Văduvi de ţară
Unora li se pare că totul este normal
şi lucrurile merg firesc pe făgaşul
dictat doar de ei cu vădită încrâncenare.
Dar vocea disperată a Românului
strigă din baierele inimii
că trăim într-o nebuloasă
la o deconcertantă răspântie,
în care ne-am pierdut obârşia, rostul şi sensul.
Nu ne mai regăsim
nici ca oameni şi nici ca naţie
cu adânci rădăcini în istoria milenară.
Odată, nu demult,
securea roşie a sfârtecat trupul ţării,
i-a ciuntit fruntarele,
iar românii din ce în ce mai mulţi
au luat calea pribegiei,
drumeţind prin adâncuri şi culmi,
unde pentru ei, pentru noi,
acolo şi-aici pietrele încă mai plâng
dezrădăcinarea, iar sângele rănilor,
şuvoaie de doruri, ne pârjolesc.
Nu putem mânca liniştiţi
din pâinea pământului!
Nu putem tămădui tristeţea arborilor decapitaţi
ale căror memorii e vuiet continuu.
Nu putem săruta mâna străină
şi îmbrăţişa la infinit cozile de topor,
ci nădăjduim că mâine cu toţii vom vindeca
dragostea ciumată de-atâta răutate.
Mâine ne vom întoarce buzunarele de la piept
şi vom răsturna amărăciunea şi mizeria,
mâine vom seca apa râului dintre fraţi,
martor la suferinţele şi clătinările noastre,
mâine ne vom atinge cu mâini tremurânde
de emoţia regăsirii, miracol divin.
Mâine ne vom privi ochi în ochi
şi vom simţi mâna Maicii Domnului
sădindu-ne pe vecie floarea-soarelui
în grădina inimilor.
Pentru a fi un mâine,
astăzi, acum, să-ntindem năframa dorinţei
brodată cu gând bun, cuvânt curat
şi faptă vânjoasă
curcubeu peste hotarele de-altădată
ce despart pământul trup din trupul nostru
înghiţit de haine voinţe străine
şi să desferecăm porţile potecilor
de reîntoarcere a fiilor rătăcitori.
Să ne unim întru credinţă
şi să aprindem luceafărul
nemuririi ţării şi neamului!
Să săpăm urii mormânt
în cetatea îmbrăţişărilor
iar crâmpeiele din vatra dulce a ţării
şi odoarele sfinte ale norodului
să-şi schimbe sălaşul din postura de adoptaţi
în aceea de fii legitimi ai unei noi ere.
Să dăm glas buciumului strămoşesc
să se-audă aici şi în toată lumea
strigătul nostru mai viguros ca niciodată,
vestind venirea apelor îngenunchiate la matcă.
Izvorul dragostei şi-al frăţiei
să curgă limpede şi lin peste existenţa noastră
prea mult înlăcrimată.
Să ne bucurăm de fructul
reîntregirii patriei şi poporului,
scump trofeu al jertfei şi umilinţei
şi să bată la unison clopotele inimilor
spre slavă şi mulţumire lui Dumnezeu.
—————————————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
1 Decembrie, 2018
(Imagine internet)