„Să fim ca o salcie.
Să ne încovoiem, dar să nu ne frângem”.
Așa am fost întotdeauna pe parcursul multimilenarei istorii. Aflați ca o insulă latină în calea tuturor vânturilor, care băteau în special din est, în calea tuturor valurilor de barbari veniți din est, într-o mare tătară, turcă, apoi slavă, întotdeauna a trebuit să supraviețuim. Primul stat dac centralizat și unificat, întins de la Tisa până la Bug, a fost realizat de marele Buerebista în prima jumătate a sec. I, p.Hr. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine (Dacice-n.a.). A fost cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” scrie Strabon, Geografia, VII, 3, 11. După asasinarea regelui Buerebista în a. 44 î.Hr. statul dac se destramă în 5 stătulețe. În a. 89 d.Hr. în fruntea statului dac unificat (mai mic ca teritoriu ca cel al regelui Buerebista dar mai organizat) a venit tânărul rege Diurpaneus, numit Decebal „cel viteaz cât zece”. În lupta din a. 89 d.Hr. Decebal cu armata sa reorganizată îi învinge pe romani, impunându-i să plătească tribut peste zece ani. „După o ședere de câtva timp la Roma, Traian întreprinde o expediție contra dacilor. Gândindu-se la faptele acestora, era mâhnit din cauza tributului pe care romanii trebuia să-l plătească în fiecare an, și vedea cum puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit” scrie istoricul roman Dio Casius despre împăratul Traian și daci. După cel de-al doilea război dacic (105-106) dacii sunt înfrânți, Decebal s-a sinucis, iar Dacia transformată în provincie romană.
Au urmat peste 1000 de ani când peste daci au trecut puhoaie din est; hunii, slavii, volgarii, ungurii, tătarii ș.a. Dacii s-au încovoiat ca o salcie sub vijelia acestor valuri dar nu s-au frânt. În a. 903 în Transilvania a fost fondat primul voievodat sub conducerea lui Gelu. Cu regret ulterior după o sută de ani Transilvania a fost anexată la Ungaria. La începutul sec. al XIII-lea Muntenia și Moldova au participat împreună cu bulgarii la fondarea țaratului româno-bulgar, regii acestor țarate fiind în majoritate de origine română (Ioniță Caloianul, Ioan Asan al II-lea ș.a.). În sec. al XIV-lea mulțimea de cnezate se constituie în două state dacice: Muntenia (a. 1330) și Moldova (1859). Chiar dacă marele Ștefan cel Mare nu a reușit unirea celor două state românești prin victoriile sale asupra turcilor a favorizat unirea ulterioară. Primul care a realizat unirea celor două principate (Moldova și Muntenia) cu Transilvania a fost domnitorul muntean Mihai Viteazu la 1599-1601. Chiar dacă a fost de scurtă durată această primă unire a avut un impact important în viitoarea unire, demonstrând identitatea națională și posibilitatea creării unei singure țări românești.
Și țarina Rusiei Ecaterina a II-a a dorit unirea celor trei principate românești cu denumirea de Dacia (aceasta de fapt era recunoașterea obârșiei dacice a celor trei principate) dar, evident, sub protectorat rusesc, avându-l drept principe pe amantul său Gr. Potiomkin. Moldova a fost hăcuită cea mai tare de imperiile vecine hulpave. La 1774 Imperiul Austro-ungar rupe din trupul Moldovei Bucovina, iar la 1812 un alt imperiu – Imperiul Rus a rupt de la trupul Moldovei partea de est, numită impropriu Basarabia pentru a ascunde furtul.
