Vasile MIRCESCU: Ai auzit vreodată marea?

Ai auzit vreodată marea,

plângându-și  dragostea  prin valuri ?
Încearcă, stai și ascultă-i dorul,

când pe rând  se sparg de maluri…

 

Marea-nvolburată  tace

și  niciodată  nu-ți  va spune,
Numele  ce  s-a  pierdut,

pe  valurile-i  mari,  în spume…

 

Și   poate  crestele albastre,

ce strop cu strop  de apă-adună,
Poate  numai  ele,  dacă  vor,

numele   o  să  ți-l  spună !

 

Dar niciodată  n-o  vor  face,

durerea  mării  e  prea  mare…

Nimic  pe  lume n-o   alină,

Căci  a  iubit  cu  disperare,

 

Un  marinar , frumos  și  falnic,

ce-i cânta  din  mandolină,

Din zorii zilei , până-n  noapte,

că  e  iubita  lui  divină…

 

Și l-a iubit cu-atâta   patos,

pe-acel  marinar  frumos,

Încât  uita  de-a  ei  menire,

tot  ascultând  glasu-i  duios…

 

Dar  cruntă-i  soarta,  ea  nu  iartă,

mai  ales  pe  muritor,

Căci  îi  luă  ce-avea  mai  drag,

pe marinarul   iubitor…

 

De-atunci,  un  vuiet  este  marea,

durerea  ei    așa  se-aude,

Nimic  nu  înțelegi  ce  spune,

suferința  ei,  de  toți  ascunde…

 

Povestea  ei  de-a  fir  a  păr,

am  auzit-o  mi  se  pare,

De  la  un marinar  cu  barbă,

un bătrân,  un  lup  de  mare,

 

Care  la  mal   plângea  iubita,

ce-acum   prin  stele  rătăcește,

La fel  ca  marea  cea  albastră,

ce  iubitul  își  jelește…

 

19. 07. 2018

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești