Scriitorul Al Florin Țene este fidel șieși și Literaturii Române.
Recidivează acum cu un nou roman „între realitate și poveste”, de data aceasta, despre un mare poet creștin-ortodox care și-a dăruit întreaga viață învățăturilor Sfintei Scripturi.
„Reconsiderarea liricii lui Traian Dorz nu trebuie să cadă doar pe umerii unei comunități creștine ce a revenit în sânul bisericii mamă după 1990, ci pe talerul criticii literare și pe paginile manualelor școlare, care sunt prea schematice și neiertătoare ignoranțe cu ierarhiile valorice. În centru creației lui Traian Dorz nu este Golgota, cum interpretează facil unii critici literari, ci anunțarea miresmei de tămâie a Învierii”, afirmă scriitorul Ionuț Țene în prefață, introducând cititorul în conflictul stufos și dureros al cărții.
Am citit cu interes această carte.
Cunoșteam poeziile (multe devenite cântări) ale poetului Traian Dorz, dar mărturisesc faptul că am știut mai puține date despre viața și personalitatea sa. De aceea, cartea scriitorului Al Florin Țene este binevenită pentru toți aceia care doresc să cunoască un poet creștin-ortodox ce nu s-a lăsat atins de-a lungul vieții de nicio adiere a curentelor politice din timpurile prin care a trecut (legionare, comuniste, sau de altă culoare). Traian Dorz a fost animat doar de credința și dragostea pentru Iisus Hristos, Mântuitorul omenirii.
Cartea este bine structurată refăcând cu o exactitate până la detaliu, existența poetului Traian Dorz. Principalele planuri narative urmăresc: a) familia parentală (casa, părinții, soția și copiii); b) formarea caracterului de creștin devotat Tatălui Ceresc; c) marea familie creștină (Oastea Domnului). d) politica statului român surprinsă în diferite perioade istorice;
În construirea epicului, găsim un narator omniscient, asemenea marelui Marin Preda. Ne-a rămas monumentalul romanul „Moromeții”, în care este descrisă familia Moromeților, dar și marea familie a țărănimii române în lupta pentru libertatea sfântă oferită de proprietatea asupra pământului. La fel procedează și scriitorul Al Florin Țene în creionarea universului vieții poetului Traian Dorz: accentuează minunat legătura dintre familia (casa părintească) a poetului și aceea frățeacă, a creștinilor uniți în gruparea ortodoxă Oastea Domnului. Liantul dintre cele două familii este Traian Dorz, după cum în „Moromeții” este Ilie Moromete.
Ilie avea suficiente probleme acasă, cu propria familie. Dar aceasta nu l-a oprit să lupte pentru credința lui în libertatea țăranilor, pusă în pericol prin colectivizarea comunistă, vorbind prietenilor în poiana lui Iocan. Spre deosebire de Ilie, care este abandonat de toți, Traian Dorz este susținut până la capăt de soția Maria, de propriii copii. Chiar tatăl Constantin, va deveni din dușman, un ajutor de seamă al fiului și al Oastei creștine.
Epocile istorice parcurse de poet sunt descrise cu obiectivitate critică. Tehnica detaliului, scenele reprezentative acelor lumi sunt impresionante.
Ca și în celelalte romane închinate vieții unor mari poeți din literatura noastră (Al. Macedonski, Ion Minulescu, Radu Gyr), aerul de poveste este țesut în jurul realităților trăite de scriitori. Dar, în cazul lui Traian Dorz, trebuie să recunoaștem că realitățile dure, trăite de către acesta, domină țesătura de poveste.
Și mai trebuie subliniat ceva!
Cartea este atât de bine scrisă, încât naratorul-autorul Al Florin Țene ajunge să se identifice cu un creștin ortodox puternic în convingerile sale, de pe pozițiile cărora analizează, face considerații sau îndeamnă la reflecții!
a)
Familia (casa părintească).
Povestea familiei Dorz este țesută de narator pe pilonii realităților crude trăite de membri ei. Atmosfera este recreată prin limbajul bihorean, impregnat cu expresii ungurești, termeni explicați la subsolul paginilor, transportând cititorul în zona pitorească a Bihorului „ – Cine ne strigă? / -Eu! Mărie…vecina lui mă-ta. / Aaaaa, Floareo! Tu ești? Ce vânt te aduce? / Mi-o venit feciorul în permisie și mi-a adus depeșa asta de la bărbatu-to!” (pag. 14)
Era vorba despre o scrisoare a lui Constantin, tatăl lui Traian, aflat pe frontul Primului Război Mondial, care, până la urmă, s-a întors acasă din prizonieratul siberian…
Traian era deja de patru ani!