Așa ciuntită cum era Moldova a avut un rol hotărâtor la Unirea Principatelor Moldova și Muntenia de la 1859 (mica Unire). Simțind slăbirea juvățului rus după pierderea de către Rusia a Războiului din Crimeea (1856) Moldova și Muntenia nu au ezitat să folosească această șansă, fiind susținute major de Franța. Astfel domnitorul unificator Alexandru Ioan Cuza realizează Unirea Moldovei și Munteniei, fiind ales în a. 1859 domnitor al celor două principate. În a. 1878 prin Tratatul de pace de la Berlin România este recunoscută de granzii Europei, inclusiv de Rusia, nu însă (cum îi e caracterul!) fără să se căpătuiască cu ceva, rupând din trupul României cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Izmail).
Mica Unire se înfăptuise însă bucuria românilor era umbrită de faptul că trei provincii românești – Basarabia, Transilvania și Bucovina gemeau sub ocupația imperiilor rus și Austro-ungar. Însă la 1918 se întâmplă o mare minune. România a intrat în primul Război Mondial doi ani mai târziu. În această perioadă România era curtată de ambele tabere beligerante, ambele cu câștig parțial. Dacă adera la Axă câștiga Basarabia, iar dacă adera la Antantă – câștiga Transilvania și Bucovina. În finalul acestui sângeros măcel, grație situației geopolitice din regiune (destrămarea celor trei imperii vecine – rus, Austro-ungar și otoman) România a obținut toate cele trei provincii – Basarabia, Transilvania și Bucovina. Prima provincie românească, care a revenit acasă din lungul surghiun siberian, a fost Basarabia. Atât de crunt a fost jugul rusesc încât la prima ocazie Basarabia a evadat din „închisoarea popoarelor”. Procesul a fost destul de anevoios. Cele mai însemnate momente, care au condus la renașterea națională, sunt prezentate în tabelul ce urmează. De menționat că marii înaintași basarabeni au
|
1918 |
2018 |
| 5 aprilie 1917 – crearea Partidului Național Moldovenesc;
19 aprilie 1917 – Congresul Eparhial s-a pronunțat pentru formarea Sfatului Țării; 23-27 octombrie 1917 – proclamarea Autonomiei Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ; 21 noiembrie 1917 – deschiderea Sfatului Țării, adoptarea imnului „Deșteaptă-te române!” și a drapelului; 29 noiembrie 2017 – recunoașterea Sfatului Țării de către reprezentantul Guvernului Provizoriu; 2 decembrie 1917 – Sfatul Țării proclamă Republica Democratică Moldovenească în cadrul Republicii Federative Ruse; 5 decembrie 1917 – Sfatul Țării declară nerecunoașterea Sovietului Comisarilor Poporului, venit la putere în Rusia în rezultatul loviturii de stat din 7 noiembrie; 24 ianuarie 1918 – adoptarea Declarației de Independență a Republicii Democrate Moldovenești; 27 martie 1918 – a fost votat Actul Unirii cu Patria-mamă cu 86 voturi pro, 3 – împotrivă și 36 abțineri din 135 de deputați. Generația de Aur Basarabeană a realizat Unirea!!! |
1986 – la Chișinău este editată antologia „Mama, graiul!” , Grigore Vieru;
6 mai 1986 – alegerea Dlui Nicolae Dabija redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”. Tirajul a crescut de la 2000 de ex. în a. 1986 la 200000 ex. în a. 1989-1990; 15 ianuarie 1988 – constituirea cenaclului literar „Alexe Mateevici”, președinte Anatol Șalaru; 3 iunie 1988 – constituirea Mișcării Democratice pentru Restructurare; 20 mai 1989 – crearea Frontului Popular din Moldova; 27 august 1989 – Marea Adunare Națională se pronunță pentru Legea limbii române cu alfabetul latin; 31 august 1989 – adoptarea Legilor de funcționare a limbilor (297 pro, 43 împotrivă,1 abținere); 23 iunie 1990 – adoptarea Declarației de Suveranitate; 27 august 1991– adoptarea Declarației de Independență (de URSS!); 7 aprilie 2009 – revoluția tinerilor și căderea guvernării comuniste; 24 ianuarie 2018 – semnarea primei Declarații de Unire cu România de c. Parcova, Edineț; 24 ianuarie 2018 – prezent – semnarea Declarațiilor de Unire cu România de peste 160 de autorități locale; 24 martie 2018–semnarea Declarației de Unire cu România de Universitatea Tehnică a Moldovei, prima universitate semnatară.
