Personalități de seamă ale culturii și spiritualității românești din toate timpurile au slujit cu devotament limba română (Ioan Budai-Deleanu, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, Mihai Eminescu, Iorgu Iordan, Alexandru Philippide, Ovid Densusianu, Ion Coteanu…), străduindu-se s-o cunoască în toată profunzimea și evoluția sa pentru a împărtăși tuturor românilor necesitatea și importanța acesteia în menținerea unității de neam. Însușirea și grăirea lucidă și curată îi asigură trăinicie și vigoare. În perimetrul lumii academice în care a studiat și cercetat fenomenul lingvistic în filonul său cel mai adânc se află la loc de cinste lingvistul, filologul, poetul, publicistul și profesorul universitar doctor Nicolae Mătcaș, care mărturisește: „Îndemnul înaintașilor de a munci în miezul limbii mi-a insuflat tărie și elan. Dacă de la sublim la grotesc și de la sacru la profan nu e decât un singur pas, de la grotesc până la sublim și de la profan până la sacru trebuie să facem sute, mii de pași. Și să-i facem împreună, cu răbdare, zi de zi. Pentru că limba română fără noi a existat și există, noi fără limba română – niciodată!” (Numai în miezul limbii, 1994) Acest citat a devenit celebru prin formulare, dar mai ales prin substanța sa ideatică și mesaj. Un adevăr de netăgăduit cu privire la soarta și măreția „limbii ce-o vorbim”. Limba grăită de veacuri pe acest pământ este polenul din corola plantelor melifere care ne-a îndulcit viața, dar a fost și cârja strașnică menită să ne ajute în parcurgerea drumului hărăzit de Dumnezeu. Ne-a sprijinit chiar și atunci când am căzut, ne-a ajutat să ne ridicăm, să ne regăsim pe noi înșine, dar și calea de a merge mai departe împreună, frate lângă frate, indiferent în ce colț de țară ori de lume ne-am aflat.
Cu mare dragoste pentru neamul românesc, Nicolae Mătcaș a apărut ca o necesitate a istoriei într-un moment de cotitură. S-a născut într-o familie de țărani, din comuna Crihana Veche, județul Cahul (azi Republica Moldova), la 27 aprilie 1940. De copil, părinții și fratele mai mare, bădița Vasile, cel „cu trei clase românești”, l-au udat la rădăcină cu apa vie și limpede a limbii și literaturii române, a iubirii și adevărului. S-a născut, s-a construit pe sine pentru a dărui celorlalți tezaurul acumulat prin știință de carte. A urmat cursurile școlii primare, gimnaziale și medii în satul natal (1947-1957), absolvind cu medalie de aur. La Chișinău se înscrie la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie, specialitatea Limba și literatura română (atunci numită oficial moldovenească) (1957-1962), pe care o absolvă cu diplomă de merit. Timp de doi ani ocupă postul de lector la Catedra de limba română a Universității de Stat din Moldova, apoi în perioada 1964-1967 urmează studii postuniversitare de doctorat la Universitatea din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), specializarea „Lingvistica matematică, structurală și aplicată”, sub conducerea reputatului romanist și specialist în lingvostatistică, profesorul Rajmund Piotrowski. În perioada studiilor doctorale lucrează la un dicționar de frecvență a cuvintelor din presa moldovenească, care, din păcate, nu a fost publicat.
În anul 1967, susține teza de doctor în filologie cu titlul: „Lexicul și morfologia publicisticii moldovenești în comparație cu lexicul și morfologia celorlalte stiluri funcționale dacoromâne”, demonstrând din punctul de vedere al teoriei variativității funcționale al uneia și aceleiași limbi în teritorii și state, precum și, în temeiul funcționării acelorași stiluri funcționale românești în state diferite, unitatea limbii române din România, Republica Moldova și de oriunde se vorbește românește.
Revine la Chișinău, ocupând postul de conferențiar și decan în cadrul Facultății de Litere de la actuala Universitate Pedagogică „Ion Creangă”. În perioada 1972-1990, dobândește gradele de docent și profesor universitar, devine șef al Catedrei de Limba și literatura română, lucrează ca redactor-șef al publicației universitare „Tânărul învățător” și publică manuale pentru învățământul preuniversitar și universitar, apărute în mai multe ediții. O vreme, deține, prin cumul, funcția de colaborator științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Moldovei. A participat activ la mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni, începând cu anul 1985 până în 1991, iar între 1987-1989 ocupă funcția de secretar al Comisiei interdepartamentale pentru problemele istoriei și perspectivele dezvoltării limbii materne, supranumită de poetul și redactorul Nicolae Dabija „Comisie de salvare a limbii”. Într-o conferință de conștientizare a necesității declarării limbii române drept limbă de stat, afirmă:. „Toată lumea știe că noi, romanicii orientali, suntem descendenții direcți ai dacoromanilor, iar limba pe care o vorbim este rezultatul evoluției de veacuri a limbii latine vorbite pe care au adus-o la nord și la sud de Dunăre cuceritorii romani.”
