Marin BEȘCUCĂ: Corneliu Coposu și noi, românii (1)

AM REÎNODAT EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII

… apariția Ultimului interviu a constituit un eveniment a cărui rezonanță s-a extins asupra socialului slătinean, precum o boare care se lasă savurată fie și numai din instinct. Pentru cei care pierduseră începutul, faptul s-a constituit într-un element de tragedie, tragicul semănându-se în rugăminți exprese de realizare a copiei după caseta respectivă. Șocul încă nu se dezvăluia în nuditatea lui, abia dispariția întru veșnicie a lui Corneliu COPOSU lăsând să se întrevadă locul, rolul și importanța Ultimului interviu. Oamenii se manifestau în fel și chip, alternând de la îngenunchere, pupat de mâini și până la rugă către DUMNEZEU întru sănătatea mea. Mă vedeam nevoit să accept evenimentul ca pe un ceva divin semănat în existența mea și dacă răutatea unora nu depășea marginile înțelegerii, totuși un comportament m-a descumpănit. Un mare purtător de creion al culturii de la noi, mă prinde în biblioteca județului și fără să se sfiască de prezența unor doamne extrem de cumsecade, îmi replică:
domnule Beșcucă, nu v-ajunge domnule cât ne-ați intoxicat cu Coposu ăsta ?!
Am rămas fără replică.
Priveam buimac spre doamnele și ele buimăcite și mă consideram în drept spre o ieșire trivială, însă omul nu merita, lovitura lui avea să continuie și în alte ipostaze, dar m-am refugiat în acel ignorrare humanum est, deși mă durea cumplit gestul unui asemenea om peste care nici vârsta nu s-a lăsat intrată în acel creuzet menit să distrugă atrofierile.
Și la el erau destule !… poate că omul nu și-a găsit în sine arta de a alege bonomia ca fiind calea cea mai dreaptă de urmat.
Aplecat asupra colii de hârtie, n-am avut atât de mult timp să redau câte se întâmplaseră, însă se vedea treaba cum DUMNEZEU nu m-a lăsat să dau tiparului așa iute câte încropisem și dacă în 21 de noiembrie a lui 1995 puneam punct peste ULTIMUL INTERVIU, ei bine, doar EL a fost acela care nu m-a lăsat să ies, strecurându-mi în existență atâtea pățanii, câte să mă facă să nu mă mai îndepărtez vreodată de spiritual lui Corneliu COPOSU, ducându-mă la doi ani până să dau și tiparului și sufletelor românilor ultimele spuse ale unui om pe care El ni-l dăduse drept cel mai mare dar pentru tot secolul douăzeci.
Spuneam ceva legat de spiritual marelui bărbat.
Aș accentua că spiritual Bătrânului n-ar fi drept să-l îngemănăm cu vreo doctrină anume, și asta pentru că, de acum, Corneliu COPOSU trebuie perceput ca un BUN NAȚIONAL, o valoare de-a cărui strălucire se poate argumenta întreg viitorul României care și numai din faptul că tot secolul douăzeci n-a reușit să-l îngenunche pe Corneliu COPOSU, ar putea învăța, dar să mai luăm în calcul învățămintele lui.
Învățămintele lui Corneliu COPOSU ?

– Va urma –

––––––––––

Marin BEȘCUCĂ

9 iunie, 2018

Iuliana PALODA-POPESCU: Fecioară Sfântă

 

Fecioară Sfântă

 

Fecioară Sfântă, Preacurată,

Icoanei tale mă închin,

Prin Tine, viaţa noastră toată

Să ardă-n cupa unui crin!…

 

Mă rog în taină, Maica noastră

Şi-a Fiului iubit Iisus,

Deschide-a Raiului fereastră,

Să pot privi în Ceruri, sus!…

 

Trimite Îngeri de departe,

Să-mi spună semnul ce-ai ascuns

Întru această simplă carte

Deschisă-n rana Lui Iisus!…

 