Interesant este fotografiată de către narator psihologia oamenilor de la sat din acea vreme!
Deși era normal ca tatăl să-și iubească fiul născut în absența sa, nu s-a întâmplat așa. Micul Traian a avut mult de suferit din cauza bătăilor primite (de cele mai multe ori fără motiv) de la tată.
Deși o familie bogată, cu pământ și recolte îndestulătoare, micul Traian nu și-a găsit fericirea, și nici împlinirea, în sânul acesteia: „Mama ta a dracului, m-ai călcat pe cizmă. Nu te uiți pe unde fugi? O palmă grea a simțit băiatul după ceafă”. (pag. 26)
Nici la școală nu a fost lăsat, fiind obligat să lucreze în gospodăria familiei.
Subtil, naratorul ne sugerează motivația căutării de către copil a unei alte familii în care să se poată împlini sufletește: „Erau trei persoane în familie, dar Traian se simțea singur…Fiecare cu singurătatea lui.” (pag 26)
Din acest moment, romanul urmărește formarea personalității acestui copil, a căutărilor sale pentru împlinirea sufletească. Putem afirma că, privită din această perspectivă, viața lui Traian Dorz este a fiecăruia dintre noi. Într-o răscruce a existenței, fiecare își caută împlinirea și fiecare o găsește în ceva anume!
La 18 ani, acceptă să se căsătorească. Tatăl este acela care a hotărât: „Băi Traiane! Toată ziua stai și scrii, citești și îți pierzi ziua pe la adunări. Lasă că te însurăm noi și atunci să te vedem, când ai nevastă! Atunci are cine să-ți poruncească”. (pag. 58)
Traian Dorz își va iubi și respecta soția și familia, după îndemnurile Sfintei Scripturi. Dar…sufletul lui fusese, deja de la 16, ani ancorat într- o altă familie: aceea care Îl urma îndeaproape pe Fiul lui Dumnezeu.
b)
Formarea caracterului de creștin devotat Tatălui Ceresc;
Întrucât Traian Dorz nu a fost lăsat să urmeze alte școli în afara celor șapte clase gimnaziale, și-a urmat chemarea, căutând bibliotecile bisericești, citind tot ceea ce găsea acolo. A urmat doar Școala de Cântăreți Bisericești.
Formarea caracterului său, acela a unui creștin devotat învățăturilor Sfintei Scripturi s-a datorat a trei factori care i-au influențat puternic existența: întâlnirea cu părintele Iosif Trifa, întemeietorul grupării creștin-ortodoxe Oastea Domnului și legarea unei strânse prietenii cu acesta; lupta cu reprezentanții BOR pentru legalizarea mișcării Oastea Domnului și atitudinea răuvoitoare a acestora; amenințarea perpetuă din partea securității comuniste, care îi va aduce 18 ani de grea întemnițare pentru convingerile sale creștine și pentru hotărârea de a rămâne lângă Dumnezeu.
Marile suflete au întotdeauna nevoie să se împlinească!
În singurătatea lui, Traian frecventa Biserica Ortodoxă, unde învăța lucruri sfinte, altele decât acasă. Primise de la preot Biblia, în care începea să se regăsească mereu mai mult. De asemenea, diferite ziare cu caracter creștin ortodox. Așa a început și el să scrie…
Într-una din zile, a auzit despre Iosif Trifa, despre personalitatea și efortul său de a sprijini răspândirea Scripturii printre ortodocși, dar mai ales, respectarea în viața de zi cu zi a învățăturii acesteia. A fost momentul crucial al adolescentului Train Dorz.
Avea 16 ani.
De atunci, a rămas în permanență alături de preotul Iosif Trifa, continuând, după moartea acestuia, slujirea Oastei Domnului. L-a sprijinit pe părinte în toată lupta dusă spre legiferarea grupării ortodoxe, încercând să explice tuturor că „ostașii” sunt creștini ortodocși, care, după orele de vecernie, continuau, prin râvna unor preoți, studierea Bibliei.
Foarte interesant este faptul că, în tot acest timp, lipsea de acasă destul de mult, de lângă soție, copii și părinți. Dar niciunul nu îl înfrunta, ba dimpotrivă…Îl sprijineau.
Toată familia a ajuns să frecventeze adunările Oastei de la Beiuș, iar tatăl Constantin devenise un aliat al fiului, cărând cu propria căruță, reviste ale grupării prin satele vecine.
Ce se întâmpla de fapt?