Este ales, împreună cu colegul său de crez Ion Dumeniuk, expert la Sesiunea a XIII-a a Parlamentului RSSM (august 1989), în cadrul căreia s-a votat legea privind unitatea de limbă moldo-română, statutul de limbă de stat al limbii române (materne) și revenirea la grafia latină. Despre acea zi de importanță istorică pentru Moldova, își amintește: <Ziua de 31 August 1989, înscrisă cu litere de aur în cartea istoriei românilor basarabeni, urma să fie decretată sărbătoare națională: Ziua Limbii Române (transformată încet-încet de oficialitățile românofobe ale Republicii Moldova „multinaționale” (!) încă sovietizate în sărbătoarea „Limba Noastră”, adică fiecare cu limba lui…).> Exegeții vieții și activității lingvistului și filologului român scot în evidență implicarea determinantă a acestuia, lucru confirmat și de faptul că în această perioadă publică individual sau în colaborare îndrumare, dicționare de fonetică, ortoepie, ortografie și de punctuație, numeroase articole publicistice considerate astăzi „File din marea bătălie pentru limbă.”
Între anii 1990-1994 este Ministru al Științei și Învățământului din Republica Moldova în guvernele Druc, Muravschi, Sangheli, timp în care îndeplinește și funcția de șef de catedră la Institutul Pedagogic „Ion Creangă”. După încheierea mandatului de demnitar, între 1994-1995 este redactor la revista „Limba Română” din Chișinău, considerată „copilul său de suflet” (în calitate de ctitor al ei, împreună cu Ion Dumeniuk și Alexandru Bantoș) și cea mai importantă revistă de știință, cultură și literatură în aria publicistică a Moldovei.
Demnitarul Nicolae Mătcaș s-a confruntat cu „ciuma ideologică” de după anii `90 din Republica Moldova, iar după încheierea mandatului de ministru, în 1995, <Pentru „păcatul” de a fi adus alfabetul latin acasă, de a fi pus limba română în capul mesei la ea acasă, de a o fi introdus în școlile de orice grad, de a fi „românizat” învățământul moldovenesc (sic!) și de a fi „reetnizat” tinerele generații de moldoveni> stârnește invidia și răutatea neocomuniștilor și rusofonilor și este nevoit să se autoexileze în România, plecând „din Țară în Țară”.
Lucrează în calitate de expert în probleme de relații internaționale la Camera Deputaților și consilier la R.A. „Monitorul Oficial” al României. În 1996, este angajat ca expert superior la Direcția Românii de Pretutindeni din Ministerul Educației Naționale, funcție pe care o deține până la finele anului 2007. În acest răstimp a continuat lupta pentru dreptate și adevăr, de cultivare a limbii prin publicarea de studii, articole, editarea unor volume de specialitate și a întreprins demersuri importante, prin care elevi și studenți din Moldova au venit în România la studii gimnaziale, liceale, universitare de licență, masterat, doctorat, rezidențiat pe bursele și locurile din cămin oferite generos de statul român. Când nu s-a mai putut face pe loc selecția candidaților la studii, tinerilor basarabeni li s-a oferit, la sugestia și cu contribuția lui N. Mătcaș, posibilitatea să-și depună actele la concurs în trei centre universitare românești de frontieră din Suceava, Iași și Galați.