Aprinse vorbe de lumină

Să-nalţe gura mea în zori,

Din sufletu-mi făcut grădină

Cu păsări albe şi cu flori!…

 

Să prindă aripi gândul meu

Pe care-l scriu pe pânza zilei,

Să zboare-n Cer, la Dumnezeu,

Să Îi deschidă ochii milei!…

–––––––––––––-

Iuliana PALODA-POPESCU

(Vol. ,,Cu privighetoarea pe umăr„, prefaţă de Radu Cârneci, Editura Rawex Coms, Bucureşti, 2010, p.17)

Imagine: Dante-Gabriel-Rossetti, Buna-Vestire

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a VII-a) – Concluzii

Adevărul fiind Dumnezeu, obligă Omul care-I poartă chipul să-şi dăltuiască o conştiinţă morală permanentă, veghetoare, mistică şi responsabilă metafizic întru libertatea totală pentru slujirea Domnului, a Neamului, a comunităţii prezente şi a sa.

   Nu este important de ştiut, ci vital, atunci când nu e vorba despre tine sau despre el, nici despre ei, ci despre Noi, despre Naţiune, respectiv despre Neam, că Adevărul, indiferent cât de greu se ajunge la El deoarece nu prea intră în graţiile tuturor, El-Adevărul rămâne acelaşi prin sine, mustind de dumnezeire, onorând însă şi pe cei puţini care vin să se așeze sub strălucirea luminii Sale.

   Pentru pământenii temerari, respectiv pentru dacoromâni, a mărturisi întru Adevăr este un act, un fapt de adevărată nebunie mistică, fiindcă dincolo de aura dezvăluirii se întrevede minciuna care a îngrozit o naţie ori lumea întreagă mutilând-o moral.

   Slujind Adevărul, posezi libertatea de a te împlini sufleteşte, de a te întări luptând pentru dreptate şi de a te putea exprima în dreapta credinţă, mărturisindu-ţi public iubirea, nu pentru sine, nu pentru noi înşine, ci pentru Dumnezeu şi Neam.

   Suntem datori cu o moarte curată şi eroică pentru a ne trăi apoi viaţa de după viaţă.

   În prima mare etapă a vieţii, cei ce slujesc Adevărul, lipsiţi fiind aproape tot timpul de apărare legală, sunt discreditaţi, calomniaţi şi defăimaţi, fiindcă „greii pământului”, oportuniştii politici, politrucii, obedienţi iluminaţilor, care i-au ajutat să parvină şi să vândă tot ce înseamnă Cer şi Patrie, Aur, Moşi şi Strămoşi, ignoră cu desăvârşire Cerul şi pe cei care mai au încă privirea îndreptată spre înaltele zări.

   Durerea devine mai acută şi rana se adânceşte mai mult, când alături de politicianişti, vezi şi istorici şi teologi şi intelectuali şi oameni de cultură care i-au atitudine făţişă faţă de cei prigoniţi, faţă de cei persecutaţi, faţă de adevăraţii eroi, martiri, mărturisitori şi sfinţi.

    Faţă de adevărul însuşi! Adică de Dumnezeu!

   Realitatea, oricât de camuflată ar fi, ei o cunosc, dar nu vor să o aducă sub Adevăr.

   Pământul nostru sacru cu pădurile lui, cu munţii lui, cu peşterile lui, cu văile lui, cu apele lui, cu tunelurile lui, cu cimitirele lui, cu gropile comune ştiute ori nu, musteşte de eroi, de martiri, de cuvioşi şi de sfinţi, care obligă la mărturisire, la Adevăr.

   La mărturisirea întru Adevăr pentru vieţile şi jertfele lor curate, dar tot la Adevăr împotriva iudaismului, sionismului, ateismului, marxist-leninismului, socialismului, liberalismului, comunismului, neoliberalismului, neocomunismului, ecumenismului.

