ultimul rând

azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas
ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise
durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană
eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară

–––––––––––––

Viorel Birtu PÎRĂIANU

22 mai, 2018

CUVÂNTUL

ploua în cer
era târziu și era frig
privirea se pierdea printre rânduri
crestam gânduri în noaptea aceea
plângeam și rătăceam în lumea intunecată
a celor de aici de mult plecați
mă desprindeam de dureri, de tăceri
de azi și de ieri
lăsasem mâinile libere
pentru a-L primi în casă
vinul era roșu
sânge ce curgea dintr-un suflet
clopote bat iarăși pe deal, toaca plânge în vale
nu știam ce roșu era sângele azi
pe cer așezasem un semn
pentru cei ce trec pe aici
pe masă, o pâine de casă
bucăți din trup răstignit…
pe o coală albă
un cuvânt și o cruce

––––––––––-

Viorel Birtu PÎRĂIANU

18 mai, 2018

PAGINA GOALĂ

pe țărmul tăcerii cuvintele’s goale
știu că am greșit
și asta mă doare
mi-e frică șă strig și glasul e mut
ora a curs,
mai este timp, oare destul…
uneori scriu, când nu tac
ochii coboară alene pe-o rimă
o să vină și rima odată
poate am îmbătrânit pe o silabă uitată
târziu, prea târziu am înțeles
că nu am înțeles nimic
sunt doar un biet muritor
dorința nebună țipă și doare
mă întorc către mare
dar marea-i mai este o mare
știu, ziua de mâine va veni
atunci când eu nu voi mai fi
decât o lumânare arsă pe-o masă
ce-ți pasă,
eu mor femeie
pe o pagină goală
la margine de mare

––––––––––-

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

16 mai, 2018

ÎNTR-O NOAPTE  

am plecat femeie, într-o noapte
în noaptea cu căderi de șoapte
căram pe umeri veșnicia
la picioare,
picioare de lut
eu cel căzut
pe câte un vers, încet, pe rând
și mai cădea câte o idee
zâmbeai firesc în taina primului sărut
da, te-am iubit femeie într-o noapte
cu dorul răstignit în gând

––––––––-

Viorel Birtu-PÎRĂIANU

Constanța

11 mai, 2018

ULTIMA LACRIMĂ

de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii și seci
iubirea între noi s-a așternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea țipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porți să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beție
acum adorm în nopți târzii și plâng în mine
femeie, ești cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colț de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
pășesc pe maluri de dor
pașii mă ard și mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe țărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol

 

DRUMURI OBOSITE

mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescărușilor
liniștea curgea oblic
printre obosite șoapte
drumuri mergeau agonic în tristețea serii
erau încărcate de întrebări eșuate
azi pășesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt țipătul cerului pe mări de opal
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →

CĂLĂTORUL

 

într-o zi m-am acoperit cu soarele
mă dureau acut întrebările
nimeni nu m-a văzut
nimeni nu a auzit țipătul

 

cânt pe țărmult vieții
o pasăre rănită
de unii hulită
de alții lovită

 

plâng în neliniștea gândului
pierdut în mizeria cotidiană
anonim printre anonimi
străin printre prieteni

 

veșnic călător
între anii ce trec, se petrec
am ajuns mai departe de ieri
adică nicăieri

 

îngân cuvinte către cer
simt voluptatea intensă a durerii
a umilinței zilnice, că strig, că exist
că vorbesc, că nu tac

 

obosit, mă închid într-o scoică
într-o metamorfoză eternă a unui vis
nespus, nescris, neînceput

–––––––––––

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

6 mai, 2018

ULTIMA CRUCE

se sfarmă lumea
și pietre se frâng
pe treptele vieții
mă așez ca să plâng
n’am nume, n’am frați
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnați
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aștern cuvinte și plâng
nici stele nu cad
e liniște în jur
eu scriu cu morții plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec și să mor într-un gând
între mine și cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beție
pe două țigări
nu am timp de plimbare
o viață pierdută și goală
tăcere, visare, ratare
pășesc pe cărare
printre morții încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
și scara e ruptă și timpul coboară aiurea
mă așteaptă ultima poartă
pașii mă dor
și iar fug
mă așez lângă cruce
între mine și ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard și iar plâng

 

UN OM, UN FOC, O ȚIGARĂ…

parfum și scrum de țigară
într-o cameră tristă și goală
lumina curge haotic
pe geamul spart de gânduri
o viață, un om, o țigară
stăteam de vorbă cu anii
trecuți, petrecuți
timpul se înghesuia în rucsacul nedesfăcut
aruncat aiurea într-un colț
fără sens, fără rost
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →

MUGURI DE LUMINĂ

 

pași impreciși
demarcă sensuri
printre precise nonsensuri
la geamul vieții bat gânduri
bat și bat, nu tac
clipe curg, multe se scurg și nu ajung
să umple lacrima uscată a ultimului amurg
am agățat sufletul de ciotul vieții
într-o însingurată noapte
încremenit într-un zbor etern
mă izbeam de alte clipe
triste, rătăcite
căderi mângâiate de tăceri
de ieri, nicăieri
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Versuri” →

SURÂSUL

 

în noaptea aceea
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit
peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
unde nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul învierii

–––––––––––

Viorel Birtu-PÎRĂIANU

Constanța

15 aprilie, 2018

ÎN LINIȘTEA NEFIREASCĂ A LUMII

 

trăiesc între gânduri învelite în ceață
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greșită a timpului real
cine știe azi a știe…
pășesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniștea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aș fi plâns
dacă aș fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuți și pierduți
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum pășește un nebun
în liniștea nefirească a lumii

 

PENTRU CEI CE VIN SAU PLEACĂ

 

zorile s-au schimbat
după amiază
nu am știut
priveam pe geam
pe ram
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Neliniști (poeme)” →