nu sunt meteo dependent,
dar mă bucur când un umăr de nor
încearcă să împingă o ploaie neagră
după crestele munților
permițând soarelui să apună,
un desfrâu de culoare,
poleieli de tumoare
am creierul lichefiat dar
te aștept și te văd de departe că vii
în timp ce
sunt parazitat de sunetul ce
evadează dintr-un difuzor dureros de apatic,
simt armonia contrastelor
dintre vocale și consoane,
un carusel lingvistic, mistic,
cuvinte, pentru mine fără noimă
într-o limbă risipită
cu arome interesante
nuanțate, vibrante
ciudat,
norul s-a răzgândit și a purtat
rafalele negre înapoi, înspre noi,
agonia dezintegrării apusului
mă rănește vizual,
călare pe pometul vântului
ploaia ne pedepsește cu lacrimi negre
și tu ești tu,
pășind cu dorință și-ndrăzneală
prin bălți de cerneală
urmele tale sunt cuvinte,
consimțăminte, efemere dar succinte
—————————-
Vasile LUNGEANU
Iulie 2019