   Pleroma mărturisirii fiecăruia în parte şi a tuturor deopotrivă este mult superficială în raport cu Adevărul, fiindcă emoţiile trăite, intensităţile îndurate, complexitatea suferinţei depăşeşte peste măsură posibilităţile toate de exprimare.

   Ţara noastră fostă Dacoromânia Tainică, devenită o Republică a Penitenciarelor a transformat temniţele, lagărele şi închisorile în laboratoare specializate pentru „reeducarea”, „duşmanilor regimului”, prin regim străin, vrăjmaş, samavolnic, totalitar.

   În cadrul marilor prigoane şi deselor persecuţii s-au exercitat asupra adevăraţilor Fii ai Naţiei, presiuni care au fost cu adevărat bestiale, dar şi satanic geniale.

   Cu tot infernul declanşat asupra purtătorilor de ideal, de lumină, de iubire, de adevăr, de dreptate, de sfinţenie foarte mulţi au rezistat şi mulţi au supravieţuit.

   Au fost eroi-martiri care au depăşit satanicele chinuri, rămânând curaţi în Adevăr.

   În toţi acei Oameni, Hristos a înviat! Hristos a mărturisit! Hristos mărturiseşte!

   Oamenii au fost înrobiţi de prigonitori, dar spiritul lor a rămas liber întru Adevăr!

   Poporul a fost supus puterilor dictatoriale, dar Naţia stă sub libertatea credinţei.

   Adevărul în cele din urmă va triumfa, dar până atunci persecuţiile religioase prigonesc Libertatea şi o dată cu ea Adevărul.

   Toate mecanismele de propagare a nihilismului, a materialismului, a ateismului, a neadevărului despre trecut, zdrobesc acest prezent pentru a ne frânge viitorul.

   Toate forţele oculte cu legiunile lor de supuşi, de laşi creştini, continuă asediul lepădării de noi înşine, al descompunerii ca persoană, al muririi sufleteşte.

   Generaţiile care au urmat, care se nasc, şi cresc au pretenţia că sunt români, dar ei nu mai au nici suflet românesc şi nici conştiinţă creştină.

   Prin aceste generaţii altoite cu democraţia liberului arbitru, sau a comunităţii europene, sufletul ortodox al Neamului moare.

   Dacoromânii trebuie să-şi regăsească sufletele întru Adevăr, să-şi reorienteze valorile ortodoxiei, să se asume libertăţii lui Dumnezeu.

   Pentru acest postulat, apostolat este absolută nevoie de trăire adevărată, triadică.

   Trei noţiuni profunde, fundamentale şi absolute aprind, cuprind şi întregesc sufletul dac naţionalist: Om, Român, Creştin.

   Perspectivele unui imperiu iudaic, moştenitor al celui comunist, care se întrevede triumfător în acest mileniu, declanşează un val nimicitor care va pune stăpânire pe întreaga omenire aflată în derivă cu menirea sa.

   Neomarxismul cu „faţă” umană, humanoidul deci, călăuzit de iudeo-sionism şi-a întins tentacolele peste tot. Francmasoneria manevrează sub mister tulburând apele.

   Cea mai înaltă tribună prin care se răspândeşte neomarxismul acum este Biserica.

   Toate partidele politice zică-se creştine, dau de fapt onorul ateismului marxist.

   Iudaismul-sionist organizează parada intrării pe sub arcul de triumf al marxismului.

   Nu există nici o forţă morală, socială, politică, religioasă, nici o idee, nici o doctrină, nici o personalitate care să contracareze marxismul, nici pe plan intern şi nici extern.

   Democraţia occidentală, unde au toate drepturile marxiştii s-a încuscrit cu demonocraţia orientală unde numai marxiştii au drepturi.

    Pe toate cele cinci continente se aşteaptă deci, întronizarea iudeo-sionismului, aşa cum foarte clar a întrezărit-o contemporanul nostru Sfântul Serafim Rose.

