Suflet de piatră…
Tu… din ce rocă ești făcut
de stai încrâncenat și mut,
tăcut ai stat o zi întreagă
și nu mi-ai spus că îți sunt dragă…
Sufletul de-ți era de piatră,
și tot mi-ai fi zâmbit o dată!
Ce negre gânduri te doboară,
oare mai ai tu inimioară?
Tu spui că ai, eu vreau s-o simt,
mă lași cu mâna s-o ating?
S-o simt cum bate, încet,tare,
să-mi spună mie ce o doare!
Dar inima ta e o hoață,
de-mi simte mâna se răsfață,
în piept ea țopăie sprințară,
de parc-ar vrea să iasă-afară!
Căci tu s-o înțelegi nu știi,
ș-apoi spășit la mine vii
cu vorbe blânde iubitoare,
și ochii tăi îmi cer iertare!
O să te iert și-acum, știi bine,
căci gându-mi este doar la tine!
Prin tine Sfinxul mă privește
cam încruntat… dar mă iubește!
————————
Zenovia PRIBOI