Norii plutesc în văzduh
năpădesc azurul armonic
plouă cu nemiluita
și-mi tulbură pacea cugetului.
Sub cerul biciuit de fulgere
resortul sensibilității tremură
trăsura inimii geme
și inspir cu putere vădită
vibrația dialogurilor celeste.
Apusul întunecat se destramă timid
stelele zvelte cu un aer binevoitor
îmi călăuzesc intenția
de a urca treptele interiorului
spre lumina divină
din adâncul înaltului.
Descopăr fascinanta
aură a cerului de borangic
emblemă iconică
a îmbrățișării seninului
brodat îngerește
în ghergheful trăirii
cu dragoste de Cuvânt.
Vasilica Grigoraș