   „Vor dispărea ţările, căci va fi o unică ordine mondială. Vor dispărea statele, care vor fi preluate de activul de partid. Vor dispărea armatele, căci puterea centrală va dispune de forţă fără opoziţie. Va dispărea Biserica, fiind înlocuită de ştiinţa marxistă. Conştiinţele vor fi formate de puterea centrală. Gândirea, creaţia vor fi strict marxiste. Ştiinţă nu va exista în afara marxismului. Fiecare om va fi programat câte necesităţi are şi câtă capacitate de muncă datorează. Toţi oamenii vor fi supuşi unui riguros control. Va exista o singură idee, o singură orânduire, o singură putere, un singur popor… Comunismul nu are răspunsul final, pentru că e ceva cu totul negativ şi deci nu poate cuceri lumea, aducându-i fericirea, aşa cum pretinde. Dar el pregăteşte terenul pentru un lucru foarte important care trebuie să se producă înainte de sfârşitul lumii: guvernul mondial unic şi unificat, din care creştinismul a fost cumva dat afară.” (Ierom. Damaschin, Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose, Bucureşti-2005, p. 849)

   Aşadar, Protocoalele Înţelepţilor Sionului nu este prima mărturisire despre tendinţa suverană mondialistă a iudaismului, ci între miile de năzuinţe despre acest fapt, dar exprimă o teză doctrinară foarte bine intenţionată, foarte responsabilă, profund elaborată, foarte clară, foarte precisă şi încă foarte misterioasă în acelaşi timp.

   Cei care au tratat cu destulă uşurinţă, chiar cu foarte multă nepăsare chimvalele răsunătoare-devastatoare ale funestului Talmud, alăutele Kehillahului-Cahalului, tamburinele Francmasoneriei şi învăţămintele Protocoalelor au fost chiar naivii de creştini ortodocşi, prin oamenii lor politici, prin înaltele feţe bisericeşti, prin teologi, prin scriitori, prin intelectuali de marcă ori erudiţi ai culturii ortodoxe.

   Fiecare dintre toţi aceştia au măsurat cu masura lor, nu cu măsura măsurii.

   Fiecare a interceptat o anumită nelinişte, o anumită apăsare, o anumită îngrijorare, dar n-au mers mai departe decât foarte puţini pentru a se dedica unei cercetări mai ample, unui studiu mai aprofundat, unei adâncimi mai cuprinzătoarea, pentru a pătrunde dincolo de invizibil, unde se conturează scopul şi obiectivele iudeo-sioniste.

   Unul dintre marii cutezători care s-a apropiat de ţinta Noii Ordini Mondiale, de NOVUS ORDO SECLORUM a fost mareşalul german Erich Ludendorff (1865-1937): „Dacă vom studia cu de-amănuntul istoria poporului evreu, organizaţiile lui, felul său de a lupta, vom ajunge să scriem altfel istoria lumii. Această schimbare în tratarea istoriei va fi cu atât mai mare, cu cât ne apropiem de actualitate.” (E. Ludendorff, „Kriegfuhrung und Politik”, ediţia a II-a, 1922, p. 51)

   Cum Talmudul nu prea este accesibil decât rabinilor şi iluminaţilor sionişti, descoperirea epocală a Protocoalelor a condus la deconspirarea Marii Conjuraţii iudaice care, dezbate planuri şi proiecte milenare mondialiste, ce dezvăluie de fapt, o conducere elitistă, misterioasă, ocultă, care are un program unitar, cu caracter universal pentru toate statele în care există comunităţi evreieşti.

   Tot Protocoalele ne descoperă că principiile fundamentale ale Masoneriei: libertate, egalitate, fraternitate, nu au aceeaşi tâlcuire precum cele ale Creştinismului, căci esenţa lor pulsează din Talmud, din Cahal.

