii a bătut un clopot,
Vino dragă Ploaie, sprintenă în ropot!

Sfinte te îndură de a nostră rugă,
Seceta nebună să o pui pe fugă,
Dracii să-i trosnești cu bice de foc,
Câmpul să-l îmbraci și cu busuioc!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

20 iulie, 2018

Lia RUSE: Luna iulie

LUNA IULIE

 

O,.. luna este somnoroasă

Înfășată în voal de smarald,

E o lună moale, pufoasă

Curge, așa, ca aurul cald.

Argintul vibrează pe iarbă

O gura-l soarbe-n rădăcini…

Tăcerea e dulce și albă

Cum o duce  clipa in lumini!

Și,.. se așază visele lin!..

Ce rar se sfădesc între ele

Frunzulițele căte puțin,

Când roua flipăre în stele …

De mână norii îmtind cerul

Spre pădurile înverzite,

Îngerii albaștri,-n eterul,

Blând, zboara in colțuri umbrite.

Clipele mirate, visânde,

Îmi leagă sufletul cu fire,

Cu flăcările tremurânde

Îmi lasă-,n privire, iubire…

………………………………………..

Iubite, visul meu e în zbor

Rătăcește, din nou, către sud,

E-o prelungire a unui dor…

………………………………………….

De und`  mă strigi ? !…De und`  te aud ?

––––––-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

20 iulie, 2018

Vasile COMAN: Pâine amară

Pâine amar

Manifest pentru libertate și lumină!
România a românilor!

 

 

Mai sunt țărani ce încă ară
Cu calul și cu plugul milenar,
Desculți, prin glie viața e amară
Și-i vezi cerșind și banii de spital.

 

Pământul lor – altar de rugăciune
Udat cu sânge-n ‘907,
Mai sunt țărani ce caută a spune:
„Că omul se cunoaște după fapte.”

 

Ne vin străini la noi în țară,
Să cumpere pământul la nărozi,
Ne zornăie arginții de afară,
Dar din mormânt trezește voievozi!

 

Copiii noștri astăzi – migratori
Cerșind sfios o refuzată slujbă,
În schimb ne vin străini denigratori
Și ne ucid ozonul cu a lor drujbă!

 

Ne vin străini la noi în țară
Cu legi perfide și idei,
Ne-aruncă vorbe de ocară
Ne vor și viața pe doi lei.

 

Mai sunt români bătuți de vânt
Loviți de soartă și nevoi,
Cu voievozi făcut-au legământ
Să apere pământul… pentru noi.

–––––––––––

Vasile COMAN

Ploiești

7 aprilie 2016

 

Rafael Carcelén: Sparte…

Pictură de Graça Marques

*


Sparte
oglinzile toate,

schimonosite până reflectă
în deșert numele propriu,

urmele noastre pălesc,

eul tău
tu-ul meu
– invizibile urme lasă –
ce dăinuie după noi.

 Rafael Carcelén, (Chinchilla, Spania 1961)

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Por amor al arte”, publicat de Universitatea din Alicante, 2018.

***

Rotos/todos los espejos//desfigurados hasta en el reverso/baldío del propio nombre,//nuestras huellas desvaídas,//tu yo/mi tú/–invisible el rastro–/nos sobreviven.

Irina Lucia MIHALCA: Versuri

 

Peregrinul

 

În fiecare zi te învelești cu adevărul clipei,

un adevăr ce te oprește în loc

până la suspinul ce irumpe în spirală,

din trupurile incandescente,

a veșnică primăvară,

a floare de cireș.

 

Doar valul uriaș înfruntă malul,

cu timpul va dispărea.

Uiți să înaintezi, uneori. Stoluri de păsări vin și pleacă.

Un cântec refuză să moară în valea perindării,

printre nori și asfințituri.

Fiecare clipă

îți pare un dar ceresc.

 

În prag de înserare, cu privirea deshămată,

prin lumina cernută, toate se îndepărtează în convulsii,

lumea trece pe lângă tine,

bucuria alunecă pe verticală, încetul cu încetul,

adânc și mai adânc se frânge

și se răsfrânge

din cerul infinit al inimii,

până îți înflorește

trandafirul împietrit în clipă devenirii

cu rădăcinile întinse a chemare mistuitoare

peste trupul prăbușit între ele.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Versuri”

Dunia PĂLĂNGEANU: Poeme la Balcic

Mă rătăcesc prin năvodul zilei undeva, la Balcic,
printre melci sidefii și scoici diamantine pline de alge,
pașii mei caută încă urmele de lumină ale iubitei regine,
le găsesc într-un târziu palitând duios -nostalgică amintire
încrustată pe treptele de piatră arsă ce suie ușor
spre parfumatele grădini cu șopârle de smarald,
unde un cactus și-a deschis floarea murmurând stins
povestea unei inimi iubitoare…

––––––––––––-

Dunia PĂLĂNGEANU

La Balcic, 2018

Foto Donaris
Din proiectul literar POEME LA BALCIC, autoare Dunia Pălăngeanu, ilustrația Petra Tănase Șerbănescu, artist plastic Giurgiu, album de poezie și artă plastică dedicat memoriei reginei Maria a României.

Nina TĂRCHILĂ: Poem de vară

Poem de vară

 

cearcăne străvezii, planetă de vară,
vântul leagănă macii la drum de seară,
în lanuri strălucesc duminici cu pleoape de rouă,
iubirea veche se îmbracă-ntr-o rochie nouă
şi-i scapără ochii, se simte atât de frumoasă
cu aerul ei fragil din fum şi mătasă!
se rostogolesc tristeţi vechi şi se duc departe,
amiezile se despletesc în amurguri şi-n şoapte,
în zâmbetul tău plutesc irizări astrale –
eu ameţesc amestecându-mi toate punctele cardinale
şi-ţi mângâi tâmplele obosite de drumuri şi dor …
ascultă! în palme-mi pulsează inima, iubitul meu călător!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

20 iulie, 2018