1 Decembrie 2018 – BASARABIA INCOTRO? |
făcut acest lucru – semnarea Actului de Unire în momentul când România se afla într-o situație critică: 2/3 din teritoriu era ocupat de trupele germano-bulgaro-austroungare. La 28 noiembrie a urmat Bucovina, iar la 1 decembrie 1918 – Transilvania a finalizat procesul de reîntregire a Neamului.
Timp de 22 de ani provinciile și-au cicatrizat rănile provocate de imperiile vecine, și-au consolidat legăturile cu „Țara-mamă”. Însă această stare idilică nu a durat mult. La 1940, anul negru pentru România, nori negri s-au lăsat asupra României din trei părți. În baza pactului Ribbentrop-Molotov, semnat de doi căpcăuni ai sec. al XX-lea, prima provincie românească Basarabia a căzut în ghearele ursului estic pe 28 iunie 1940. Apoi în baza Dictatului de la Viena la 30 august 1940 revizioniștii unguri rup din trupul României Transilvania de Nord, iar pe 13 septembrie 1940 sub presiunea Germaniei România a cedat și Dobrogea de Sud. Vecinii au fost ca niște ulii care au rupt din trupul României. Pentru așchia de popor român din Basarabia iadul fusese adus din estul sălbatic. Un regim mai diabolic nu cunoscuse această frântură de popor român pe parcursul multimilenarei sale istorii: genocidul realizat prin închisorile staliniste, Gulag, foametea organizată, deportări în patru valuri. „Ne-au luat totul. Numai sufletul nu au reușit să ni-l ia” mărturisește o supraviețuitoare a deportărilor. Din păcate unora le-au luat și sufletul. Cum s-o înțelegi pe tov. Z. Greceanîi care a fost deportată, iar acum slujește tocmai celor care au deportat-o. Dacă n-ar fi fost așa n-am fi avut astăzi atâtea lichele și cozi de topor.
Și totuși, în pofida tuturor relelor am supraviețuit, ne-am încovoiat dar nu ne-am frânt, astfel că în anii 90’ această frântură de popor român din Basarabia, deznaționalizată, rusificată, sfârtecată în bucăți, a renăscut ca pasărea Phoenix din cenușă. În momentul când regimul comunist a mai slăbit juvățul prin „perestroika lui Gorbaciov” Basarabia a fost una din primele colonii sovietice, în care mișcarea de Eliberare Națională a luat avânt. Momentele de bază, care au dus la deșteptarea acestei așchii de popor, sunt prezentate în tabelul de mai sus. Un rol deosebit de important l-a jucat ziarul „Literatura și Arta” condus de N. Dabija, tirajul căruia a crescut de la 2000 ex. în a. 1986 (când N. Dabija a fost ales redactor-șef) la 200000 ex. în aa. 1989/90. În a. 1988 este fondată Mișcarea Democratică care în 1989 se transformă în Frontul Popular din Moldova. A fost un avânt popular major care a condus la adoptarea Legii privind Limba Română cu alfabet latin, a Declarațiilor de Suveranitate (1990) și Independență (1991), reformarea sistemului politic și educațional. Însă din cauza trădărilor lui Iu. Roșca, pus în fruntea FPM (pe care la dus la groapa de gunoi politic!), am tot dat înapoi ca racul, astfel că astăzi dreapta practic nu există. Nu este doar vina lui Roșca, Ghimpu ș.a. de distrugerea dreptei, este și vina celora care au stat alături de acești lideri și au asistat la aceste demolări. Drept dovadă că toate formațiunile de dreapta sunt neimportante sub aspect electoral este faptul că nu apar nici într-un sondaj ca forțe politice luate în serios la viitoarele alegeri. Am ajuns la sfârșit de An Centenar să ne întrebăm: Basarabie încotro?