   Libertatea nu poate să existe decât în principiul Autorităţii supreme, iar egalitatea ţine doar de utopie sau de închipuire.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a VII-a) – Concluzii”

Victor COBZAC: Chip de om îndrăgostit

CHIP DE OM ÎNDRĂGOSTIT



diminețile
dau buluc peste mine
ele intră în odaie
prin geamul vraiște deschis
odată cu primele raze de soare
care inundă pereții
spațiul rămas este umplut
până la refuz
cu triluri care mai de care,
un evantai de psalmi
dumnezeiești
în stare să ridice și coboare
orice suflare omenească
la rang de o trăire
sufletească
temperaturi neexistente
fac ravagii
care furnică trupul
ici și colo
lăsându-l electrocutat
mii de săgeți intrate-n carne
atât și atât de plăcut
convulsii
în care te zbați fără scăpare
ca cel mai fericit nenorocit
căruia ia picat norocul
din senin
la fel cum pică ploile stelare
apocaliptice senzații
divine ca un fir de iarbă
după ploaie
de sub umbrela cerului
cu un bob de rouă în frunte
în care îți vezi chipul
unui om
îndrăgostit
căruia îi fuge de sub tălpi
țărâna
el urcă-n ultimul vagon
care-a întârziat
c-o clipă
un roi de fluturi
spintecă văzduhul
de la răsărit la asfințit
turnând culoare pe traseul
ce unește
cerul cu pământul
amin

————————————-
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

9 iunie, 2018

 

Dunia PĂLĂNGEANU: Duios singurătatea trecea

DUIOS SINGURĂTATEA TRECEA

 

Pe străzile înguste
albite de aburul dimineţii
cu tramvaie ticsite
de oameni plictisiţi
şi grăbiţi
alergând neîncetat
cu himere despletite
în coaste
mestecând în fiecare staţie
orbitul unor vise
întrerupte brusc
de ţipătul liftului,
prin orăşelul palid
în care duminica
fanfara cântă
adunând emoţii
de şerbet roz
langă un pahar
cu apă linistită
pe tipsia dantelată
a zilei
prin parcul
în care frunzele
se sinucid
aruncându-se
sub tălpile pantofilor guban,
ei bine,
duios singurătatea trecea,
ca o felină
veşnic flamândă
cautându-şi neâncetat prada
sub cerul mov.

———————————
Dunia PĂLĂNGEANU

(Din vol.”Miniaturi dunărene”, autoare Dunia Pălăngeanu, Ed “Amurg Sentimental”, București)

Simina PĂUN-MOISE: Unde ești iubire…?

Unde ești iubire…?

 

Unde eşti iubire mută?
Sufletul de ce te-asmută?
De ce nu te dai uitării,
Să-ngropăm gustul trădării?

 

Unde stai noapte de noapte?
Ce-mi tot spui, tăcute şoapte?
Ce-mi tot furi gânduri şi vise?
Cu cât drag ți-au fost promise!

 

Cât de greu ne e acuma!
Tu eşti Soare, eu sunt Luna!
Tu eşti sfânt în al ei pat,
Eu te-aştept tristă-n cerdac.

 

Îți sunt pâine şi pelin,
Mi-eşti iubire şi destin.
Îți sunt prag duhovnicesc,
Nu mă plâng, nu mă căiesc.

 

Nu vreau să-ți fiu cale lină,
Sufletul nu mi se-alină
Când te văd cu ea la braț,
Eu, supusă-n al lui laț.

 

Unde eşti iubire tristă?
Câte lacrimi în batistă
Am tot strâns şi-am înnodat,
Dragoste de-mprumutat!

 

Când o fi să ne unim,
Să scăpăm de-al nostru chin,
Vom fi muți şi orbi şi goi….
Timp s-o-aşterne peste noi.

 

Mână-n mână ne-om uni,
Țintuiți ne vom privi,
Vom privi la el si ea,
Înapoi or să ne ia….

 

Ne vom da drumul la mâini,
Ne-om întoarce la stăpâni,
Ne-om întoarce doar trupeşte,
Sufletul, n-o să-l dezlege.

