Femeia de la țară
Ne spunem toți, adesea, vrute şi nevrute
Şi parcă tot orfani trăim printre lumini,
Uităm de ele, de-amar de vremi ştiute,
Uităm femeia, cum plânge prin grădini.
Femeia de la țară sub arşiți pitulată,
Trudeşte pentru o pâine în liniştea pustie,
Nu-ți cere mult şi-i mândră, cum odată,
Erau fetele-n sat, chiar neştiind a scrie.
Femeia de la țară se-nchină la Hristos,
Sub perina de zestre îşi pune busuioc,
În libertate râde la tot ce e frumos
Cu inima-i vioară vibrează și la joc.
Nu-i e deloc uşor şi nu-s aşa naive…
Pe cât le vor bărbații să nu ştie a citi,
Atunci când au dorinți devin din sclave-dive
Dar nu vor face asta, mai bine ar muri!
Femeia de la țară e plină de mister
E o regină a dramei- voiesc a preciza,
Cu tălpile ei goale, pământ este…şi cer
E casă şi grădină…precum e voia sa!
31 mai 2018 Ploieşti
——————————–
Vasile COMAN
Nicolae Grigorescu (1838-1907), Tărancă torcând