Lingvistul și profesorul universitar Nicolae Mătcaș este autor și coautor al unui număr însemnat de manuale și materiale metodice pentru învățământul preuniversitar și universitar, printre care: „Limba română: manual pentru clasa a 7-a” (în colaborare cu Ilarion Matcovschi), Chișinău,1990; „Elemente de morfologie în clasa a VI-a” (în colaborare cu Ilarion Matcovschi), Chișinău, 1983; „Introducere în lingvistică” (în colaborare cu Ion Dumeniuk), ed. I, 1980, ed. II, Chișinău, 1987; „Probleme dificile de analiză gramaticală: Controverse și reconsiderări”, Chișinău, 1978; „Școală a gândului. Teoreme lingvistice”, Chișinău, 1982; „Dicționar explicativ al limbii moldovenești”, vol. II, redactor în „Lingvistică generală” (în colaborare cu Silviu Berejan și Ion Dumeniuk), Chișinău, 1985; „Limba română literară contemporană. Sintaxa”, Chișinău, 1987. În 1989-1990 a susținut, săptămânal, împreună cu colegul său de luptă Ion Dumeniuk, pentru a-i convinge pe conducătorii comuniști ai RM că, odată cu revenirea la scrisul latin, „întreaga republică nu va deveni analfabetă”, emisiunea „Învățăm a citi și a scrie cu caractere latine” (pentru învățarea de bază a grafiei latine), preluată ulterior și de TV din Cernăuți. A scris peste 250 de articole, studii științifice și metodice, ca de exemplu: „Fonetică și fonologie. Triplul aspect al sunetelor vorbirii” (în colaborare cu Ion Dumeniuk), Chișinău, 1985; „De la grotesc la sublim. Note de cultivarea limbii”, Chișinău, 1993; „Româna corectă. Îndreptar de cultivarea limbii” (în colaborare cu Elizabeta Șoșa), coordonator Flora Șuteu, București, 2000; „Calvarul limbii române din Basarabia: Studii. Articole. Comunicări”, Chișinău în Revista „Limba Română”, 2011. Este unul din coordonatorii volumului „Limba română este patria mea: Studii. Comunicări. Documente”: (antologie de texte din revista „Limba Română”: 1991-1996), Chișinău, Editura Revistei „Limba Română”; Fundația Culturală „Grai și Suflet”, 1996.
„Când valul luptei pentru limbă și alfabet s-a mai potolit, lui Nicolae Mătcaș i-a surâs Gioconda: dânsul și-a căutat pana și penița de poet, pe care le purtase în buzunar și în suflet pe vremea tinereții, și, nestingherit de nimeni și nimic, i-a închinat în nopțile de nesomn și veghe nenumărate poeme și sonete”, ne spune Elena Ungureanu. Publică mai multe volume: „Surâsul Giocondei” (1997); „Trenul cu un singur pasager” (1998); „Azur” (2002); „Câte-s visele, multele…” (2003); „Coloana infinitului” (2003); „De-a alba-neagra” (2006); „Roată de olar” (2008); „Vernale ploi” (2009); „Un câmp minat, urcușul” (2010); „101 poeme” (2011); „Sonete”: vol. 1: „Altarul arderii de sine” (2012), vol. 2: „Ca un Òcnus, damnat” (2013), vol. 3: „Socluri statuare” (2013), vol. 4: „Orfan de chipul meu” (2014), vol. 5: „Frunză prinsă-n gren” (2014); „505 sonete” (2016); „Bolnav de Țară” (2 vol., 2016); „Iar când cu miei va ninge prin ponoare…” (2 vol., 2016) și volumele de epigrame și catrene: „Vocabule terne – perle eterne” (2022), vol.1 – „Catrene dolmene”, vol. 2 – „Catrene coraligene”; Cartuș & revolver: Sare și piper: Delicii epigram(at)ice (2 vol., 2022); Punct ochit – punct lovit (2022), vol. 1 – Epigrame și cvasiepigrame densigrame, vol. 2 – Epigrame și cvasiepigrame cu nevroame (2022)
În interviul acordat Elenei Ungureanu și Alinei Chiriac-Ivașcu, o adevărată convorbire revelatoare pentru a pune în lumină personalitatea omului, filologului și poetului Nicolae Mătcaș, cu sinceritate și sensibilitate rar întâlnite, domnia sa precizează: „Poezia, literatura, ca și arta în genere, dacă nu ți-ai pierdut cu totul simțurile, te emoționează, te sensibilizează, te purifică, te duce în altă lume, frumoasă, captivantă, celestă, o lume la momentul respectiv numai a ta, în care zbori, plutești, levitezi. Ești numai simțire, numai stare de plutire. Când te afli într-o asemenea stare, căreia i-am zis într-o recenzie stare de poezie, când rezonezi cu ea, când nici nu te mai gândești la autorul poemului și îți pare că autorul ești tu însuți, starea de beatitudine în care te afli te duce într-o lume mirifică, înălțătoare…”
Inima poetului Nicolae Mătcaș a bătut și va bate pururea românește, mărturisire de credință și de viață: „Român mi-e neamul, românesc mi-i graiul / Și românească-mi este țara mea” („Român mi-e neamul, românesc mi-i graiul”); „La Chişinău când cântă ciocârlia,/ La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor./ La Chişinău mi-i dor de România,/ La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.” („O ţară am”); „De va fi să-mi trădez al strămoşilor crez,/ Nici o urmă de-a mea nu rămână:/ Ochii daţi-i la corbi, leşul daţi-l la câini,/ Blestemaţi-mă-n limba română.” („În limba română”); „Moise, vin’ şi-nţelepţeşte,/ Două maluri le uneşte/ Şi un neam ce rătăceşte/ Prin pustie, româneşte.” („Rugă de basarabean în prag de mileniu trei”).