 

Ne iubim, iubire moartă,
Steagu’ negru-am pus la poartă,
Ne iubim întru vecie,
El şi ea, mereu, să ştie…

–––––––––––––

Simina PĂUN-MOISE

8 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Versuri

Poate

 

Poate ca ești
poate ca sunt
Mireasmă, lacrimă și cânt.
Poate ai fost
poate că ești
coperta cărții cu povesti.
Poate te duci
poate că vii
poate eşti ochii cenușii.
Poate mă vezi
poate ești orb
poate lumină ta o sorb.
Poate veghezi
poate că dormi
poate în suflet mă păstrezi.
Poate te-ai dus
poate-ai întors
poate eşti sufletul de Sus
Poate ești dor
poate ești nor
Poate fiorul din fior.
Dar poate-ai fost
Şi poate – mi ești
Fereastra caselor Cereşti

 

Poate ți-am fost
poate-ți mai sunt
Poate mă trec din prim cuvânt !

 

Cu inima cârpită

 

Nu poți să scrii pădurea din cuvinte
Nici de îți sunt bogate, strânse vrac
Cum nici iubirea, poate fi fierbinte
Precum n-avem de suflete vre-un leac.

 

Trăiește-n suflet, foc dintr-o iubire
Și cum se trece floarea de salcâm,
Nu sta căzut în vre-o compătimire
Cu inima de foc prin gropi din drum.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri”

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Râzi, inimă…de mine

Râzi,  inimă…de mine

 

Nu mi te strecura, poezie de ieri –
Îmi voi recupera azi-ul poetic.

 

Nu mă vedea, cel care nu-mi erai –
Mă voi readuce din nu știu care acum.

 

Nu vă grăbiți, lacrimi, să mă furați din el –
Îl voi pierde până a mă fi văzut de mâine.

 

Nu mă bănui, tinerețe, de trădare –
Îmi mint inima până mă râde tot ea…

–––––––––––

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău

8 iunie, 2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Nările timpului strănută

NĂRILE TIMPULUI STRĂNUTĂ

 

… ce hartă și singurul ăsta,
cât compas a lăsat miezul de noapte că Orologiul
l-am petrecut aproape de pe genunchi,
clipa-și scosese goniometrul să-mi măsoare respirul,
tavanul era un bun ochitor !
orice tun ne-ar cădea din cer, gata suntem, să-l strivim …
întind mâna , perna ta s-a rămas atât de caldă,
simt totuși o undă de costișă, simt ropotit de roți,
visul plânge cu cafeaua în mână,
strâmbă din nas, ceva nu-i convine în zaț …
și e atât respir din respirul tău că mă tem să-l stric,
un strig pleacă nitam-nisam, îl las
dar hai să pun ceva aici, pentru Dimineață !
vine-n răspuns un val din perdea,
tac și-l aud,
Doamne, cât mister …!
recele nopții îmi aduse din pântecul ploii frisoane,
stelele păliseră-n colbul norilor,
Luna-și ascunsese mângâiul în petale de tăceri,
niciun semn cerul …
uau !
deschid ușa în noapte,
norii bolboroseau pe limba lor, dar tac instant
la văzându-mă cum caut în nicăieri,
dar ei sunt de-acum obișnuiți că sunt și-n 188,
o mână nevăzută sub barbă, strânge ușor,
îți șoptesc ceva dinspre Mirabila Doamnă, să știi,
liniștea scoate un of – citise și ea MIORIȚA !
toată curtea e arc întins – doru-mi de tu e săgeata
ce pleacă și pleacă …
chiar Mărțișor,
la Brătcuța se va fi o troiță, unde-am merge să punem
o lacrimă Poetului Ioan Țepelea, în august, zice Silvia …
un tremur trece prin mine lăsându-mi o droaie de rece,
bine Poetule, m-ai auzit, vom fi,
negreșit !
da, Marin,
e lacrimă, vor fi și Scrisorile-n SOMNOSTIHII,
nările timpului strănută depărtări,
e o răceală care cere doru-mi de tu în comprimate
(două pe zi, zice-se, n-ar strica), dar eu am luat overdose,
și-acum mi se pregătise o lavandă gastrică mișcată-n
ulei esențial de nu-mă-uita
ha-ha, deja mă tânjești !
timpul coboară și urcă o acvilă tăiată-n piatră de timp,
și piatra pare-mi vorbi …
sunt aci !…
apuc să-i spun și piatra strănută împroșcând
cer și Orologiu în aroma de lavandă …
și nu mă uita !…
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Nările timpului strănută”

