Ești singură, privești în gol,
nu clipești, nimic nu faci.
Sufletu-ți vorbește-ncet…
Îl asculți. Și taci…și taci…
Dar, inima-ți puternic bate,
parcă din piept ar vrea să iasă,
Dar o liniștești cu-n gând curat,
să vadă că de ea îți pasă !
Ești dusă toată-n amintiri,
ce mintea ți le scoate,
Din ascunzișul lor secret,
de mult ținute deoparte,
Din sertarul cu-amintiri,
ținute într-un loc discret,
Ca pe un bibelou din sticlă,
ce-ți părea cam desuet…
Acum gândul te frământă,
iar privirea-n gol te face,
Să simți ceva în al tău suflet,
să simți ceva ce nu-ți dă pace…
Și vezi ceva ce încă poți,
să fii atunci când trebuie,
Să uiți ce-ai fost, să fii ce ești…
Să fii Femeie !
——————————–
Vasile MIRCESCU (Vali M.)
Ploiești