Ceea ce spune Scriptura: „Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8, 31)
Faptul că Traian Dorz i-a avut de partea lui pe ai săi, a însemnat o susținere morală extraordinară. Tânărul a putut să se afirme fără frică. A făcut-o numai și numai în parametri biblici. Toate faptele sale au sprijinit în rândul semenilor înțelegerea „învierii” tuturor la viața cu Hristos.
Caracterul său de creștin puternic și autentic s-a format astfel, în blândețea Celui ce i-a devenit model: Iisus Mântuitorul.
Amintim câteva dintre trăsăturile acestui caracter, bine reliefate în conținutul cărții: evlavia, respectul și ajutorarea semenilor, indiferent din ce categorie făceau parte, credința puternică în Dumnezeu, pacea sufletească, apărător al cuvântului Sfintei Scripturii și al idealurilor Oastei, lupta și încrederea în biruință, putere, încredere în sine și în Dumnezeu.
Toate acestea sunt scoase în evidență de narator prin tehnici ale prozei de analiză psihologică. Al Florin Țene fotografiază gândurile, meditațiile „personajului” său, care, cu siguranță l-au măcinat, aducându-le în fața noastră prin monologul interior. Autorul simte si suferă alături de personajul său, fiindu-i alături în toată lupta dusă pentru adevăr.
Prezența autorului lângă eroul și martirul Traian Dorz se vede limpede și prin faptul că secondează gândurile acestuia, prin propriile sale reflecții aduse din cultura, atât de vastă a domniei sale. Căci, după cum bine se știe, domnul Al Florin Țene este, nu doar un scriitor polivalent, cultivând toate genurile literare, ci și un cărturar profund, cunoscător al literaturii, dar și al istoriei, al filosofiei, lingvisticii, psihologiei, care reprezintă pentru domnia sa ferestre în analiza subiectelor din numeroasele eseuri. Apar astfel și aici, meditații-suport din gândirea lui Gilbert Ryle, Gustav Yung, Kafka, dar și Miron Costin, Sextil Pușcariu, Al. Rosseti. „Aflând despre toate acestea, Traian Dorz și-a adus aminte de ce spusese Gustav Yung: <personalitatea nu se dezvoltă fără a alege în mod conștient propria cale>”. (pag. 246)
Cea mai frumoasă materializare a caracterului unui bun creștin constă, în ce-l privește pe Traian Dorz, în manifestarea sentimentelor sale creștinești prin arta poeziei! Astfel, a scris un număr impresionant de poezii de căutare și înălțare a sufletului către Hristos, alergând între un penitenciar și altul. Acestea au fost, la început memorate și abia apoi scrie, după eliberarea din penitenciare. (Numărul lor diferă în sursele de informare, ceea ce arată că Trian Dorz a intrat deja în legendă) Despre memoria excepțională a poetului, domnul Al Florin Țene ne spune cu admirație: „Așa cum îi era obiceiul, Traian, în zgâlțâiturile trenului, se gândea sau mai compunea în memorie câte o poezie”. (pag. 171)
Foarte important este faptul că aceste poezii, din care multe au devenit cântări ale Oastei Domnului, i-au însuflețit pe credincioșii grupării, care l-au iubit și respectat mereu mai mult pe Traian Dorz.
Viața poetului s-a desfășurat în cea mai mare parte pe două drumuri: între marile orașe ale țării unde existau adunările Oastei (Beiuș, Simeria, Cluj, Oradea, Sibiu, Timișoara și la marile întruniri anuale ). În această dimensiune existențială a mai avut aproape de sine câțiva preoți, dar și personalități creștine, precum Richard Wumbrandt și Nicolae Moldoveanu, cu care a colaborat.
Celălalt drum a fost acela al închisorilor. Timp de 18 ani a fost hărțuit între Gherla, Periprava, Sighet, sau trimis în colonii de muncă forțată. De Ce?
Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Dumnezeu și Fiul său.
Aici, se cere să subliniem curajul autorului cărții care, deși uneori reținut, se întreabă totuși, ca și mulți alții, de ce Biserica Ortodoxă a exclus mereu această grupare, în loc să se implice alături de membri săi, în luminarea maselor. Iată un dialog extrem de grăitor construit între Traian Dorz și un securist: -„Eu nu colportez împotriva statului. Noi de la Oastea Domnului aducem cântări lui Dumnezeu și lui Iisus. – Dumneata nu ai auzit că statul român este împotriva religiei? Voi încălcați legea. – Dar… Biserica Ortodoxă nu încalcă legea? – Asta… Paștele mă-sii! Cum să-ți spun… Ortodoxia colaborează cu noi…Până la 12 noaptea, Dorz a trebuit să răspundă la multiple întrebări. Securitatea știa totul despre adunările lor”. (pag. 231)
Toate poeziile culese cu grijă de domnul Al Florin Țene sunt mărturii sufletești ale acestei credințe. Fiecare început de capitol are ca motto versuri al căror mesaj se reflectă în mărturisirile din conținutul capitolelor: Vreau lângă Dumnezeu; Judecata, Azi nu mă-ntorc la nimeni; Un om….