Veronica IVANOV: Festivalul Iei Româneşti la Nicosia – ediţia a IV-a

Sala Casteliostissa din Nicosia a găzduit pentru al patrulea an consecutiv, unul dintre cele mai frumoase festivaluri ale comunităţii româneşti din Cipru – Festivalul IEI, organizat de Alianţa Românilor din Cipru, în colaborare cu Ambasada României la Nicosia.

Anul acesta festivalul a fost inclus în seria evenimentelor dedicate Centenarului şi a  fost realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, reprezentat în Cipru de Consilierul Președintelui, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș. Delegația a fost compusă din trei reprezentanți ai Centrului de Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Neamț : doi interpreţi de muzică populară: Corai Călin, vioară, absolvent al Academiei de Muzică din Chișinău, solist al Filarmonicii Naționale din Chișinău şi solist al orchestrei de Folclor din Chișinău –  Paula Andrei, voce, care a studiat canto și dansuri populare la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” din Piatra Neamț și Ionela Lungu, meșter popular, profesor la Şcoala Populară de Arte, Neamț.

Mesajele de „BUN VENIT” au fost rostite de doamnele Daniela Sezonov, Chargee d’Affaires la Ambasada Română din Nicosia şi Christina Christodoulou Todea, Preşedinta Alianţei Românilor din Cipru.

Programul artistic a început cu o dulce doină românească, interpretată de invitaţii din Piatra Neamţ, după care a urmat o prezentare de către doamna Ionela Lungu intitulată – ”Particularități specifice portului popular din regiunea Neamţ”.

Apoi, au urcat pe scenă elevii Școlii Românești din Nicosia, îmbrăcaţi în costume populare, care au prezentat un scurt program artistic, coordonat de profesoarele Valentina Cican și Irina Mușat.

Publicul prezent la eveniment a putut admira expoziția cu lucrări a elevilor de la Cercul de Desen din Nicosia, ce a avut ca temă “Portul românesc – sursă inepuizabilă de inspirație” (prof.Leonardo și Valentina Cican) şi exponate inedite ale meșterilor populari din Neamţ (ii, măști, păpuși din lut, liguri de lemn, opinci etc) şi costumele și minunatele bluze brodate de Oana Pîrvan, meșter popular de la Muzeul Etnografic din Gorj.

Festivalul s-a încheiat cu un program muzical interpretat de artiștii Corai Călin, vioară și Paula Andrei, voce. Românii au fost invitaţi la dans!

La sfârșitul programului muzical, prezentatoarea serii, Mihaela Stoica i-a invitat pe toţi cei prezenţi să guste din delicioasele produse de patiserie româneşti (colaci, poale-n brâu, cozonaci), pregătite de renumitele noastre gospodine: Elena, Gabriela, Camelia, Mihaela, Violeta, Rodica, Mădălina şi Daniela!

Comunitatea românească din Cipru a venit şi anul acesta la eveniment îmbrăcată în costume populare româneşti, în semn de dragoste şi respect faţă de tradiţia şi cultura românească.

La mulţi ani, Alianţei Românilor din Cipru, care anul acesta împlineşte 24 ani!

LA MULŢI ANI, IEI ROMÂNEŞTI!

———————————

Veronica IVANOV

Nicosia, Cipru

6 iunie, 2018