Pai de lumânare
M-am întors acasă după atâția ani,
Cu greu am deschis poarta ruginită,
In ogradă nimeni nu m-așteaptă,
Doar copilăria, plânge, răstignită…
Am intrat în casă, poze învechite,
Mă privesc, cu drag, de pe pereți,
Am aprins lumina lămpii afumate,,
Ce mă-ntoarce, în timp, cu vreo șapte vieți…
Lemnele trosnesc, vesele ,în sobă,
A-nceput să ningă ca-n copilărie,
Anii ce-au trecut, parcă, nu mai sunt
Și mă simt din nou, veselă, zglobie…
Soarele răsare tot din râul Beica,
Mama nu mai e, nu mai e nici tata,
În grădină toate s-au uscat,
Nu pot scoate apă, nu mai e găleata…
Cu tristețe-n suflet merg spre cimitir,
Pe fereastra casei nu e nicio floare,
Dar aprind, cu lacrimi de copil,
La mormânt, un pai de lumânare…
8 ianuarie 2020
——————————
Titina Nica ŢENE
Cluj-Napoca