Totuși, în acest An Centenar s-a întâmplat o minune, la care mulți unioniști nu se așteptau: semnarea Declarațiilor de Unire cu România de către 166 de autorități locale, 11 organizații, printre care și Universitatea Tehnică a Moldovei, 36 de autorități locale din România, 3 organizații din Diasporă. Unionismul a devenit mai pragmatic și sper că va ajunge și la sufletul lui moș Ion, debusolat de propaganda antiunionistă goebelsovistă a lui Dodon și Plahotniuc care curge gârlă din puzderia de televiziuni aservite. Cu regret mulți dintre cei care se bat cu pumnii în piept că sunt cei mai mari unioniști aduc mai mult deserviciu cauzei Reunirii.
Pentru a nu lăsa să treacă aproape pe neobservate acest important jubileu – 100 de ani de la Marea Unire, un grup de profesori de la Universitatea Tehnică a Moldovei, printre care I. Manoli, subsemnatul, S. Zaporojan, T. Botin, Z. Stratan, V. Cobzac, Iu. Cibotari, M. Vaculenco ș.a., au organizat un foarte frumos eveniment cultural-științific
– Centenar Autumnal, la care au participat mai multe personalități de vază, printre care excelența sa ambasadorul României în Republica Moldova Dl Daniel Ioniță, academicienii N. Dabija și Gh. Ghidirim, A. Reniță, A. Silvestru ș.a. Drept oaspeți invitați au fost și profesorii universitari Dumitru și Gabriela Mnerie (Universitatea Politehnică din Timișoara) și Vasile Puiu (Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău). În cadrul Evenimentului a avut loc un frumos moment – transmiterea ștafetei „Hora care ne unește” de către coorganizatorul ediției a XIII-ea a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS, 2018” organizatorilor ediției a XIV-ea – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași. Prin impresionante cântece patriotice maeștrii Marcel Zgherea și Alexandru Cazacu au creat o ambianță înălțătoare celor apr. 50 de participanți la eveniment.
Ajunși la sfârșit de An Centenar observăm cu regret că sub aspectul apropierii Zilei Reunirii suntem încă departe de acest vis. Din păcate asistăm mai mult la declarații, festivități de tot felul și mai puțin ne axăm pe proiecte reale cum ar fi gazoductul Ungheni-Chișinău, adaptarea rețelelor electrice din Republica Moldova la parametrii rețelelor din România (Uniunea Europeană) ș.a. Teamă mie că odată cu venirea lui Dodon la putere după alegerile din 24 februarie (nu dea Domnul!) toate aceste proiecte și multe alte proiecte europene vor fi sistate, iar mare parte din populație aruncată într-o mizerie materială și spirituală fără precedent. Avem mai puțin de trei luni ca să ne mobilizăm pe segmentul unionist. Trebuie să facem tot posibilul ca acest buldog putinist Dodon să nu câștige. Chiar dacă a rămas timp foarte puțin trebuie dăm dovadă că ne putem mobiliza în orice condiții. Am mai avut astfel de situații.
Totuși Unirea va fi. Sunt sigur! În pofida tuturor scornirilor dodoniste, plahotniuciste, lupiste. Este un proces natural. Dumnezeu dorește ca la ziua de apoi să vină neamurile adunate, iar poporul român nu e o excepție. Desigur, ne-am fi dorit ca acest act înălțător să se întâmple mai repede dar, probabil, aceasta este soarta poporului român de a trece prin greutăți, pentru a simți mai bine importanța acestuia. Așa a fost întotdeauna de-a lungul multimilenarei istorii a poporului român.
Să ne ajute Dumnezeu!
————————————–
Valeriu DULGHERU
27 noiembrie, 2018
Chișinău-Basarabia