Pe lângă opera lingvistică și literară publicată în volume de autor, are nenumărate colaborări la antologii și volume colective, iar ca publicist colaborează la reviste importante din Republica Moldova și România. O contribuție deosebită pe tărâm jurnalistic are ca membru al colegiului de redacţie al revistelor „Limba română” din Chişinău (din 1990) şi „Limba şi literatura română“ din Bucureşti (din 1995).
„Creația poetică a lui Nicolae Mătcaș a intrat în atenția criticii literare. Astfel, mai multe studii au luat în discuție bogăția de procedee și motive care i-au inundat opera”. (Elena Ungureanu) Printre semnatarii lor se numără: Mihai Cimpoi, Adrian Dinu Rachieru, Aurel Sasu, Tudor Opriș, Ioan Mazilu-Crângașu, Victor Crăciun, George Chirilă, Theodor Răpan, Ionel Marin, Ion Ciocanu, Mihail Dolgan, Anatol Ciocanu, Ana Bantoș, Maria Diana Popescu, Veronica Bâtcă, Elena Tamazlâcaru, Ion Iachim, Ionela Mengher, Galina Martea, Mihai Vicol, Gheorghe Vodă, Florin Grigoriu, Elena Ungureanu ș.a.
Prin implicarea și activitatea laborioasă desfășurată, devine membru al unor prestigioase asociații, uniuni și societăți de cultură și creație: Uniunea Jurnaliștilor din Republica Moldova (1980); Uniunea Scriitorilor din România (1999); Colegiul de redacție al revistei „Limba Română” (Chișinău, 1990); Colegiul de redacție al revistei „Limba și literatura română” (București, din 1995); Societatea de Științe Filologice din România (1996); Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2011).
Dovada remarcabilei activități o constituie faptele, realizările și recunoașterea acestora de forurile culturale, literare, științifice și de stat în ciuda tuturor nedreptăților suportate și a intemperiilor provocate de interese obscure. Se bucură de recunoaștere și obține titluri onorifice, distincții și decorații: Profesor eminent al învățământului public din Republica Moldova (1976); Eminent al învățământului superior din U.R.S.S. (1981); Doctor honoris causa al Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1993); Profesor honoris causa al Universității din București (1994); Cetățean de onoare al comunei Crihana Veche (2010); Ordinul „Gloria muncii” (1996); Ordinul Republicii (2010); Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2014).
În firea și personalitatea lui Nicolae Mătcaș sunt îngemănate două calități rar întâlnite, GENIALITATEA și MODESTIA, care se împletesc precum firul alb și roșu al mărțișorului în pieptul românului, iubitor și slujitor al limbii române și al neamului românesc. A înotat cu râvnă și evlavie, cu maximă convingere că se poate împlini dezideratul de a scoate populația Republicii Moldova din „robia limbii ruse” și a-i dărui alfabetul latin, alfabetul cel de la origini. Era timpul împărtășirii românilor basarabeni cu frumusețea limbii române, ignorând existența Prutului impus ca despărțitor de popor.
Dacă erudiția ar purta chip de om, gândul ne-ar duce la românul Nicolae Mătcaș, care a acumulat cunoștințe, informații și experiențe și le-a canalizat spre un singur țel: slujirea aproapelui, a neamului și a limbii române. Dacă modestia ar avea chip de om, ar fi aidoma și ar purta numele profesorului Nicolae Mătcaș. Dacă frumosul ar avea chip de om, nu ar arăta altfel decât sufletul poetului Nicolae Mătcaș. Dacă iubirea și dăruirea ar avea chip de om, ele ar fi întruchiparea omului de stat Nicolae Mătcaș. Este o personalitate de rang înalt în ierarhia valorilor neamului. Este alchimistul care a descoperit cu ingeniozitate metale prețioase în marea și pământul limbii române, literaturii și culturii, spranumit „îmblânzitorul de cuvinte”.
Bibliografie:
Grigoraș, Vasilica – Nectarul cuvântului scris, Iași, Editura PIM, 2021
Mătcaș, Nicolae – Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul, Chişinău, Revista „Limba Română”; Asociaţia Culturală Grai şi Suflet, 1998.
Nicolae Mătcaș: Risipă și măsură: Biobibliografie, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chișinău, 2020, (resurse electronice)
Nicolae Mătcaş: biobibliografie, Biblioteca Publică Crihana Veche, Chișinău, 2010, (resurse electronice);
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
27 aprilie 2023, Ziua aniversară a d-lui prof. univ. dr. docent, lingvist, filolog, poet, publicist, om de stat Nicolae Mătcaș.
Să-i urăm cu toții sănătate deplină, inspirație nemărginită, putere de creație, împliniri și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani!
Autor: Vasilica Grigoraș