„Recunoştinţa este memoria inimii.” (Honore de Balzac)
În toamna anului 2009 am trecut printr-o situaţie neplăcută. Zile și nopți de îngândurare și neliniște. Multe lucruri de rezolvat acasă și la serviciu. Trebuia să organizez o lansare de carte a unui scriitor, eseist, jurnalist, cineast, realizator de emisiuni radio-tv român, trăitor în Australia (Ben Todică) în colaborare cu o DOAMNĂ din Timișoara. După o noapte albă, pentru prima oară primesc un telefon dis-de-dimineață. Am răspuns, ne-am salutat și mă întreabă scurt și direct, de ce sunt supărată. Am rămas uimită, mută la această întrebare, însă atâta încredere mi-a insuflat încât i-am povestit despre ce era vorba. Cu o voce blândă mi-a spus: stai linștită, se va rezolva; și s-a rezolvat cu sprijinul său necondiționat, în cel mai neaşteptat şi minunat mod posibil. Aceasta este MARIANA GURZA, „poeta cu suflet de înger”, așa cum am numit-o mai târziu în recenzia unei cărți.
2 octombrie, toamnă, încă frumoasă, cu peisaje mirifice. Marele Pictor din ce în ce mai harnic, cu dibăcie și stăruinţă își dăruiește harul prin etalarea de tonuri și nuanțe de tot felul pe marele ecran al naturii. În această zi, acum mai mulți ani a văzut lumina zilei Mariana Gurza. Un copac roditor din livada Domnului. Cu rădăcini adânci, trunchi mlădios, ramuri viguroase și flori catifelate și mângâietoare.
Nu s-a bucurat doar de anotimpuri însorite, ci a avut parte de multe și încercate TRAVERSĂRI, însă a știut că:
„Pentru a traversa
un viscol neanunţat
avem nevoie
de un pod
cu balustradă”
Pentru a-și descoperi sinele, balustrada podurilor traversate de poetă nu este altceva decât puterea de a se însufleți cu ARIPI REGĂSITE în interiorul său:
„Simţind
gustul valului
spart de malul
plin de alge
și-a regăsit aripile”.
După multe CĂUTĂRI, se strecoară pe calea labirintică a vieții, zărind și bucurându-se de luminițele descoperite:
„Micii licurici
se rostogolesc
în noapte
iar oamenii în căutarea
sensului vieţii”.
Mariana identifică un ROST minunat în viață; pe lângă viața personală, de familie, conștientizează că:
„Albinele
fac mierea
din nectarul florilor
omul adună
înţelepciunea din cărţi”.
Da, și ne-a dăruit, printre multe apariții editoriale, volumele: Paradox sentimental (1998), Gânduri nocturne (1999), Nevoia de a sfida tăcerea (2000), Lumini și umbre (2001), Lacrima iubirii (2003), Ultimul Strigăt (2006), Șoapte gândite (2006), Pe urmele lui Zenon (2012), Dumnezeu și umbră (2016)… La citirea poemelor sale inspirăm aerul pur al gândurilor tainice, grăitoare ca trilurile păsărilor, chipeșe precum florile, înmiresmate asemenea sfântul mir. Cuvintele sale tăcute, șoptite ori înlăcrimate și strigate au un profund potenţial emoţional şi afectiv, prin care mângâie și împrospătează starea de spirit, potolește orice zgomot şi atenuează neliniştea. Așadar, prin cuvânt bun, atinge o binecuvântată EVOLUŢIE spirituală:
„Cartea de căpătâi
deschisă pentru
lectura de seară
a faptelor zilei
pași în evoluție”.
Cei care o cunosc pe Mariana Gurza știu că slovele, gesturile și faptele sale sunt întotdeauna bine intenționate și altruiste; întâi se gândește la aproapele său, apoi la persoana sa. Păstrând proporțiile, se poate spune că poeta, asemenea Maicii Tereza, simte, gândește și spune: „Atunci când îmi este frig, trimite-mi pe cineva pe care să-l încălzesc”. Iar ceea ce spune, împlinește.
Descoperindu-și rostul, merge mai departe și mulțumește Domnului pentru clipele de RELAXARE dăruite:
„Praful de stele
al teilor în floare
luminează
camera de curat
a inimii liniştite”.
Atunci când vorbim doar cu mintea, egoul îşi spune cuvântul. Mariana vorbește cu inima, știind că inimile vorbesc aceeaşi limbă – limba iubirii. O minte trează și o inimă liniștită dau TRĂINICIE vieții întru iubire, chiar dacă:
„Pe cerul senin al inimii
uneori se ciocnesc
nori trecători
textura iubirii
tot mai trainică”.
Cu această HRANĂ binecuvântată s-a nutrit poeta de-a lungul trecerii timpului, pe firul deseori întortocheat și încâlcit:
„Rodul naturii umple
cămara trupului
cartea-şi revarsă
comorile în odaia minţii
iar iubirea hrăneşte emoția”,
iar recunoscătoare și pioasă aduce SLAVĂ Domnului:
„În negura
îndoielilor
te slăvesc, Doamne
pentru mlădiţa de lumină
sădită în ţărâna mea”.
Cu o asemenea atitudine primește, neîndoielnic o adevărată CONFIRMARE a iubirii împlinite:
„Într-un pumn
de cuvinte şlefuite
o piatră de râu
confirmă fără tăgadă
sfinţenia omului”.
Simțim de multe ori nevoia să medităm asupra a ceea ce este viața. Printre gândurile care-mi vin avalanșă în minte, îmi amintesc de poemul „Balada vieții trecătoare”, de Rabindranath Tagore, care stă scris în întregime la intrarea în mănăstirea Săndica, Județul Sibiu. Citez prima străfă: „Un tren lung ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând, / Fără să ne dăm noi seama, / Unde ne-am suit, şi când.” Sunt fericită pentru că bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa de a mă urca și a călători în același tren cu prietena Mariana Gurza, bucurându-ne împreună de „vraja trecerii prin timp”. (Petre Iosub)
Aleasă prețuire și sincere felicitări poetei, scriitoarei, eseistei și ziaristei, Mariana Gurza pentru întreaga activitate literară și jurnalistică!
Adâncă recunoștință și calde mulțumiri pentru minunata prietenie pe care mi-o dăruiește!
La mulți și binecuvântați ani, dragă Mariana!
Vasilica Grigoraș