- C) Marea familie – Oastea Domnului.
Am descoperit citind acest volum, pe lângă atâtea trăsături frumoase ale unui creștin trăitor al credinței, una specială, care i-a caracterizat creștinului Traian Dorz întreaga viață: sinceritatea și credința în oameni și în cuvintele lor. Pentru el, Oastea Domnului devenise scopul întregii existențe. Nu a precupețit nimic, nici timpul, nici sănătatea pentru a ști că „ostașii lui Hristos” au hrană spirituală: reviste, ziare creștine și suficiente volume de poezii. De aceea, când reprezentanții BOR îl chemau, iarăși și iarăși, pentru mărturii, pentru memorii, Traian Dorz, credea și făcea, din nou, aceleași drumuri, fără să se împotrivească și fără să riposteze.
Chiar dacă întotdeauna degeaba!
Pentru el, viața devenise una de sacrificiu, în numele idealului creștin! Devotat lui Iisus, Răscumpărătorul omului din păcate, devotat lui Iosif Trifa și idealurilor Oastei, Traian Dorz a avut același comportament, până la sfârșitul vieții! Chiar dacă grav bolnav, chiar dacă supus condițiilor grele ale temnițelor, chiar dacă urmărit pas cu pas și scriind frecvente memorii și note explicative, Train Dorz a rămas în echilibrul lui Dumnezeu!
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!
Oricât ar fi de greu, necazul meu,
Oricât voi suferi, cântarea mea va fi:
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!
Pe-ndepărtate căi de-aş înnopta,
Şi-o piatră căpătâi dacă aş avea,
Tot fericit aş fi, şi-n vis aş glăsui:
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!
Calea-mi în sus spre cer de s-ar îngusta,
Eu vreau mereu să sper că voi scăpa,
Căci nu-ndeşert alerg, ci ştiu pe ce drum merg;
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!
Respectul și admirația autorului străbat toată cartea, ca niște raze de susținere pentru acest minunat caracter uman!
d)
Politica statului român.
Este un plan narativ excelent construit de domnul Al Florin Țene, cunoscător și analist profund al momentelor fundamentale din istoria României. Aceste pagini cuprind adevărate scene extrem de vibrante din perioade grele ale istoriei noastre: Primul și Al Doilea Război Mondial, guvernarea legionară și nu în ultimul rând descrierea extrem de sinceră, cu mizerii și nedreptăți, a epocii comuniste.
Perioada comunistă este străbătută de laitmotivul nemiloasei securități, care l-a supus pe omul-poetul- creștinul Traian Dorz celor mai crunte umilințe și suferințe.
Scenele sunt descrise de narator prin tehnicile artei realiste. Dincolo de descrieri, simțim ura și neîmpăcarea scriitorului față de felul în care Traian Dorz a fost îngenunchiat de regimul comunist. Pe acest fundal, domnul Al. Florin Țene compară modul de a trăi al poetului Traian Dorz- sincer, curat, prin credință- cu al altor scriitori români care, pe vremea comunismului au trăit foarte bine, deoarece au acceptat să îl slujească: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mihai Beniuc și alții….
Cartea „Ce greu a fost în noaptea asta- Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste” întregește portretul scriitorului Al Florin Țene- un om integru, luptător prin opera sa, pentru idealurile poporului român și pentru o literatură sinceră și valoroasă, neaservită politicului și niciunui alt factor perturbator de la sinceritate și valoare. De altfel, Liga Națională a Scriitorilor Români, asociație culturală înființată de domnia sa în 2007 susține aceste idealuri.
Nu putem să nu reamintim aici Manifestul Scriitorului Împotriva Comunismului, publicat în anul 2018 și cuprins în volumul dedicat domniei sale de subsemnata, „Atitudini Literare la Începutul Secolului XXI”, apărut în 2019.
Din suflet se nasc valorile!
Mai remarcăm excelenta formă grafică a volumului, apărut la editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2021!
——————————–
Voichița Tulcan Macovei